Acum, dupa 1 an, am invatat ca doar curajul de a schimba locul de munca nu este destul. Am invatat ca „indrazneste sa fii fericit”, „construieste-ti singur fericirea”, „indrazneste sa fii tu” si alte motivationale, sunt (eventual) valabile pana la o varsta. Ok, zic. Mi se ofera vechiul post, ce fac? Am pus in balanta ce am acum si ce voi avea daca ma intorc acolo unde am crescut odata cu firma si cu acei oameni.
Acum am colegi distanti, am un loc de munca la care factorul uman nu intra in discutie. Acum fac 45 de minute pana acolo, cu un troleu mai mereu plin de tigani. Acum imi permit 3 pauze de cate 1 tigara, simtindu-ma rusinata ca ies din birou si nu lucrez. Acum vad zilnic o tanara care nu a invatat nimic din diplomatia mamei patroana, care te face prost pe fata, care nu poate sa conceapa ca oamenii merita respect. Acum stiu ca la iarna „ne va fi frig aici”. Acum mi se spune ce sa fac, fara sa mi se spuna si stilul in care se face in firma. Acum nu aud nici un fel de muzica sau stiri, nu am acces la net sub niciun motiv. Acum daca ma vede patroana ca imi deschid telefonul, isi aminteste ca mai am o sarcina de care nu stiam.
Daca ma intorc… Voi avea colegi care vor impartii povesti cu mine, chiar daca vor exista si certuri. Drumul va dura 20 de minute pe jos. Voi face pauze de cate ori voi crede ca imi pot permite. Voi putea da un telefon sefei si sa-i spun ca am o problema, prima intrebare fiind „te putem ajuta”? Voi avea si zile in care se vor revarsa nervii ei pe mine, apoi spunandu-mi ca ii sunt draga. Mi se vor cere solutii, chiar daca va face intotdeauna doar cum vrea ea.
Sa ma intorc sau sa consider ca ar fi o injosire si sa raman cu oameni care nu au nimic in comun cu mine?
cafeaua ta 
N-are de ce sa fie o injosire, reintoarcerea la un vechi loc de munca a ajuns ceva destul de comun. Eu as zice sa te duci unde ti-e mai bine 🙂
Multumesc, asa voi face.
Nu mai sta pe gînduri.
Poate că înainte de a pleca de acolo nu te-au apreciat destul, dar au putut constata pînă acum ce înseamnă să nu fii acolo.Si dacă ţi-au propus să te întorci, o fac conştienţi că poţi condiţiona revenirea.
Si zic eu, ar fi bine să o faci.
Am invatat multe in acest an in care am cautat altceva. Am intalnit oameni mai putin prietenosi decat am crezut ca exista. Mi-am dat seama ca o relatie, chiar si de patron-angajat, de 18 ani nu poate sa fie ignorata.
Sper sa fie bine.
Eu nu consider că ar fi o înjosire. Dar dacă asta simţi, atunci pune-n balanţă înjosirea asta cu răul descris mai sus, cu toată umilinţa (că eu consider că e şi asta, dacă acea patroană nu pune preţ pe oameni şi vă tratează aşa). Trage linie şi fă cum simţi că e cel mai bine. Cel mai bine pentru tine. Că asta contează.
Asa cum spui, Potecuta. Anul trecut am crezut ca e bine sa plec. Am fost, am trait niste experiente si mi-am dat seama ca tot „acasa” e cel mai bine. Sper sa nu ma insel.
Imbratisari!
Sunt oarecum în aceeași situație. Acum depinde și de motivele care v-au determinat să plecați. Eu nu m-aș mai întoarce la fostul loc de muncă, deși am încercat și altceva, am găsit și la noul loc destule inconveniente: distanță mult mai mare, lipsa unui confort minim, material vorbind, salariu mult mai mic, oameni mai puțin primitori. Totuși, când am plecat de dincolo, ajunsesem la capătul puterii și al suportabilității. E posibil să uit acea stare de nemulțumire in timp, dar se va reactiva dacă m-aș întoarce, problemele rămânând aceleași. Să știți că nimeni nu este de neînlocuit, oricât am vrea sa credem asta. Pentru un loc de muncă liniștit, care să îmi permită să am viață și după serviciu și timp liber suficient (și am nevoie de cam mult timp liber pentru pasiunile mele), eu aș renunța la toate avantajele altui loc de muncă mai bine plătit sau mai bine văzut. Chiar și la un colectiv mai primitor. Cu oamenii care merită se pot menține relații de prietenie și în afara locului de muncă. Depinde doar de priorități. Pentru mine contează nu atât colectivul, distanța sau salariul, cât sarcinile de lucru și respectarea timpului liber de după. 🙂
Eu m-am intors. Sper sa nu-mi para rau nici mie si nici celor care m-au reprimit. In fond, mai este doar 1 an si 6 luni pana intentionez sa intru in randul celor care sunt pensionari.
salve, ”Cafeaua mea” de seara, inspirat nume de blog!
Pai sfatul cred ca nu mai conteaza, cand ai intrebat cred ca deja luasesi decizia.
Daca mai ai atat pana la Exit cred ca ar trebui sa fii practica mai mult decat nostalgica.
De ce ai plecat? In ce scop? Daca aici ai un salariu mai bun si o experienta noua, esti castigata de doua ori si pierzi o data. Totul e sa fii asa cum ti se cere sau mai bine zis, cum este nevoie de tine, cu conditia ca ramanerea ta pana la pensionare sa fie sigura. De ce sa nu te autodepasesti? De ce sa nu mergi inainte? La sfarsit te vei bucura, o data ca ti-ai invins slabiciunile si sensibilitatile si doi, ca pana la urmatorul ”exit” iti va fi in fiecare luna mai bine, vei putea sa-ti cinstesti toti prietenii pe care i-ai avut. Nu?
Ei, da. M-am intors. Au trecut deja aproape 3 luni si imi este ok. Vad altfel lucrurile, experientele m-au ajutat.
acum am vazut ca te-ai intors. Sa fie intr-un ceas bun!
Multumiri.
Sa fie, zic si eu.
Craciun Fericit, draga mea! Sper ca toate nedumeririle tale sa se fi lamurit! Un An Nou cu reusitele cele trabuincioase!
Domnul sa te ajute!
Multumesc mult, Cita. Imi esti tare mult in ganduri si mai mare bucurie decat sa gasesc acest comentariu al tau, nu puteam avea de aceste Sarbatori.
Oarecum, m-am lamurit. M-am reintors acolo unde am crescut 18 ani si unde sper ca imi voi incheia perioada de activitate sociala. Mi-am planificat sa devin pensionara in 2021, iar daca Dumnezeu va crede ca e bine, asa se va intampla. Dupa aceea, imi doresc sa ma pot bucura de linistea care sa imi permita sa ma aplec asupra sufletului, sa recuperez anii in care viata de zi cu zi mi-a ocupat prea mult din timp.
Te imbratisez cu tare mult drag si iti doresc tot binele din lume.
Nu stiu daca mai treci pe aici si daca vei reusi sa citesti mesajul acesta dar, daca tot imi esti in gand, nu vreau sa pierd prilejul…
Sunt o persoana care nu s-a plictisit niciodata! Credeam pana de curand ca asta este o binecuvantare. Iata insa ca un copil, o fetita de 13 ani, mi-a dat o lectie despre plictiseala si realatia ei cu timpul!
Urandu-i vacanta frumoasa, mi-a replicat ca prefera sa-i doresc o vacanta … in care sa se plictiseasca! Am facut ochii mari.
– „Daca ma plictisesc, timpul trece mai greu; cand faci multe timpul zboara! Eu vreau sa incetinesc scurgerea timpului!”
Am gasit minunat acest raspuns. Prea vrem de toate, ne pierdem timpul cu… viata!
Roaga-te sa poti sa te si plictisesti ca sa simti valoare timpului!
In iunie 2017, am publicat pe blogul citei un material despre caruselul timpului; daca ai timp te invit sa-l citesti!
https://cita-topa.blogspot.com/2017/06/referitor-la-caruselul-timpului.html
Te imbratisez si te port in ganduri bune!
Cai descurcate spre tinte potrivite!
Cita
Sper sa ma si plictisesc dupa ce vom ajunge intr-un oras mic, unde „nu se intampla nimic”. Clujul este potrivit celor care sunt agitati, care nu observa miile de masini care vajaie fara intrerupere, celor carora le pasa doar de „realizare”. Nu cred ca mai pot sa primesc ceva de la acest oras atat de ravnit de altii. Simt ca e timpul sa-l prin pe Kairos de tof.
Multumesc tare, tare mult pentru gandurile tale.
Te imbratisez, cu drag. Cu tot dragul.
La multi si senini ani!
Dupa doua luni, dar din suflet, La multi ani! iti spun si eu.
ce fain!
Pacat ca nu stiu sa pun emoticoane pe aici. Ar fi un mare zambet.