Sa raman sau sa ma intorc?

Acum, dupa 1 an, am invatat ca doar curajul de a schimba locul de munca nu este destul. Am invatat ca „indrazneste sa fii fericit”, „construieste-ti singur fericirea”, „indrazneste sa fii tu” si alte motivationale, sunt (eventual) valabile pana la o varsta. Ok, zic. Mi se ofera vechiul post, ce fac? Am pus in balanta ce am acum si ce voi avea daca ma intorc acolo unde am crescut odata cu firma si cu acei oameni.

Acum am colegi distanti, am un loc de munca la care factorul uman nu intra in discutie. Acum fac 45 de minute pana acolo, cu un troleu mai mereu plin de tigani. Acum imi permit 3 pauze de cate 1 tigara, simtindu-ma rusinata ca ies din birou si nu lucrez. Acum vad zilnic o tanara care nu a invatat nimic din diplomatia mamei patroana, care te face prost pe fata, care nu poate sa conceapa ca oamenii merita respect. Acum stiu ca la iarna „ne va fi frig aici”. Acum mi se spune ce sa fac, fara sa mi se spuna si stilul in care se face in firma. Acum nu aud nici un fel de muzica sau stiri, nu am acces la net sub niciun motiv. Acum daca ma vede patroana ca imi deschid telefonul, isi aminteste ca mai am o sarcina de care nu stiam.

Daca ma intorc… Voi avea colegi care vor impartii povesti cu mine, chiar daca vor exista si certuri. Drumul va dura 20 de minute pe jos. Voi face pauze de cate ori voi crede ca imi pot permite. Voi putea da un telefon sefei si sa-i spun ca am o problema, prima intrebare fiind „te putem ajuta”? Voi avea si zile in care se vor revarsa nervii ei pe mine, apoi spunandu-mi ca ii sunt draga. Mi se vor cere solutii, chiar daca va face intotdeauna doar cum vrea ea.

Sa ma intorc sau sa consider ca ar fi o injosire si sa raman cu oameni care nu au nimic in comun cu mine?

 

Acest articol a fost publicat în Dupa 55 de ani și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Sa raman sau sa ma intorc?

  1. April zice:

    N-are de ce sa fie o injosire, reintoarcerea la un vechi loc de munca a ajuns ceva destul de comun. Eu as zice sa te duci unde ti-e mai bine 🙂

  2. fosile zice:

    Nu mai sta pe gînduri.
    Poate că înainte de a pleca de acolo nu te-au apreciat destul, dar au putut constata pînă acum ce înseamnă să nu fii acolo.Si dacă ţi-au propus să te întorci, o fac conştienţi că poţi condiţiona revenirea.
    Si zic eu, ar fi bine să o faci.

    • cafeauata zice:

      Am invatat multe in acest an in care am cautat altceva. Am intalnit oameni mai putin prietenosi decat am crezut ca exista. Mi-am dat seama ca o relatie, chiar si de patron-angajat, de 18 ani nu poate sa fie ignorata.
      Sper sa fie bine.

  3. Eu nu consider că ar fi o înjosire. Dar dacă asta simţi, atunci pune-n balanţă înjosirea asta cu răul descris mai sus, cu toată umilinţa (că eu consider că e şi asta, dacă acea patroană nu pune preţ pe oameni şi vă tratează aşa). Trage linie şi fă cum simţi că e cel mai bine. Cel mai bine pentru tine. Că asta contează.

    • cafeauata zice:

      Asa cum spui, Potecuta. Anul trecut am crezut ca e bine sa plec. Am fost, am trait niste experiente si mi-am dat seama ca tot „acasa” e cel mai bine. Sper sa nu ma insel.
      Imbratisari!

  4. Irina zice:

    Sunt oarecum în aceeași situație. Acum depinde și de motivele care v-au determinat să plecați. Eu nu m-aș mai întoarce la fostul loc de muncă, deși am încercat și altceva, am găsit și la noul loc destule inconveniente: distanță mult mai mare, lipsa unui confort minim, material vorbind, salariu mult mai mic, oameni mai puțin primitori. Totuși, când am plecat de dincolo, ajunsesem la capătul puterii și al suportabilității. E posibil să uit acea stare de nemulțumire in timp, dar se va reactiva dacă m-aș întoarce, problemele rămânând aceleași. Să știți că nimeni nu este de neînlocuit, oricât am vrea sa credem asta. Pentru un loc de muncă liniștit, care să îmi permită să am viață și după serviciu și timp liber suficient (și am nevoie de cam mult timp liber pentru pasiunile mele), eu aș renunța la toate avantajele altui loc de muncă mai bine plătit sau mai bine văzut. Chiar și la un colectiv mai primitor. Cu oamenii care merită se pot menține relații de prietenie și în afara locului de muncă. Depinde doar de priorități. Pentru mine contează nu atât colectivul, distanța sau salariul, cât sarcinile de lucru și respectarea timpului liber de după. 🙂

    • cafeauata zice:

      Eu m-am intors. Sper sa nu-mi para rau nici mie si nici celor care m-au reprimit. In fond, mai este doar 1 an si 6 luni pana intentionez sa intru in randul celor care sunt pensionari.

  5. qwykx zice:

    salve, ”Cafeaua mea” de seara, inspirat nume de blog!
    Pai sfatul cred ca nu mai conteaza, cand ai intrebat cred ca deja luasesi decizia.
    Daca mai ai atat pana la Exit cred ca ar trebui sa fii practica mai mult decat nostalgica.
    De ce ai plecat? In ce scop? Daca aici ai un salariu mai bun si o experienta noua, esti castigata de doua ori si pierzi o data. Totul e sa fii asa cum ti se cere sau mai bine zis, cum este nevoie de tine, cu conditia ca ramanerea ta pana la pensionare sa fie sigura. De ce sa nu te autodepasesti? De ce sa nu mergi inainte? La sfarsit te vei bucura, o data ca ti-ai invins slabiciunile si sensibilitatile si doi, ca pana la urmatorul ”exit” iti va fi in fiecare luna mai bine, vei putea sa-ti cinstesti toti prietenii pe care i-ai avut. Nu?

  6. qwykx zice:

    acum am vazut ca te-ai intors. Sa fie intr-un ceas bun!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s