Nu contest priceperea medicilor. De la niciun spital ori clinica. Dar nu poate decat sa ma revolte lipsa de comunicare de la UPU Cluj. Si asta nu tine nici de Arafat, nici de presedinte si nici de guvern. Asta tine doar de educatie. Incepand cu cei 7 ani de acasa si terminand cu cei 6 sau cati ori fi de medicina. Este strigator la cer ca eu, apartinator al unui pacient adus cu salvarea, sa stau ca tampita intr-o camera de 10 metri patrati, unde mai sunt alti 10 cretini ca mine in stand by. Toata lumea asteapta ca usa sa se deschida si sa auda vesti. Degeaba! Mult prea rar se deschide usa si atunci inseamna ca acel apartinator si-a tocat cel putin 6 ore acolo. E drept ca sunt putini cei de serviciu, e drept ca nu sunt multumiti de salarii, dar ce vina am eu, doamnelor, domnilor? Ce vina are comunicarea? Medicul nu are timp? Ok! Sa vina o asistenta si sa-mi spuna sa stau linistita ca ruda mea nu a murit, doar medicii nu sunt inca decisi ce sa faca, unde sa o trimita. E simplu, oameni buni. Nimeni nu e absurd, doar voi. Cei pentru care este doar inca o zi de munca. Cei pentru care ingrijorarea mamelor, fratilor, copiilor din antecamera nu conteaza. Iar aceasta nepasare este in stransa legatura cu managerul pe care-l aveti. Iar in acest caz (si) Clujul este al nimanui. Ma doare al dracului de tare ca este asa. Si ma doare fotografia pe care am facut-o in curtea Spitalului Clinic de Urgenta Cluj.
cafeaua ta 
Nepăsare, da. Lipsa de empatie, superficialitate, barbarism…
Tot mai des am senzatia ca se vrea clacarea noastra. Din partea oricui ne poate afecta psihic. In liniste, uneori in totala liniste.
Asa cred cã este cam peste tot în tarã… Numai urgenta nu e si mai ales dacã nu vii cu salvarea, nu ai prioritate sã fii vãzut de medici.
Culmea este ca un echipaj SMURD a dus ruda mea la UPU! Oricum, daca nu ai un prieten care sa intervina, nimic nu conteaza. Ma intreb (retoric, fireste) cand se va termina aceasta bataie de joc la adresa vietii?
De aceea apelează mulți pacienți la salvări, chiar dacă nu e o urgență.
Imi inchipui cum ar fi fost daca mergea pe picioarele ei la urgenta… Sau mai bine nu-mi inchipui 😦 .
Of… cât de bolnav e tot sistemul ăsta!
Incurabil, spun eu.
Ma ingrozesc la gandul ca in acel morman de gunoi ar putea fi si deseuri medicale care, tinand cont de reguli, ar trebui incinerate in cuptoare/incineratoare speciale.
Si daca nu ar fi decat gunoaie menajere, tot nu ne-ar face cinste. Se vede cat de interesati suntem de tara asta, saraca…
Imaginea vremurilor pe care le trăim… Peste tot e așa, am avut experiența asta la Spitalul de Urgență din București. E drept că, la cazurile grave, ezită motivat să își asume răspunderea de a spune că e bine și apoi să anunțe că pacientul a plecat într-o lume mult mai bună…
Urate vremuri, draga mea. Daca ar fi sa mi se indeplineasca o ultima dorinta, aceea ar fi ca sa imi gasesc sfarsitul acasa, departe de tot ce inseamna mizeria din spitalele romanesti.
Te imbratisez, cu drag si pup fetele.