Sunt bine, sanatoasa, in rest…

Ce ma „roade” zilele astea? Totul! Am ajuns in punctul in care simt ca nu mai incap nedreptatile in lume si in sufletul meu. Tot anul asta s-au adunat multe si imi vine sa spun stop. Dar nu-i dupa mine.

Printre altele, am reusit sa mergem la niste prieteni in vizita. Eram oarecum datori cu cadouri pentru aniversarile trecute de ceva vreme. Stiind ca este apreciat vinul sec, am luat o butelie, iar pentru doamna am facut un colier elegant (zic eu), negru cu insertii argintii. Mi-a fost tare drag sa-l fac si sa-l daruiesc. Ma simt bine cand parte din ce „mesteresc” poate aduce bucurie. Se pare insa ca de data asta nu a functionat partea cu bucuria😦 . Vad cum nu mai avem ce ne povesti, cum se rup legaturile, cum fiecare cuplu ramane singur intre peretii casei, omorat, incet dar sigur, de atmosfera si de oamenii din jur. Pentru ca asta se intampla. Cei care lucreaza la patroni ajung acasa (in general) pachet de nervi, dau drumul la tv si ii vad tot pe „ei”, nesimtitii incurabili, jigodiile neamului romanesc. Zilele trec, la fel si anii, iar la un pahar de vorba ne trezim ca suntem straini. Ma doare…

Acest articol a fost publicat în Stari și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Sunt bine, sanatoasa, in rest…

  1. E foarte trist când legăturile dintre prieteni se rup; parcă se rupe ceva în noi. Îmi pare rău că vizita v-a dezamăgit, dar nu lăsați totul așa, mai reveniți, poate îi veți găsi în toane mai bune. Nu trebuie să cedăm din primul moment când o prietenie lungă ne leagă de o familie.

    • cafeauata spune:

      Si eu sunt intr-o stare aiurea. Poate in subconstientul meu am sperat ca ma voi „pune pe picioare” stand la o poveste cu cei dragi. Ei, dar nu-i capat de lume si nici de prietenie. Vor veni si vremuri mai bune, cu siguranta!
      Multumesc pentru trecere si pentru comentariu.

  2. coco spune:

    e trist, dar asa este nebunia asta prin care trecem…
    sa ne bucuram de natura!!!

    • cafeauata spune:

      Incerc sa ma bucur, doar ca nu mereu imi reuseste. Si acum sunt intr-un astfel de moment. Tot e bine ca toate trec, asa ca astept sa ma trezesc cu un optimism debordant intr-o dimineata🙂 .
      Zile frumoase, Coco!

  3. Zina spune:

    Toți suntem afectați de trecerea timpului, dar vedem asta mai bine la ceilalți decât la noi înșine. Sunt de părerea Victoriei, mai reveniți, cine știe… Or fi avut și ei un moment mai prost…

    Să aveți zile senine!

    • cafeauata spune:

      Imi pare tare rau ca nu doar eu am zile foarte proaste, atata tot. Ne sunt dragi, la fel cum ne-au fost, nu incape indoiala. Imi imaginam (in tinerete) cum vom sta la povesti, cum ne vom aminti prostiile facute, cum ne vom uita la fotografii. Dar viata le-a intors pe toate pe dos, cel putin pentru cei cu care ne-am trait cei mai frumosi ani. Din pacate…
      Va pup, cu drag, fetelor!

  4. acuarele spune:

    Cafeluta, cu totii ne schimbam cu timpul, unii mai mult, altii mai putin, dar tristetea lumii si a trecerii prin ea nu are cum sa nu ne afecteze, la un moment dat. Insa tot de noi depinde sa ne ridicam si sa o luam de la capat, de fiecare data! Cei de langa noi, paradoxal, ne sunt oglinzi… Clipele mai umbrite au si ele intelesul si rostul lor… Purtam clipa de clipa in noi intreaga durere a lumii, chiar daca nu realizam asta… Si suntem, cu totii… frati! Te imbratisez tare, sa va fie bine!

    • cafeauata spune:

      Chiar asa este, draga mea. Din pacate suntem afectati de tot ce se intampla in jurul nostru, iar lucrurile bune se intampla mult prea rar. Avea Cristina mea o vorba „Asta e!”. Ce nu putem schimba, trebuie sa acceptam. Simplu, nu? Doamne ajuta-i pe toti cei dragi sa nu se piarda in nebunia pe care o traim!
      Si eu te imbratisez, cu mult drag!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s