20 de oameni

Organizatia Mondiala a Sanatatii a definit medicina paliativa astfel: Îngrijirea paliativă este o abordare care imbunătăţeşte calitatea vieţii bolnavului şi familiile acestora, care se confruntă cu problemele asociate cu boala ameninţătoare de viaţă, prin prevenirea şi înlaturarea suferinţei, prin identificarea precoce, evaluare corecta şi tratamentul impecabil al durerii şi al altor probleme fizice, psiho-sociale şi spirituale.  Sursa: https://doliularomani.wordpress.com/2011/07/23/ce-este-ingrijirea-paliativa/

Sa zicem ca exista 20 de oameni in stadiu terminal de cancer, internati intr-un loc care se afla sub patronajul unei biserici. Mai zicem ca exista si o fundatie care are grija ca acestor nefericiti sa le fie durerea mai usor de suportat. Asta pentru ca in acel imobil exista si niste medici, niste asistente, niste tot felul de indivizi care au ceva de castigat. Daca nu bani (in ideea ca sunt voluntari), macar acel sentiment de bine pe care-l avem atunci cand suntem de ajutor unora mai necajiti decat noi. Vazuta cladirea la tv sau live, nu pot sa comentez nimic; constructie noua, moderna, se vede ca au fost investiti multi bani. Cunoscand mai in amanunt unul dintre aspecte, sunt revoltata! Pentru ca acei oameni care nu apuca sa stea acolo mai mult de o saptamana inainte sa moara, sunt tratati asa cum am fost eu in spital cand eram deja pe picioarele mele. Mai exact, la ora fixa li se pune farfuria cu mancare pe noptiera, iar daca in acel moment au dureri cumplite sau tocmai au adormit dupa o suferinta care i-a secat, treaba lor. Asa cum tot problema lor este si daca nu mai pot sa duca singuri tacamul la gura. Mancarea se va raci si nimeni nu o va incalzi. Va fi luata de acolo si aruncata sau dusa acasa de binevoitori. De fapt, nu are importanta ce se va intampla cu mancarea ramasa, pentru mine ar fi important ca fiecare bolnav de pe acele paturi sa primeasca (in gura, cu lingura daca este nevoie) mancarea calda si buna. Poate este ultimul pranz sau ultima lui cina… Chiar si acest „minispital” unde bolnavii sunt dusi sa moara pentru ca apartinatorii nu pot sa-i tina acasa, chiar si acest loc despre care se vorbeste atat de frumos, este manjit cu dorinta unora de a face bani si nimic altceva. Rusinos…

Acest articol a fost publicat în Stari și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

22 de răspunsuri la 20 de oameni

  1. Oana spune:

    Cine sa-i hraneasca cu lingura, cafeluta? Glumesti….
    Cine sa ne mai trateze durerile? Nu impecabil, ci macar decent?

    • cafeauata spune:

      Cei care isi asuma acest lucru in momentul in care se ofera voluntari sau semneaza un contract de munca, zic eu. Se considera buni si iubitori de Dumnezeu, nu? Pentru mine este de neinteles cum se pot intampla astfel de lucruri si ma rog in fiecare zi sa nu fiu nevoita sa cer ajutorul „oamenilor”.

  2. racoltapetru6 spune:

    Sunt cazuri triste, într-adevăr. Dar există și case de îngrijire în care bătrânii sunt îngrijiți cum trebuie, um ar fi casa Haller din Zalău. Numai bani să ai (1.600 roni/lună)! Cu toate astea, tot triste sunt privirile celor internați, privind în gol după amintiri și chipuri dragi care nu mai vin în vizită.

  3. july spune:

    Odata, intr-un spital, o fetita murea de leucemie, si alaturi, asistentele chefuiau de Sf.Constantin si Elena . Un baiat de 14 ani era in stop cardio-respirator, si niciun pumn in usa nu a sculat vreun medic, dormeau . Si iti mai pot spune multe astfel de cazuri vazute de mine intr-un spital . Cred ca isi pierd din senssibilitate dupa mai multa vreme petrecuta in preajma mortii . O zi buna, Cafelutza !

    • cafeauata spune:

      Tot nu pot sa accept, July! Dupa mine a avea raspunderea unei vieti, inseamna a fi constient minut cu minut de acest lucru. Cu atat mai mult atunci cand situatia este foarte grava, cand timpul petrecut pe Pamant este foarte aproape de sfarsit. Poate sunt eu prea sensibila…😦
      Noaptea frumoasa sa-ti fie!

      • july spune:

        Nu esti prea…este o reactie normala si responsabila . Asa ar trebui sa fie, dar noi vedem asa ceva doar in filmele made in Hollywood .

        • cafeauata spune:

          Si cine ii opreste pe acesti ingrijitori macar sa invete din filme? Compasiunea nu a putut-o lua comunismul, ca pe el dam mereu vina…

        • july spune:

          Nu stiu, Cafelutza . Mi-a ajuns pentru o viata experienta ce am avut-o, si de aceea mereu imi doresc doar sanatate, nimic mai mult .

    • cafeauata spune:

      Sunt convinsa ca ti-a ajuns. Pe zi ce trece, fiind martori la diferite situatii, ne dam seama ca singurul lucru de pret este sanatatea, ai dreptate!

      • july spune:

        O chema Monica, mama ei nu-si permitea sa plateasca spitalizarea, si a murit oarba, in bratele mele, spunandu-mi mama . Atunci si eu am fost revoltata de atitudinea insensibila a asistentelor, dar cred ca atata moarte in viata lor, duce la un mecanism de aparare, altfel, cred ca ar lua-o razna .

        • cafeauata spune:

          Se poate sa fie cum spui, July, dar pentru bolnav asta nu are importanta. De aceea cred ca aceasta meserie ar trebui sa fie facuta doar de cei cu adevarata chemare. Sa ne fereasca Dumnezeu de boli!

  4. fosile spune:

    E, intr-adevar greu sa respecti ce ti-ai asumat.
    Si neexistind control si nici frica, rezultatul…
    Pacat!

    • cafeauata spune:

      Ma gandesc cum se pot aceste cadre considera Dumnezeu… Cand uneori de ei depinde viata… Dar da, nu-i da afara nimeni pentru ca e criza de asistente, medici, infirmiere. Frica de ce sa le fie? Mi-e mi-ar fi de Dumnezeu, dar pentru ei acesta este doar un cuvant.

  5. Mirela spune:

    E adevărat ce spui. Totuși, aparținătorii de ce nu încercă să îi țină acasă în acele ultime zile, dacă tot se știe că se apropie finalul ? E dificil pentru rude să treacă prin așa ceva ? Sigur că e, e profund neplăcut, dar atunci ce pretenție să mai ai de la niște străini, chiar plătiți fiind să se implice ?
    Și cred că acasă oamenii ar muri mai împăcați și liniștiți, în patul lor. Viața e grea, asta e realitatea.

  6. cafeauata spune:

    Cazurile sunt de diferite feluri. Sunt bolnavi care nu au pe nimeni apropiat dispus sa-i vada in aceasta stare; sunt bolnavi care au copii oameni de afaceri si acestia „nu pot” sa-si lase tranzactiile nesupravegheate, dar nici nu vor sa plateasca pe cineva sa stea acasa cu parintele bolnav. Mai sunt si apartinatori ai unor preoti / calugari care cred ca aici sunt mai aproape de Dumnezeu, pentru ca biserica este cea care a ridicat asezamantul. Si cine stie ce fel de situatii mai sunt?
    Dupa ce am vazut un film, m-am intrebat daca as vrea ca sotul meu sa-mi fie alaturi in cele mai crunte momente, cand nici fizicul si nici psihicul nu mi-ar mai fi ok? Sau m-as ascunde undeva, sa-i raman in amintiri asa cum sunt acum? Nu am stiut sa-mi raspund…

    • Mirela spune:

      Adevarul e ca daca ma gandesc la faza asta imi zic in sinea mea ca poate e mai bine sa ne ducem de pe lumea asta cand inca suntem pe picioare si avem control pe toate functiile. Altfel, stiu din proprie experienta (nu de lunga durata, dar intensa) ce inseamna un batran care nu mai stie nimic de el si de lumea inconjuratoare. Si e atat de dificil si de trist, si uneori lipsit de demnitate, incat te ia groaza.
      E important cum traiesti, dar si cum mori conteaza foarte mult. Nici eu nu stiu daca as vrea sa asiste cei apropiati la scene de-astea, e greu de spus. Dar viata oricum le aseaza dupa soarta fiecaruia, avem doar control partial pe toate. Uf.

  7. acuarele spune:

    A-ti duce parintii intr-un asemenea loc… „luxos” e o forma de cinism care ar trebui sa inlocuiasca iubirea ce lipseste cu desavarsire. Ca daca ti-ai iubi parintele fie si un strop, te-ai gandi la ce simte el acolo, nu la banii multi pe care i-ai aruncat ca sa te „izbavesti” tu ca fiu sau fiica. Sau poate ca e o forma de pedeapsa, mai stii?? Pacatele vin din trecut si a ierta nu-i chiar de ici… de colo….
    Cat despre personalul care lucreaza acolo, si el e lipsit de iubire. Lumea aceasta e rece si lipsita de sentimente adevarate, se mimeaza mult si se face prea putin in realitate. E o lume dezbinata, cu valorile ratacite, oamenii MARI sunt mai imaturi decat copiii. Se asteapta mult de la Divinitate, se da atat de putin din suflet!!

    • cafeauata spune:

      Cu siguranta sunt si copii pe care ii doare faptul ca un astfel de loc este singura solutie (cel putin pentru moment) pentru parintele lor. Dar majoritatea cred ca nu fac tot ce pot pentru a gasi o varianta mai buna pentru bolnav. Din pacate…
      Tot mai des spun ca nu-mi place lumea in care traiesc, ca totul este prefacatorie, minciuna, manipulare, fuga dupa bani, incercare de a pacali. Si urasc vorba „asta e…”, pentru ca ar putea sa fie altfel, noi decidem. Oricat de bine imi este acasa la mine, nu pot sa fac abstractie de ce este dincolo de usa.
      Imbratisari, cu drag!

  8. Zina spune:

    Are dreptate Fosile. Dacă nu există milă, ar trebui măcar să existe frică. Frica de lege, de regulamente, de pedeapsă. Numai că legile noastre nu sunt toate la fel de bune și, fie bune fie proaste, nu le apără, nu le aplică mai nimeni… Oamneii fără conștiință umană și conștiință profesională sunt din ce în ce mai mulți și, de aici, situații ca aceea descrisă de tine. Decădem, decădem…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s