O amintire

In ultima vreme au fost inventate atatea soiuri de tigai, de nici nu stie omul pe care sa o cumpere. Pentru omleta un fel, pentru clatite alte feluri, unele mai antiaderente decat celelalte, unele cu teflon, altele cu ceramica… Doamne, cum s-a dezvoltat aceasta afacere si totusi inca sunt oameni care se calca in picioare sa-si cumpere o duzina, daca se poate. Pentru tot neamul lor, plus de vandut la piata de vechituri.

Cautand un vas rar folosit, intr-un colt din mobila de bucatarie, am regasit tigaia mamei mele. Tigaia grea si neagra, arsa de parca ar fi fost intr-un furnal. Este tigaia in care au fost facute clatitele copilariei mele, cu siguranta nu cele mai elevate, dar – fara discutie – cele mai bune. Si, culmea!, cel mult prima se lipea de tigaie, restul erau de vis! Umplute cu gem de zmeura, afine, mure sau capsuni, toate facute in casa. Imi placeau si clatitele cu zahar, nu-mi era rusine🙂 . Daca tocmai era goala butelia de la aragaz, mama imi facea clatite pe soba, asta insemnand carbuni, caldura in bucatarie, plus ca nu avea asa spor. Ce bine era cand le facea ea pe toate… Acum am noroc ca se fac uneori la servici si atunci imi fac plinul, chiar daca nu sunt ca cele de acum multi ani, macar imi astampar pofta. Acasa n-am mai facut de mult timp, cu toate ca am primit o tigaie cu ceramica, inca nu m-am incumetat, imi spun ca ingrasa. Ma uit cu drag si cu dor la tigaia in care facea mama clatite…

Acest articol a fost publicat în Amintiri, Pentru mama și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la O amintire

  1. Alex spune:

    O amintire de mare preţ! Nici toate tigăile moderne nu valorează ceva, faţă de vechea tigeia a mamei, în care a făurit bunătăţile copilăriei. Şi mama mea a păstrat multe vase din bucătăria bunicii, iar o cratiţă o foloseşte şi acum. Amintiri dragi, despre persoane minunate, pe care le purtăm în inimă, cu mult dor…
    Zile frumoase!🙂

    • cafeauata spune:

      Nu stiu cat era de fericita mama sa faca clatite, dar farfuria era mereu goala. Poate se va inventa tigaia care le face singura, noi doar sa ne gandim la ele… Cate un obiect nesemnificativ la prima vedere, devine nepretuit cu timpul. Este minunat sa avem de ce ne aminti cu drag!
      Bucurii multe sa va fie!

  2. racoltapetru6 spune:

    Tot neagră și grea era și tigaia mamei, pe care a folosit-o de când mă știam, pentru orice. Din păcate, nu mai știu pe unde s-a rătăcit sau dacă mai există.😦

    • cafeauata spune:

      Cred ca in fiecare casa era cel putin o astfel de tigaie. Nu stiu cate au mai ramas si nici ce se va intampla cu a mamei mele dupa ce eu nu voi mai fi. Cel mai probabil va fi aruncata.😦

  3. fosile spune:

    Bine ca o mai ai.
    Aduce cu ea mirosuri, sunete si imagini dragi.
    Din pacate numai amintiri.

  4. Mi-ai trezit frumoase amintiri cu tigaia mamei. Acolo unde e se păstrează, rezistând în timp valului de modernizări, dă același gust bun ca al clătitelor de odinioară.Din păcate eu n-o mai am, fiindcă viața m-a purtat dintr-o parte în alta și regret că în peregrinările mele, nu i-am găsit un locșor s-o iau cu mine!

  5. Mihaela C.P. spune:

    Si eu imi amintesc de clatitele si branzoaicele facute de bunica mea in copilarie. Ca cele facute de ea, n-am mai mancat vreodata .Ma bucur ca am apucat sa le simt gustul bun, e mare lucru sa iti poti aduce aminte cu placere de cei care nu-ti mai sunt alaturi in viata, chiar si datorita lucrurilor marunte pe care le-am trait impreuna candva.🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s