In urma cu exact o saptamana, cand toate grijile din lume imi erau necunoscute, pe o ploaie torentiala de zile mari, prin amabilitatea si incapatanarea cumnatului meu, am ajuns la barajul Zetea, din judetul Harghita. O priveliste care-ti taie respiratia chiar si pe vreme rautacioasa. Doar Cola nu era incantata de imprejur, insa cat sa facem cateva fotografii tot am dat-o jos din masina!
Daca tot invocam soarele, cand am ajuns la coada barajului a iesit dintre nori, lasandu-ne sa vedem aburii ridicandu-se din padure. N-am pierdut ocazia si i-am fotografiat pe ai mei, care erau la fel de incantati de priveliste, cu toate ca merg mult mai des in zona decat noi.
Intr-un final, toti ne-am gandit ca a fost cu folos incapatanarea de a merge in excursie, chiar daca la plecarea de acasa ploaia parea ca va tine o vesnicie. Amintiri care ma ajuta sa uit nebunia care ma / ne inconjoara…
cafeaua ta 
Imagini de vis, de poveste!
Sa va fie de bine vacanta si la mai multe!
Weekend minunat!
pupici!
Multumim, Minnie draga!
Asa cum spui, locuri tare frumoase (si) in zona asta. Vacanta doar la anul, insa pana atunci cu siguranta vor mai fi zile de hoinareala.
Imbratisari si zile frumoase!
Ce cățel mic și negru și ce apă mare ! 😀
Frumoase locuri, îmi place dealul acela împădurit până în vârf.
Numai bine, Cafeluță dragă !
Norocul nostru ca era noroi mare pana la apa, altfel cred ca facea si o baie catelul!
Dealul acela parca a crescut in mijlocul lacului, este atractia principala, cred.
Va pup, fete dragi!
Cele mai frumoase momente…când călătorim!
Sunt frumoase, e drept, dar si bucuria pe care o simt cand ajung acasa la mine, e pe masura.
Te pup, Oana!
Am fost si noi odata acolo, dar pe vreme buna.
E frumoasa piramida aceea de padure din mijlocul lacului, iar in poza ta are un aer misterios.
E clar ca catelusa ta n-avea chef de romantisme in ploaie, dar in poza a doua pare tare interesata de ceva care, indraznea sa miste in preajma malului.
Cind este suparata sau nervoasa incearca sa-ti amintesti privelistea, mirarea celor care treceau pe drum cind te vedeau in ploaie si mai ales, frumusetea locurilor.
O noua saptamina placuta!
Saru’mina!
Uneori, când citesc comentariile pe care le scrii aici, stau și mă întreb dacă n-am înțeles eu aiurea ce mi-a scris Tunde într-un mesaj pe e-mail ! 😆
Probabil ca sotul ei nu-i citeste corespondenta.
Dar care ar fi legatura cu mine :)?
In urma cu ceva ani am fost si eu pe vreme buna, dar n-am facut atatea poze. Ne-am luat revansa acum! Cola nu pricepea de ce trebuie sa coboare in mizeria aia, dar eu aveam un pitic cu imortalizarea momentului, asa ca n-a avut de ales, saraca… In schimb, s-a bucurat tare mult cand am ajuns la coada lacului si a putut sa zburde libera, mai ca ar fi fost tentata sa intre in apa. Dar am fost pe faza!
Din pacate, la nervi parca mi se sterge memoria de tot ce a fost frumos, doar dupa ce ma linistesc imi vine sa rad si spun ca viata e frumoasa. Dar sfatul e bun, multumesc!
Zile bune sa ai si tu!
Mulțumesc pentru vizită! Când oamenii pleacă la drum cu sufletul curat, după ploaie și furtună, vine iarăși vreme bună, cum s-a întâmplat cu voi.Toate cele bune!
Cu mare drag, placerea este de partea mea!
Am plecat tare veseli, e drept, si chiar daca soarele nu s-ar fi ivit, tot bine ar fi fost. Asa insa, bucuria a fost maxima!
Zile frumoase!
multumesc pentru acest post… ❤ parintii mei(RIP) au lucrat pe 2 santiere hidro-energetice: Bicaz si Arges… iubesc munti, râuri, lacuri de baraj(acumulare)… de câte ori am revenit la Pitesti, am dat mereu o fuga la Vidraru! 🙂 le-am vizitat pe cele din Pirneii franco-spanioli, ce seamana leit cu Meridionali Carpati.
* * *
sanatate si-o saptamâna senina, afar' si-n suflet… cu drag, Mélanie
Ma bucur ca ti-am facut o bucurie, Melanie!
Adevarul este ca cele mai frumoase si spectaculoase peisaje sunt cele de la munte, cred eu.
Multa sanatate si drumuri bune iti doresc si eu!
ai dreptate despre peisajele montane… însa cele atlantice si/sau pacifice le „egaleaza”, desi complet si total diferite… asa ca „vive la différence!” 🙂
Pe acelea nu le-am vazut, dar te cred!
Zile senine, cu drag!
Interesant cum ieseau aburii din padure.Si cum ieseau numai la o anumita altitudine, nu uniform din toata padurea. 🙂 In locul Colei, nici eu n-as fi fost incantata sa fiu deranjata din masina, de la locul caldut.
Am mai vazut astfel de evaporari la munte, dar nu am reusit sa fac poze pana acum. Poate mi-au purtat noroc tocmai „fitele” pe care le-a facut Cola, in ploaie… Dar cand mi se pune pata pe ceva, nu are nicio sansa, sarmana!
O plimbare minunată, în locuri minunate. Chiar şi pe ploaie, astfel de plimbări sunt o încântare pentru suflet şi o „evadare” din aglomeraţia cotidiană.
Weekend frumos! 🙂
Cand suntem in concediu, chiar nu are importanta cum e vremea (pentru noi). Important este ca ne odihnim, ne amuzam si „fabricam” amintiri frumoase. Dar acum gata, am inceput lucrul si speram doar sa mai iesim ici – colo, in jurul Clujului.
Zile frumoase si voua, Alex!
Acela este lacul Sf.Ana?…iiiii am fost si eu acolo in urma cu ceva ani..ne-am balacit…si modul in care ai facut fotografia parca acolo m-a dus instant.