Cred in regasire

Publicat pe 14 martie 2014 de cafeauata

Sa ai un scaner cu ajutorul caruia sa te reantorci in vremurile mai bune, poate sa para un moft. Dar este mai mult atunci cand cei regasiti pe filme nu mai sunt. Un moment am crezut ca daca maine-poimaine am merge acasa (chiar si acum acel loc se numeste acasa), am gasi aceleasi locuri, aceiasi oameni, aceeasi atmosfera. A durat doar un moment, apoi m-am trezit si am privit fotografiile cu stomacul strans. Doamne, cat de bine era! Nu cred, chiar nu cred ca toata acea frumusete din noi si din ei nu o vom mai regasi niciodata. Nu cred ca cei care ne-au iubit neconditionat, cei care s-au simtit binecuvantati cand am venit noi pe lume si-au incheiat socotelile cu noi. Trebuie sa mai existe undeva, intr-o forma pe care nu o stim, un loc unde sa continuam sa ne fim dragi!

Acest articol a fost publicat în Amintiri, Pentru mama, Stari și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Cred in regasire

  1. july zice:
    14 martie 2014 la 06:08

    Atat timp cat nu-i uitam, ne vor fi alaturi .

    Răspunde
  2. fosile zice:
    14 martie 2014 la 09:45

    Cind te-ai uitat ultima data la poze?
    Zac undeva intr-un album sau un sertar.
    Cu ajutorul scanerului se reinnoada firele amintirilor, se readuce acel acasa care te cuprinde si pe tine alaturi de cei dragi.
    De-acum vor fi si mai aproape, in calculator si vor fi prezenti la viata ta de fiecare zi.
    Odata, cindva, ne vom intilni cu totii.

    Răspunde
    • cafeauata zice:
      15 martie 2014 la 18:49

      Calculatorul da viata pozelor, parca mai mult decat hartia. Dar hartia pe care stau chipurile celor dragi, poarta ceva in ea, ceva mai mult decat poate sa arate ecranul. Daca le avem pe amandoua, e perfect.
      Sper si cred ca da, ne vom regasi!

      Răspunde
  3. yousef59 zice:
    14 martie 2014 la 14:17

    Şi eu cred că ne vom întîlni cîndva cu cei dragi care nu mai sînt printre noi,poate sub alte legi, dar *acasă *cred că e DINCOLO,aici sîntem doar în trecere…
    Gînduri bune!

    Răspunde
  4. acuarele zice:
    14 martie 2014 la 20:51

    Intr-adevar… Si pe mine ma preocupa acest aspect. Ma uit la pozele cu bunica mea si refuz sa cred ca ea nu mai este nicaieri. Ca nu ne vom mai revedea niciodata. Ba cred ca ei stiu si simt cand ne gandim la ei, doar ca nu se mai pot intoarce… Nu in aceeasi forma, doar sub forma de mici minuni cotidiene care ne atrag atentia: o raza de soare ivita din senin, un curcubeu, o pasare care ne ciocane in geam, cerand gazduire… O fotografie cu tematica anume gasita la momentul potrivit intr-un loc aparent intamplator… Un bilet vechi, o insemnare pe o carte. Zambetul unui strain care ne intinde o mana de ajutor… Si multe, multe alte lucruri frumoase si coincidente fericite.
    Te imbratisez!

    Răspunde
    • cafeauata zice:
      15 martie 2014 la 18:54

      Ne vom regasi, cu siguranta. Acum, aici, putem doar sa ne bucuram de unele amintiri, sa asteptam un vis, sa ne amintim de ei cu drag.
      Zile frumoase si imbratisari cu drag!

      Răspunde
  5. Alex zice:
    15 martie 2014 la 10:38

    Cu toţi sperăm că vom reuşi să ne „revenim” şi să ne întoarcem la acea „normalitate” după care tânjim…Sperăm…

    Răspunde
    • cafeauata zice:
      15 martie 2014 la 18:56

      Speram, pentru ca doar ceea ce se intampla aici, nu poate sa fie normal. Dumnezeu cred ca are planuri cu noi si cu cei dragi noua si „dupa”…
      Zile frumoase, tie si celor dragi!

      Răspunde
  6. Zina zice:
    17 martie 2014 la 18:54

    Cred cu toată puterea sufletului meu că îi vom regăsi peste timp pe cei dragi. Fotografiile, însă, precum și filmele, pe mine mă îndurerează teribil. Mi-e tare greu să-i văd pe cei care s-au dus, parcă îmi dau seama și mai intens cât de mult lipsesc din viața mea.

    Răspunde
    • cafeauata zice:
      25 martie 2014 la 16:38

      Tin minte ca in urma cu ceva ani, dupa ce ai mei „au plecat”, am avut proasta inspiratie sa vad o caseta video, o caseta cu o filmare in care apareau si ei. Mi s-a facut rau, la propriu, mi-a trebuit o jumatate de ora sa-mi revin. A fost prima si ultima tentativa de acest fel. La fotografii insa, ma uit cu drag, chiar daca nodul din gat nu ma lasa sa spun nimic…

      Răspunde
  7. Cocktail de viata zice:
    20 martie 2014 la 21:04

    Am inceput sa-mi pun aceasta intrebare dupa ce a murit tatal meu. Intr-o zi a batut cineva la usa..,,pocaiti” cum le spunem lor…mi-a zis sa il inttreb ceva…ce vreau eu…Intrebarea mea a fost daca dupa moarte mai exista o alta viata, mi s-a spus ca da si vreau sa cred asta. Anul asta acelasi lucru l-a spus si Carmen Harra ca cei ce au plecat de langa noi , traiesc undeva …altundeva, dar ne vom reintalni intr-o zi. Sper sa fie asa!!1

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Gravatar
Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Anulează

Conectare la %s