„2013”

ursuletDaca in copilarie nu mi-am dorit (deci nici nu am avut) un ursulet din plus, la batranete am luat-o razna. Mai mult ca sigur ca am fost influentata si de filmele americanesti in care fiecare copil isi are mormaitul lui, pe care il pastreaza sau il regaseste la varsta adulta. Si mai este si celebrul ursulet al domnului Bean!

Numele lui este „2013”, pentru ca a fost anul in care am schimbat prefixul si in care mi s-au intamplat lucruri inedite. Si imi este cu atat mai drag, cu cat a fost cumparat de la un second, asta insemnand ca cineva nu a mai avut nevoie de el si era in cautare de un camin. Ca sa fiu si mai ciudata, in fiecare dimineata il pun in geanta, cu capul la vedere sa vada si el lumea in care ma invart, iar odata ajunsa la serviciu il asez pe birou, sa fie martor la bunele si relele din birou. L-am uitat de cateva ori acolo, dar am considerat ca i-a tinut de urat porcusorului de Guineea care-si duce veacul intr-o cusca, pe una dintre mese. Nu stiu daca este vre-un semn de rau augur sau nu, dar stiu ca dand viata oarecum lui „2013”, imi este bine intr-un fel care completeaza restul.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la „2013”

  1. july spune:

    Ma simt privita drept in ochi . Spune ca si lui ii place ca l-ai adoptat . 😳

  2. fosile spune:

    E fain 2013-le tau!
    E bine ca ai cu tine, tot timpul, pe cineva drag cu care poti povesti.
    Cred ca va sta bine impreuna.

    • cafeauata spune:

      Ne sta bine rau! O geanta din care se vede capul unui ursulet. Un birou plin de hartoage, pe care troneaza dansul. Cine stie ce s-ar fi intamplat cu el daca nu-l luam?

  3. Minnie spune:

    M-am indragostit iremegiabil de „2013”!
    Eu am avut o familie intreaga de ursi cand am fost mica iar unul dintre ei este aici cu mine! Batran si ne mai avand asa multa blanita, dar e aici si într-o zi am sa fac o postare despre el! :))
    Imbratisari Cafeluta!

  4. acuarele spune:

    Asta vorbeam cu Maria mea deunazi, imi explica faptul ca ea isi iubeste atat de mult jucariile, incat le da viata din viata ei. Are un catelus, pe Pufi – poate l-ai cunoscut asta vara, acel puiut de husky din plus – de care cu greu si rareori, poate doar accidental, se desparte mai mult de o zi sau doua. Si chiar asa si este… Tot ceea ce iubim se umple de energia noastra buna. Mie imi pare rau ca atunci cand am crescut, am acceptat usor sa-mi dau papusile, absolut tot. Nimic nu am mai pastrat, cine stie cine… sau daca … le mai imbratiseaza cineva azi! „Trebuia sa lupti pentru ele!” mi-a reprosat cea mica… Cu siguranta, ea si le va pastra mereu, si va purta mereu in ea copilul care este azi. Asa ca si tine!

    • cafeauata spune:

      Si eu ma intreb ce s-a fi intamplat cu papusile mele, cui le-a dat mama dupa ce am plecat de acasa? Mi-e dor de ele, chiar daca atunci imi erau dragi in altfel… Dar de 2013 nu ma despart, oricat de ciudata par!
      Imbratisari, cu drag!

  5. Esti un om ce da viata si unui obiect!foarte frumos 2013.Eu ,nu am capacitatea de a da viata lucrurilor,insa nu stiu cum se face ca doar ,,plusurile”le-am luat cu mine in lume ,peste tot unde am locuit….da,am toti urusletii,iepurasii si maimutoii din plus,in dormitorul unde locuiesc doar de cateva luni,desi stau acolo pe dulap neimbratisate,citind postarea ta m0ai facut sa imi doresc sa le imbratisez din cand in cand…este inca o lectie invatat azi!iti multumesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s