Pe Valea Ariesului

Cand te hotarasti sa mergi in excursie in doi, plus un caine, incearca sa nu ramai doar cu cainele.

AriesulDe ce?

Ultima zi de concediu, obligatoriu se cerea o iesire. Am mers pe valea Ariesului, la cascada „noastra”, in speranta ca apa e destul de mica sa putem trece pe celalalt mal si sa urc si eu pe partea de sus a cascadei, care e mult mai spectaculoasa decat ce se vede la strada. Intr-adevar, Ariesul a fost suficient de mic cat sa-l trecem tinandu-ne de mana, iar pe Cola de lesa, sa nu o duca apa, care in cel mai adanc loc imi ajungea pana la pantalonii scurti. Pietrele pe care calcam erau infiorator de alunecoase, viteza cu care curgea apa era suficient de mare cat sa fie nevoie ca dupa fiecare pas sa ne oprim pentru a ne echilibra. Dar am trecut! Se parea ca urcusul prin padure este destul de accesibil, dar dupa 30 de minute de incercari, eu am renuntat. Am coborat la mal si acolo am ramas cu bagajele si cu Cola impreuna, asteptand ca sotul sa urce singur deasupra cascadei, sa faca poze.

Langa bagajeMalul pe care am ramas este destul de abrupt, nu prea aveam loc de miscare, dar m-am gandit sa merg prin apa pana la o stanca. Cola, dupa mine! La un moment dat, ma uit in urma mea si o vad cum incearca sa inoate impotriva curentului, dar cu piciorusele ei scurte nu reuseste sa faca fata. Am avut impresia ca, pe la mijlocului Ariesului apa este destul de mica asa incat sa-i ajunga picioarele pe pietre si sa se opreasca. Dar n-a fost asa, iar eu vedeam cum catelul meu se indeparteaza tot mai mult de mine. Am luat-o la fuga prin apa (sau asa mi s-a parut?), fara sa ma gandesc la bolovanii alunecosi si la adancimea sau viteza apei. In prima faza am tras o tranta in fund, m-am ridicat rapid si am simtit cum picioarele imi tremura fara ca eu sa le pot opri. Mi-am spus: gata, aduna-te si mergi dupa Cola. Fix! Am mai facut doi pasi si zdrong, am picat pe burta! M-am ridicat si de aceasta data, cautand-o din priviri pe amarata care se tot indeparta, strigand-o ca si cum ma putea auzi de zgomotul apei sau ca si cum ar fi putut sa se opreasca! Vedeam cu disperare cum apa o duce spre un cot de care daca trecea nu o mai puteam vedea si nici ea nu mai putea sa iasa, fiind malul abrupt. Eram distrusa! Dar ingerasul a impins-o pe ultimii centimetri afara, pe pietre. Nu stiu cum am facut pasii pana la ea, dar am ajuns. In zona mai era o pereche, dar si-au strans undita si au plecat, iar noi doua am ramas singure, uitandu-ne spre padurea de pe cealalta parte a apei, poate-poate coboara cel care ne da siguranta. Bagajele erau dincolo, cu acte, telefoane, mancare, cafea, tigari, lesa Colei, cu toate. Dupa ce mi-am revenit, am inceput sa fac scenarii. Daca se intuneca si el nu vine? Daca vine o viitura si ne ia bagajele? Nu puteam trece sa iau macar telefoanele, pentru ca nu o puteam lasa pe Cola singura, iar lesa ei era dincolo, deci nici cu ea nu puteam… M-am gandit ca, in cel mai disperat caz, o voi lega cu bluza mea si vom trece impreuna, apoi vom putea suna pe cineva, daca va fi cazul. A fost doar o ora, dar mi s-a parut de doua ori mai mult, pana am auzit fosnet in padure. Cobora fericit ca a facut fotografii, ca a vazut minunatia de loc de deasupra cascadei! A recuperat bagajele si a trecut la noi. Ne-am savurat fericiti tigara si o gura de cafea, ne-am bucurat ca eram toti trei teferi, doar cu urme de la cazaturi, dar astea trec. Ce nu va trece degraba, va fi frica mea de a ramane doar cu Cola, intr-o zona pustie.

Acest articol a fost publicat în Concediu 2013, Excursii, Fotografii și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Pe Valea Ariesului

  1. luciastroila spune:

    Biet cătel! Ce speriată o fi fost, sărăcuţa…

  2. fosile spune:

    Si imi inchipui ca nici posibilitatea de a-ti auzi strigatele,daca ai fi facut-o, nu era din cauza zgomotului facut de cascada…
    Nici nu incerc sa-mi imaginez spaima ta si a catelului dus de apa.
    Bine ca ati reusit sa treceti amindoua fara alte incidente,iar scenariile sa le faceti fiind in siguranta.
    Asta da aventura de sfirsit de concediu !
    Sa va fie bine!

    • cafeauata spune:

      Multumim!
      Pot doar sa spun ca am tras o sperietura sora cu moartea! Cum sa nu pot face nimic pentru a o salva pe Cola? Cred ca m-ar fi urmarit cosmarul toata viata!

  3. acuarele spune:

    O cumpana la final de vara, de concediu. Stiam eu de ce nu-mi plac pietrele prin apa, mereu le evit! De-acum le voi evita si mai abitir!

    • cafeauata spune:

      Sunt periculosi bolovanii din apa, nu stii niciodata daca aluneca sau daca sunt suficient de stabili. Deja povestim despre aceasta intamplare relaxati, am invatat ceva, asa ca nu a fost in zadar!

  4. Alex spune:

    Totul e bine când se termină cu bine! Dar şi câte emoţii! Chiar dacă nouă ni se par uneori mici şi neajutoraţi, căţeluşii dragi sunt cu mult mai puternici şi descurcăreţi decât i-am crede.

    O zi frumoasă!🙂

    • cafeauata spune:

      Asa este, Alex! Stiu ca si Cola stie sa inoate, dar avand piciorusele atat de scurte, ii era greu sa ajunga la pietre. Iar mie imi era groaza sa nu dispara din raza mea de vedere, pentru ca urma o zona cu mal abrupt si cine stie pe unde ar mai fi putut sa se agate de ceva…
      Zile frumoase si voua!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s