Unul dintre cele mai frustrante momente din viata este acela cand vrei sa scrii o scrisoare, dar nu mai ai cui sa o trimiti. Iar un altul este acela in care vrei sa formezi un numar de telefon, dar acela nu mai exista. Si totusi viata merge mai departe…
Astazi imi amintesc doar niste caramele simple, cum se faceau acum patruzecisi… de ani. Iar cand imi trebuia una, MAMA era musai sa manance si ea, altfel plangeam. Probabil ca vremurile erau de asa fel incat nu erau destule si-atunci, ea lua hartia si se facea ca mananca o caramea. Eu credeam si totul era bine… Astazi, i-as darui de ziua ei o cutie intreaga din cele mai bune caramele. Astazi, i-as spune cel mai cald „La multi ani, mami!”. Si as strange-o in brate tare, tare. I-as saruta mainile si i-as sterge lacrimile de bucurie. Astazi as vedea lumea altfel, daca MAMA ar fi Aici. Mamele ar trebui sa traiasca vesnic!
cafeaua ta 
Tare,tare înțeleg aceste rânduri și starea sufletească pe care o ai !
Mama mea nu este aici cu mine de tare multă vreme ! N-a apucat să împlinească nici 52 de ani.Am și eu o grămadă mare de cutii pline cu caramele…
Prea repede a plecat si mama ta. De fapt, pentru ele oricand e prea devreme!
Noi ramanem sa adunam cutiile cu caramele pe care le-am fi oferit cu atata drag…
Uf…asa e…e greu…Doamne-Doamne are grija de ei.
Cu siguranta de mame are grija!
E aici cu tine Cafeluta.
Si se bucura de caramelele sufletului tau.
Multumesc!
Stiu, uneori o simt…
Mama ta acum zambeste fericita. Cu siguranta! 🙂
Sper ca asa este, imi doresc sa fie asa!
Multumesc!
Suntem cu totii copiii unor mame… si ne tremura sufletul numai la gandul ca, intr-o zi, vom ramane fara mainile lor calde asupra noastra!
Pe a ta Mama sa o aiba Domnul sub ocrotirea Lui acum si pururea!
Suntem si ramanem chiar si dupa ce Ele se duc in stele, Oana! Eu cu siguranta am ramas copilul ei, asa cum eram cand imi desfacea caramele.
Multumesc frumos, suflet drag!
Un gand bun pentru mamica ta! RIP
Multumesc, Carmen! Cu atatea ganduri bune cate s-au adunat aici, cu siguranta ii este lumina si pace…
Mama ta trăieşte veşnic prin tot ceea ce te-a învăţat şi ţi-a insuflat. Dumnezeu s-o odihnească în pace!
Multumesc!
Ai dreptate, Andreia. Doar dorul de a o strange in brate uneori parca rupe din mine…
Sa se odihneasca in pace!
Te rog sa ma ierti ca nu am intrat ieri aici, dar am fost prinsa cu toate evenimentele de la noi din Olanda!
Dumnezeu sa o ierte si sa o odihneasca pe mama ta ! Asa avem amandoua cate un înger pazitor în plus. Te pup Cafeluta!
Multumesc, Minnie! Stiu ca treci de cate ori poti, nu-i suparare, Doamne fereste!
Ingerii sa fie cu mamele noastre si cu toate mamele care au plecat! Iar ele stiu sigur ca ne sunt ingeri pazitori, la randul lor!
Te imbratisez tare!
Mama mea avea un par negru, cu rare fire albe, luuung… Permanent purta coade, impletite in coc sau lasate pe spate… In ultimii ani umbla tunsa scurt, cu par aaaaaalb stralucitor! Si totusi „icoana mamei” este pieptanandu-si parul lung, negru, ondulat…
Ceor fi vorbind ele. acolo, despre noi?
Frumos, Dumitru… Sa ne ajute Dumnezeu sa purtam aceste icoane mereu in sufletul nostru.
Ce vorbesc? Probabil isi povestesc ce copii cuminti sau nazdravani au avut si-acum, iata, acei copii isi scriu pe bloguri si deapana amintiri impreuna, chiar daca nu se cunosc.
Multumesc!
Ca sa le simtim mangaierea celor dragi plecati dintre noi, trebuie sa le fim in fiecare clipa iubire si pace, in tot ceea ce facem sa-i lasam sa coboare si sa ne ocroteasca. Sa ne amintim in fiecare moment ca oricum ar fi lumea aici, buna sau rea, acestea sunt doar aspecte exterioare. Adevarul e in noi, cu putina liniste il recunoastem si ne intarim sufleteste pentru a duce la bun sfarsit calatoria.
Dumnezeu s-o odihneasca pe mama ta!
Multumiri, draga mea Acuarela pentru minunatele cuvinte care mi-au mers la suflet. Avem nevoie doar de putina liniste, ca macar uneori sa le simtim mangaierea. Iar aceasta liniste o gasim daca putem tine amintirea vie.
Sa-i fie lumina, mamei mele si tuturor celor care isi dorm somnul cel de dincolo.
Chiar ar trebui sa fie nemuritoare mamele..nu as suporta sa nu o mai am pe mama…Dragul meu si-a pierdut mama acum 4 ani si vad cat ii este de greu si acuma..un loc care nu cred ca se poate umple cu altceva niciodata…Dumnezeu sa o odihneasca si sa sti ca eu cred ca este mereu alaturi de tine si te vegheaza neincetat…asa ii spun si dragului meu
Iti multumesc Ghemuletule!
Ai dreptate, locul lasat de mama nu se poate umple cu altceva, ramane in asteptarea momentului in care ne vom intalni, undeva in stele.
Sa-ti fie saptamana frumoasa!