Ma gandeam zilele trecute ca nu am mai vazut Valea pe timp de vara din ’97. Si pozele sunt facute toate toamna, dar sunt atat de frumoase… Ceva din noi ramane mereu acolo unde am facut primii pasi, unde am iubit si am urat prima data, unde ne sunt vii parintii sau, unde punem o lumanare si un buchet de flori la mormantul lor! Ceva din mine a ramas aici, in aceasta Vale.
cafeaua ta 
Cred ca ti-e dor de acea Vale in care ai copilarit,ai tinerit si care acum e mult schimbata.Iar schimbarea n-a avut loc sub ochii tai.
Ti-e dor de acea Vale cu cei cu care ai copilarit,cu care ai mers la scoala.De parintii tai si parintii colegilor tai.De prieteni,de vecini…
Ti-e dor de mersul acasa, la parintii tai,impreuna cu sotul tau…
Ti-e dor de ACASA.Acel „acasa” in care erai tu,inconjurata de toti cei dragi sau mai putin.
De cite iti este doooor?…
A ramas Valea sa-ti aminteasca.
E normal sa-ti fie dor de ea.
Multumesc pentru cuvinte!
Am perioade in care imi e tare dor, apoi imi trece. Eh… viata!
Din pacate este prea departe pentru a putea face drumul dus-intors in aceeasi zi, iar in aceasta perioada avem la dispozitie doar o zi libera. Dar vine el noiembrie…
E frumos, unde e exact?
Este Valea Jiului! Mai exact, intre Petrosani si Valea cu Brazi, oriunde te uiti e minunat!
Pe masura ce ne indepartam de ea in timp, ne intoarcem cu tot mai multa nostalgie cu gandul doar, ca mai mult nu putem, la copilaria noastra, la locurile in care am crescut, la familia si prietenii de atunci . 🙂 Si eu ma gandesc de la un timp tot mai des la bunicii mei, la verii mei care s-au schimbat si pe care nu i-am mai vazut de mult timp.
Cum zicea cineva ? ” acum chiar de m-as intoarce, a-ntelege n-o mai pot. Unde esti copilarie cu padurea ta cu tot. ” (Eminescu, parca as zice ca ar putea fi din ”Fiind baiet paduri cutreieram”)
Am imbatranit, Mihaela…
Dar la anul sper ca vom sta o saptamana in plina vara, sa imi umplu acumulatorii cu energie de la fata locului!
nu mai spune despre bătrânețe, te rog, cuvintele te formează, ca o daltă de sculptor. ești puțin obosită, dar atât… și optimism din belșug, pentru că ai multe motive de bucurie. 🙂
Ai dreptate, Eu-le! Sunt obosita, dar nu acea oboseala care trece dupa o noapte de somn sau dupa o saptamana de stat acasa. Sunt obosita de acei multi ani care mai sunt pana voi ajunge sa fiu propriul stapan, sa imi pot permite sa am in jur doar oamenii pe care vreau sa-i am.
Incerc sa vad partea frumoasa a zilei pe care o traiesc, doar nu ma voi lasa prada gandurilor negre!
Imbratisari si multumiri pentru sustinere, draga mea!