Semne
de Mircea Albulescu
Mi se adună
fruntea
cerşind mângâiere
îmbobocesc în genunchi
garoafele tuturor juliturilor
adeverind buna mea purtare
arborată în gardul
Domniţei Bălaşa
teorema lui Pitagora
neruşinată
dă târcoale unui pătrat
toate băuturile
au gustul cafelei cu lapte
urechea mă arde
înfundată
cu floare de nu-mă-uita
sufocat
îmi vine să ţip să ţip să ţip
aşteptând să-mi crească
o barbă de lacrimi
mi se cam bate ochiul drept
trebuie
neapărat trebuie să te visez
mamă!
cafeaua ta 
Foarte frumoasa melodia.
La cite semne ai avut,tu,ai visat-o?
Este ca-i faina? Are copilul asta cateva piese care ma ung la suflet!
Multa vreme, nu am visat-o. Apoi, incetuc, incetuc, au inceput sa vina. Unul a fost cu totul special, am trait cu toti porii imbratisarea din acea noapte. Iar acum mi s-a facut dor de inca unul la fel de puternic, la fel de „real”…
As vrea ca duminica sa-ti fie altfel.
Acesta este cantecul tau? Frumos! Cum frumoasa este si poezia!
Titlul postarii este corect, as raspunde „lasa cafeaua si… dormi”! :))
Seara faina sa aveti!
Acesta este unul dintre cantecele care „se potriveste”, la fel si poezia.
Cafeaua NU O LAS, ca oricum, o zi nu are atatea ore cu cat somn am eu restanta!
Seara deosebita la tine!