Parintele

In urma cu cativa ani, am avut sansa (independent de mine) de a cunoaste altfel un Parinte de la o manastire din apropiere. Altfel insemnand ca ne-am intalnit aici, in oras, iar conjunctura a fost de asa natura incat el s-a integrat in grupul din care faceam si eu parte fara ifose religioase, fara sa ne faca in vre-un fel sa ne simtim rusinati pentru toate pacatele facute cu sau fara voia noastra. Este un om deosebit, cu care se poate sta de vorba fara sa simti cum trece timpul, dar daca cineva are figuri de tipul nemultumirilor materiale, nu se sfieste sa-i atraga atentia, dojenindu-l cu voce calda. Ne-a povestit multe despre intalnirea lui cu I.P.S. Bartolomeu (plecat din pacate la ingeri), cel pe care il consider Invatatorul meu, chiar daca nu am avut onoarea de a-l intalni personal (poate il voi cunoaste in alt loc, in alt timp). Avand ca centru al micului meu univers religios pe I.P.S., am facut de-alungul timpului o triere a celor din jurul meu in functie de ce si cum vorbesc despre el. Si caldura cu care vorbeste Parintele de la manastire despre cel care a fost omul Bartolomeu Anania ma face sa-l respect si sa incerc sa prind invataturile inserate in discutiile pe care le avem (e drept, noi mai mult ascultam), incerc sa devin cu fiecare zi un pic mai bun.

Unul din momentele de bucurie ale zilei de azi a fost acela in care parintele m-a pupat pe frunte si m-a binecuvantat, ca semn de buna revedere dupa o vreme in care nu a mai fost in oras. Am sufletul linistit si tare mi-ar place sa simta toti cei dragi mie la fel.

Si a fost mormantul lui Al. Ioan Cuza, la Ruginoasa, in Moldova. Sunt un om fericit si pentru ca am fost acolo!

Publicitate
Acest articol a fost publicat în Concediu 2012, Excursii, Fotografii, OAMENI tare dragi mie, Stari și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la Parintele

  1. fosile zice:

    Cine a fost in preajma lui Bartolomeu,trebuie sa fi fost deosebit,sa fi fost aproape de inaltimea Inalt Prea Sfintitului.Si daca acest om,acest Parinte ti-a dat o binecuvintare,inseamna ca o meriti.Dar tot e un Cadou deosebit.

    • cafeauata zice:

      Multumesc pentru comentariu!
      Ai dreptate, consider si eu ca doar oamenii deosebiti au putut sa fie aproape de I.P.S, imi pare tare rau ca nu am fost destul de speciala si nu am avut destul „curaj” sa il cunosc. Am fost aproape..
      Faptul ca l-am cunoscut pe Parintele, ma ajuta mult, trebuie doar sa NU UIT!

  2. fosile zice:

    Esti un om deosebit,Cafeluta si meriti iubire si respect.
    Si tot de aceea ai reusit sa stai drept la mormintul lui Cuza.
    Multumesc ca te-am cunoscut!
    Saru’mina!

    • cafeauata zice:

      Din nou, multumesc!
      Am ajuns la mormantul lui Cuza fara sa credem ca vom avea aceasta bucurie, doar sperand. Bucuria a fost cu atat mai mare! Sunt un om sentimental, ma coplesesc astfel de situatii, iar la Ruginoasa am fost fericita ca sunt romanca. Restul, viata de zi cu zi cu uratul care ni se arata la fiecare pas, nu au nici o semnificatie in astfel de momente, le uiti, pur si simplu.
      Noapte cu vise frumoase!

  3. Buna dimineata!
    Frumos inceput de zi, in tihna cuvintelor rostite despre suflete atat de bogate spiritual, izvorand bunatate!
    Zi buna sa aveti!

    • cafeauata zice:

      Seara buna, om bun!
      Ce bine ca ai „prins” miezul si a ajuns si la tine binele simtit de mine!
      Imi doresc sa fie cat mai multe astfel de dimineti, dar acum, la aceasta ora, pot doar sa-ti doresc Noapte linistita!

  4. dianaalzner zice:

    Inteleg foarte bine sentimentul despre care vorbesti, pentru ca l-am trait eu insami. Cand te afli in preajma unui om bogat sufleteste si spiritual, ceva din darurile sale se revarsa ca un fel de liniste si pace si asupra celor cu care vine in contact.
    Binecuvantarea pe care ti-a dat-o e ca un scut impotriva sagetilor raului.
    Am avut cinstea si bucuria de a-l cunoaste pe IPS Bartolomeu, e un moment pe care nu-l voi uita niciodata.
    O zi buna sa aveti, prietena mea draga! 🙂

    • cafeauata zice:

      Sunt atat de placut surprinsa, Diana! Inca un motiv in plus sa inteleg de ce esti deosebita si de ce te simt atat de aproape! Sufletele noastre au atatea in comun…
      Ganduri bune catre tine!

  5. acuarele zice:

    O pretioasa legatura spirituala, punte peste timp… Neconditionata de nimic material, doar iubire si atat: ce poate fi mai inalt, mai binecuvantat? Ma bucur pentru tine ca ai fost daruita astfel. Caci e intr-adevar divin un astfel de dar…
    Te imbratisez, la cafeluta de dimineata! 🙂

    • cafeauata zice:

      Chiar am simtit binecuvantarea, Ileana! Am simtit cum toate relele din jur dispar, am vazut toti oamenii din jur mai buni, mai frumosi, mai iubitori. Regretul meu este ca doar eu am vazut asa, ei isi continua drumul ales, drum pe care singurul lucru care conteaza este banul.
      E noapte deja, dar cafeaua nu lipseste de pe masa, asa ca te imbratisez si eu la o cafea!

      • acuarele zice:

        Important este sa-i ierti tu, caci de fapt fiecare are in el, undeva mai mult sau mai putin la vedere, si cate o latura buna… Acesta este tot secretul: iertandu-i, ei mai capata o sansa, prin noi.

        • cafeauata zice:

          Buna dimineata!
          Asa cum spui Ileana, toti avem si parti bune. E ceva de lucru pana sa le descoperim la cei de langa noi, insa nu este imposibil.
          Sa-ti fie ziua fara coduri de canicula, daca se poate!

  6. convietuire zice:

    Rare …de fapt unice sunt astfel de momente. Sa-ti fie sufletul plin de insemnatatea lor!

    • cafeauata zice:

      Rare, intr-adevar! Sper ca unice doar in masura in care fiecare clipa este unica, dar o alta clipa va veni (imi doresc tare acest lucru!), cu la fel de multa iubire, simtita poate cu alta intensitate. Doamne ajuta!

  7. Mihaela C.P. zice:

    Mormantul, dar palatul ?Se mai viziteaza palatul de la Ruginoasa?
    Parca stiu ca avea si o poveste trista, cu o serie de tragedii care s-au succedat acolo, incepand cu povestea Elenei Cuza si a altor urmasi care au locuit acolo mai tarziu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s