Timpul meu

Faceam un calcul referitor la orele petrecute cu mine si/sau cu cei dragi. Arata cam asa: dimineata intre 6.15-7.45; cateva minute de rasfat la telefon intre 9-17; plimbarea de la servici pana acasa (in fiecare zi ai mei ma asteapta pe traseu sau in fata firmei) si restul serii, de la 18.15 pana mi sau i se descarca bateriile. Sunt seri in care ne apuca ore mici facand… nimic, dar fiind impreuna, la fel cum sunt seri in care unul dintre noi cedeaza in fata oboselii. Adunate, in cele mai darnice zile se aduna 6-7 ore. Adaug 5, maxim 6 ore de somn. Restul? Restul timpului meu apartine altora, unora de care nu ma leaga nimic sufleteste.

Imi doresc timp, mai mult timp sa ne privim, sa ne contrazicem sau sa ne aprobam, sa ne umplem sufletul unul cu celalalt. Vreau timp sa ma privesc in oglinda, sa fac ordine in gandurile mele zilnice, sa-mi beau cafeaua incet, visand aiurea, sa ma plimb cu Cola fara graba,  sa traiesc clipele altfel decat contra cronometru. Foarte probabil ca acest lucru sa nu se intample niciodata…

Acest articol a fost publicat în Stari. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la Timpul meu

  1. fosile spune:

    Asa putin timp reusiti sa fiti impeuna intr-o zi?
    Si cind sinteti impreuna ma trebuie si rezolvate o gramada de probleme.Timpul nu e numai pentru voi,nu?
    Groaznic.

    • cafeauata spune:

      Putin, mult, important este (pana la urma) sa ma bucur de ce am, pentru ca nu intotdeauna ce vreau eu este si cel mai bine. Daca asa trebuie sa fie, cu siguranta exista si un motiv, chiar daca nu-l percep acum. Dorinta a ramas, dar tristetea a trecut (deocamdata).
      Se pare ca este o problema pe care o au majoritatea salariatilor, iar asta ma mai consoleaza…

  2. unda de tristete in cuvinte…
    dar eu cred ca e foarte important (si foarte frumos) ca te gandesti la „timpul vostru”, ca acolo, in suflet, ai la cine te gandi, asta inseamna mult…

  3. acuarele spune:

    Si la mine e cam la fel, fiecare zi de munca e traita contra cronometru, nu prea exista spatii libere. Brodam si noi cum putem, in colturi de tesatura, clipe frumoase pentru cei dragi!…

    • cafeauata spune:

      Ma gandesc doar la faptul ca trec zile in care parca am fi musafiri in propria casa. Si nu e normal, chiar daca este aproape generalizat. Asta e, vorba romanilor!

  4. convietuire spune:

    Ştii câţi ani mi-am petrecut încercând să dau sens… vieţii pe care o trăiam, clipelor, minutelor? Mi se părea că toate curg…fără rost, fără să „fac” ceva important, ca o perpetuă pierdere de timp.
    Cât mă înşelam… abia acum încerc să învăţ (nu-mi iese tot timpul) să…trăiesc pur şi simplu, să mângâi, să mă las mângâiată, să vorbesc cu cei dragi, să nu flutur din mână a oboseală ori a preocupări savante, importante…
    Mi-a plăcut postarea ta. Mult. Dacă îţi pui aşa problema, înseamnă că deja e pe jumătate rezolvată.
    Dimineaţă frumoasă, cafeluţamea!

    • cafeauata spune:

      Multumesc tare mult pentru cuvinte!
      Din pacate nu am destul curaj sa devin propriul meu sef, asa ca nu tare sta in puterea mea sa schimb lucrurile. Societatea se bazeaza pe bani, indiferent daca imi convine sau nu, munca este necesara. Orele de munca sunt multe si incerc sa realizez cat de frumos este in doi (cu Cola trei), doar ca ma ia tristetea uneori in brate. A trecut! Maine mergem in excursie!
      Zile pline de rasfat sa ai, Oana!

  5. Mihaela C.P. spune:

    Si eu uneori ma necajesc ca dau mult timp altora, dar asa e viata in timpurile noastre, trebuie sa petrecem mult timp muncind pentru altii ca sa avem cate o rasplata , ajutor de trai un pic mai bun si o oarecare implinire profesionala. Asta vine de la egalitatea in drepturi a femeilor :D.

    • cafeauata spune:

      Asa ne trebe!
      N-au stiut femeile pana unde se va ajunge, ca altfel stateau cuminti si lasau la aprecierea fiecareia ce vrea sa faca cu timpul ei. Din pacate, prea prea prea multa munca!

  6. redsky2010 spune:

    a mai spus cineva sus, eu zic ca-i mare sansa sa ai la cine visa toata ziua si de cine sa-ti fie dor si nu doar atat, ci sa te si astepte la sfarsitul zilei. cat despre dreptul la munca al femeilor si daca stateai acasa, tot nu ai fi fost cu cel drag, care era-firesc!- la munca, venind obosit, iar tu dorind plimbari si discutii…iar ar fi aparut o neconcordanta. eu incerc sa ma bucur de ce si cum este, mult, putin, asta imi e viata, alta n-am sau nu-s in stare sa-mi croiesc 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s