Visam

Cat este de important sa stim ca undeva, acolo sau aici, este cineva? Nu stim cat de des sau de rar se gandeste la noi, nici nu este important. Nu stim daca atunci cand simtim ca ne este aproape, departe fiind, chiar asa este. Poate doar avem impresia ca il simtim, poate doar ne amagim. Daca uneori simtim ca lipseste ceva din sufletul nostru, ne oprim din nebunia gandurilor si poposim acolo unde credem ca il putem gasi. Ne imaginam cum – si doar dintr-o singura privire – ne luam ratia de bine, o asezam in locul gol din dreptul inimii si mergem mai departe, printre oameni care ne sunt alaturi fara a putea umple acel vid. Visam… E bine? E gresit? Dar ce mai conteaza? Fiecare trebuie sa se asigure ca orice s-ar intampla intr-un moment nenorocit al zilei, poate sa mearga mai departe, chiar daca pentru asta are nevoie de un bilet special, pe care il poate avea doar visand. Un vis de o clipa este indeajuns…

Visez la locuri unde as vrea sa fiu doar pentru cateva clipe, sa le simt mirosul, sa le aud vocile, sa le vad siluetele. Locurile au toate acestea, chiar daca se intampla ca noi sa le uitam. Acolo le vom regasi daca mergem cu inima deschisa si plina de dor.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Stari și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Visam

  1. acuarele zice:

    Este foarte important sa stim ca avem acei oameni de suflet, undeva, intr-un colt de lume, cu care sa avem o legatura spirituala, care sa ne intregeasca. Nu trebuie sa fie neaparat o comunicare permanenta, nici intensa. Doar gandul ca ei exista, pentru mine personal, e suficient…

    Locurile nu stiu cat sunt de importante. Visez uneori ca as fi intr-o alta tara, ca as face alte lucruri decat cele obisnuite de aici. Dar mi-ar placea sa fiu si acolo cu oameni dragi, nu doar sa vad si sa vizitez de zor. La mine atmosfera in care fac ceva ce-mi place e ceva mai importanta decat ceea ce fac, in sine! Asa si reusesc sa supravietuiesc monotoniei activitatilor repetitive de zi cu zi, imaginandu-mi cadre noi, interesante. Miracolul e ca atunci cand crezi, chiar se intampla!…

    • cafeauata zice:

      Oricat am incerca sa fim de puternici, atunci cand se naruie cate un perete de incredere in jurul nostru, avem nevoie sa stim ca cineva ne-ar intelege, ca cineva ne-ar da dreptate. Poate nu s-ar intampla asa, dar ne place sa credem ca da.
      Daca as fi ramas in acele locuri la care visez, acum mi-ar fi fost lehamite de ele, acum as fi tanjit dupa altceva. Dar asa…

  2. dianaalzner zice:

    Ma simt cuprinsa de nostalgie citind ce scrii. A fost un moment in viata mea cand am realizat ca e prea tarziu ca sa mai ajung in anumite locuri pe care as vrut macar sa le gust, macar sa le miros, asa cum spui tu, Cafeluto…
    Iar oamenii…. uneori credem ca sunt aproape si poate ca sunt. Dar de cele mai multe ori sunt departe, chiar si cand stau langa noi.

  3. isis zice:

    Nu te opri! Nu te opri!! Nimeni nu poate garanta ca visele ti se vor implini 100%, dar oricine iti poate garanta ca 100% din ceea ce NU visezi… NU se va realiza vreodata! In care din aceste doua situatii castigi si in care pierzi mai mult, oare?
    Ileana are dreptate: miracolul e ca atunci cand crezi, chiar se intampla.

  4. eumiealmeu zice:

    sa mergi mereu mai departe…
    printre putinele lucruri interesante pe care le spunea tatal meu era si acesta: sa stam acum in lumina, ca o sa stam destul in intuneric pe lumea cealalta…
    acum e de mers. acum e de vazut si de cunoscut, de visat si de bucurat.
    dupa aceea, niciunul nu mai are cum, nu mai are cine.
    mi/a placut tare mult ideea asta… sa mergi mai departe… mai stii filmul… Angela merge mai departe? 🙂

  5. cafeauata zice:

    Ar fi pacat sa nu vedem locuri si oameni atat cat se mai poate. Iar daca nu visam, nu avem imboldul necesar pentru a face pasii care sa ne bucure sufletul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s