Februarie

Cand am auzit in urma cu ceva ani ca langa lacul din cartier se va construi un mall, am fost indignata. Pentru ca acolo era Casa Tineretului unde m-am ”ametit” prima oara cu vermut Ricadona, unde am amintiri cu o prietena draga care nu mai este, unde faceam o halta cand ne intorceam de pe Oser. Era Casa Tineretului, cu terasa deschisa vara, unde mergeam cu catelul in plimbare, ocoleam lacul, apoi ne asezam la o masa. Acolo am ascultat Chris de Burgh cu ”Lady in red”, pe vremea cand la TV nu vedeam aproape nimic si tot acolo mergeam sa jucam Go. Cladirea in sine, mai exista, dar nimic nu mai este la fel… Este eclipsata in totalitate de impunatoarea cladire a mall-ului, cu care m-am obisnuit, intr-un tarziu. Vremea a trecut, am inceput sa simt si beneficiile unui astfel de magazin in apropiere, eram chiar fericita ca exista! Dar … In urma cu doi ani, la inceput de februarie, mi s-a spus ca „de maine mergi in mall, pornim un punct de lucru”. In conditii normale, as fi considerat ca este o provocare, ca este o sansa de a arata tuturor ca pot. Doar ca nu erau chiar normale conditiile, atata timp cat nu stiam nimic (sau aproape nimic) despre ce si cum trebuia sa fie. Incepeam lucrul la ora 6 dimineata, incercam sa cunosc oamenii noi cu care trebuia sa facem treaba si sa ma las cunoscuta de ei, ma chinuiam sa ma obisnuiesc cu tigari mai putine si cu aerul conditionat, dar si cu acele culoare inguste si fara geamuri pe unde se facea aprovizionarea, cu lipsa luminii naturale si a zgomotului de fond timp de 12 ore pe zi. Eram total debusolata, nu ma puteam concentra, bajbaiam in tot ceea ce faceam, eram in lipsa totala de idei constructive. Catelusa de la firma a ramas oarecum parasita, eu fiind singura persoana care 0 rasfatam cu tacamuri de pui fierte acasa, cu apa schimbata zilnic, cu libertatea de a alerga 10 minute libera, cu mentinerea curateniei in jurul custii. Mergeam la ea doar sambata. Iar pe langa toate astea, era lipsa calculatorului cu net-ul aferent, dar si cu ajutorul pe care l-as fi avut pentru munca. In toti anii de servici, a fost singura perioada in care nu am fost multumita de mine, de ceea ce am facut. Am muncit acolo trei luni. Nu a fost mult, dar a fost suficient cat sa imi ramana o acuta senzatie de incomfort cand mergem la cumparaturi, sa nu ma pot bucura si eu, ca toate femeile, de shopping in mall. In acel an am simtit (si acum cred la fel) ca mi-a fost luata abuziv bucuria zilei de 19 februarie. Atunci am realizat cat de usor pot sa fie date peste cap toate „setarile” cotidiene si cat de singura pot sa ma simt atunci cand sunt scoasa de pe traseul meu banal. O fi si asta semn de batranete? Dar sa-mi amintesc de terasa de langa lac si de muzica ascultata atunci, chiar daca gusturile s-au mai schimbat.

Acest articol a fost publicat în Stari și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Februarie

  1. fosile spune:

    Eeeei,toti avem amintiri frumoase legate de Casa Tinerelului,de intilnirile cu esperantistii si cu partidele de Go.
    Eu tot sint de parere ca ar fi trebuit facut Mallul in alta parte.Poate linga cartodrom,pentru ca linga Casa tinerelului erau spatii de odihna,terenuri de tenis,verdeata,parc cu vedere la lac.Acum…
    Pacat ca a trebuit sa faci cunostinta cu Mallul dinspre partea nevazuta,umbroasa a lui.
    Lady in Red.De cite ori o aud,la terasa de la Tinerel ma gindesc.
    Ce tineri eram…

    • cafeauata spune:

      Cu siguranta ca sunt multi clujeni (dar nu numai) care isi amintesc cu drag de acel loc. Asa cum erau ele, vremurile, era un petec de bine acolo…
      Da, da, eram tineri, mai tineri cu douazecisi… de ani.

  2. Diana Alzner spune:

    Nu e semn de bătrâneţe, aşa eşti construită (ca şi mine) nu-ţi plac schimbările de un anumit fel.
    Să ştii că te înţeleg perfect: nu-mi place la mall, nu suport lumina artificială şi lipsa de aer, mereu am acolo o senzaţie de sufocare. Cred că a fost o perioadă grea pentru tine. Uit-o! 🙂
    Gândeşte-te la Casa Tineretului, la plimbările de atunci, la zilele de vară cu Lady in Red. 🙂

    • cafeauata spune:

      In viata ne sunt date unele „episoade” care isi fac loc adanc tare si nu ne ramane decat sa traim cu ele. Din pacate pentru mine, acesta nu este singurul din februarie, dar incerc sa echilibrez balanta cu ziua de 19.
      Noroc cu amintirile, Diana…

  3. convietuire spune:

    Votez pt Lady in Red ! Stiu eu de ce 😀

  4. acuarele spune:

    Asemenea experiente pot arata o fata mai putin placuta a faptelor din viata de zi cu zi.
    Lucruri care la exterior au un aspect atragator, atunci cand ajungi sa te confrunti cu ele mai indeaproape, isi arata realitatea dureroasa!
    Am patit-o si eu candva, si tare greu a fost sa depasesc, si mi-a lasat un gust amar pentru ani buni!

    • cafeauata spune:

      Uneori chiar am impresia ca sunt putin „dusa”, dar am reusit sa trec peste toate cate au fost pana acum, chiar daca nu am reusit sa uit. Important este sa nu fie prea dese si de durata prea mare astfel de neplaceri…
      Te pup!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s