Lectia

Des am citit, am auzit, ca e bine sa ne despartim de cei dragi ca si cum am face-o pentru ultima oara. Poate ca suna sinistru si totusi… De cate ori se poate intampla ca aceste cuvinte sa fie adevarate? De fiecare data! De cate ori sunt(em) constienti? Aproape niciodata! Nu-mi amintesc ultimul ramas bun, ultimele cuvinte, ultimul suras innecat in lacrimi. Imi amintesc doar ca i-am promis ca voi avea grija de ea. Si n-am avut… Am invatat ca promisiunile trebuie tinute, ca sunt singura responsabila pentru ceea ce traiesc in urma cuvintelor spuse sau nespuse, a gesturilor facute sau nu. Am invatat prea devreme si – totusi – prea tarziu…

 

 

Acest articol a fost publicat în Pentru mama, Stari și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Lectia

  1. convietuire spune:

    Impresionant, cafeluță…mi-ai luat graiul…
    Fie inima ta învelită în dragoste…mereu!

    • cafeauata spune:

      Multumesc si la fel iti doresc si eu.
      Cred ca asa suntem „setati”, Oana. Sa nu ne amintim unele lucruri; poate asa doare mai putin sau nu avem timp sa ne gandim la cat doare, ci incercam mereu sa ne amintim…

  2. acuarele spune:

    E trist dar adevarat, dar mama este prima (si uneori singura) fiinta care ne daruieste iubirea completa, adevarata, pentru a putea sa crestem sufleteste si sa ne urmam calea, la maturitate, intr-o lume indiferenta si nebuna!…
    Cantecul Celinei este sfasietor… Dar cum sa-ti iei „la revedere”, asa cum se cuvine, de la cei pe care ii iubesti?… Cum, vreodata, sa pleci pur si simplu si sa lasi totul in urma? Asa ceva nu se intampla niciodata. Purtam in noi epoci intregi, si lumi ale copilariei, intacte, si intr-o zi ne vom reintoarce acolo, la tot ce am iubit.

    • cafeauata spune:

      Ar trebui ca la fiecare despartire sa dam toata iubirea in acea imbratisare, sa lasam zambetul sa lumineze locul lasat gol prin plecarea noastra, sa facem si sa spunem exact ceea ce le face bine celor de care ne despartim. Ar trebui…

  3. Bogdan spune:

    Foarte frumos extraordinar

  4. Diana Alzner spune:

    Niciodata nu stim cand facem pentru ultima oara un anume lucru. Iar cand acel lucru este tocmai un salut, o imbratisare, interactiunea cu cei dragi, suntem profund marcati.
    Mereu ma straduiesc sa tin minte acest lucru, sa fiu atenta. Numai ca uneori viata are metodele ei de a ne da lectii.
    Adeseori cand vin aici la tine, imi amintesc de mama, Cafeluto.

    • cafeauata spune:

      Viata este tare ciudata, Diana! Am milioane de imagini in amintiri, am despartiri nenumarate, pana la cele mai mici amanunte, dar ultima privire, ultimul suras, ultimul cuvant, s-au pierdut. Sper ca in scop constructiv, cu toate ca nu imi dau seama care ar putea sa fie acesta. Dar cum sunt atatea lucruri de neanteles pentru noi, poate si acesta este unul dintre acelea.
      Probabil iti amintesc de mama ta atunci cand scriu cu gandul la a mea mama. Sper ca nu te supara…

  5. Cita spune:

    Am citit articolul inca de cand l-ai postat dar, pt ca tulburarea m-a cuprins, am lasat sa treaca un pic de timp.
    Inteleg fiecare litera din articol! Mie mi s-a intamplat aidoma cu sotul meu.
    In ziua aceea … am plecat grabita. Eram bunica de cateva luni si toate grijile mele se focalizau spre fiica mea si mogaldeata plangacioasa care avea cateva luni!
    Noi eram mereu indragostiti si ruptura mea de atentie el o intelegea dar … stiu ca nu mi-am luat ramas bun ca de obicei! Si… nu am mai avut ocazia sa o fac! M-a traznit disparitia lui de m-a naucit complet! Am suferit 5 ani si m-am imbolnavit!
    Am ajuns la o homeopata cunoscuta din Paris care m-a salvat de durere.
    Mi-a spus sa ii scriu scrisori sotului meu pe care apoi sa le ard.
    Si asa am facut si dupa 3 scrisori am simtit ca m-am linistit.
    Experienta aceasta ma face acum sa nu mai trec cu vederea despartirile indiferent daca e vorba de mers pana la pubela, la paine ori in vacanta!
    Timpul nu il putem intoarce dar invatam sa ne reconciliem cu erorile noastre, sa traim pana si cu suferinta alaturi!

    • cafeauata spune:

      Am citit cateceva din frumoasa ta viata si incerc sa imi dau seama cat te-a durut acea plecare. Sunt convinsa ca ai inteles foarte bine ce am scris, asa cum doar cei care au trecut printr-o mare pierdere pot sa inteleaga. Dar, asa cum cu multa intelepciune spui, viata ne invata sa traim cu suferintele alaturi, iar daca reusim sa fim si numai putin mai atenti cu cei dragi, deja suntem castigatori!
      Te imbratisez!

  6. Georgiana spune:

    ce să mai zic? atât textul tău cât si comentariul Citei m-au impresionat de am rămas fără cuvinte.
    aveți grijă de voi, da?
    pupăciuni.

    • cafeauata spune:

      Am inteles, voi avea grija de mine!
      Poate spunand aceste lucruri (atat de simple pana la urma), atat noi cat si cei care citesc, vom reusi sa fim cu sufletul treaz.
      Te pup si eu!

  7. iassai spune:

    Mai bagat in ceata. NU ai fost langa mama ta s-o ajuti si acum iti pare rau ? Stai calma, mai ai timp ca sa-i stai alaturi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s