Miercuri, 11

Niciun fluture in stomac nu prevestea minunata zi care urmeaza. Aceeasi ora la care suna alarma telefonului, aceeasi plimbare cu Cola, fuga la servici. Dupa trecerea in revista a ceea ce se intampla in zona, m-am asezat la calculator si am inceput tacticoasa sa joc „Cradle of Egypt”, joc pe care l-am descarcat ieri. De ce nu l-am jucat pe net? De aia! Mi-am spus eu astazi ca urmeaza sa vina sefii din concediu, deci sa profit inca putin, apoi sa sterg orice urma compromitatoare si sa devin cuminte, fara jocuri tentante la indemana. Totul a fost OK pana la ora 14, ora fatidica la care am dat delete pe desktop pe icoana jocului respectiv, iar desteptul de calculator m-a trimis in „Control Panel”, la add-remove programs. Sunt copil cuminte, asa ca am facut exact asa, apoi am dat „remove”, dar… am facut miscarea de doua ori, deci am sters doua programe. Dupa al doilea click pe „remove” au inceput fluturii sa dea din aripi in stomacul meu, parca atentionandu-ma ca am facut o prostie. Pentru a ma linisti, am iesit la o tigara, apoi, pentru a ma convinge ca am fost desteapta, am incercat sa intru pe net. Ei as! Care net? A disparut ca si cum n-a fost niciodata! Am cerut ajutorul intregului colectiv, iar dupa trei ore am dat de omul care s-a aratat dispus sa faca inventarul prin calculatorul meu. A constatat ca tocmai am sters un driver de pe hard! Nu exista intamplari, toate se potrivesc la fix in lumea asta, caci de ce ar fi fost cautat CD-ul de instalare al calculatorului meu exact ieri si pus bine? Pentru ca astazi, sa stim de unde sa-l luam si sa reinstalam ceea ce am sters in desteptaciunea mea. Deci, la ora 17 aveam din nou net, ura!

Tot ieri, am primit un colet cu lucruri trebuincioase pentru margelit, ca urmare am mers la posta sa-l iau. Dupa ce am iesit, parca imi lipseau manusile… Am cautat superficial prin geanta, nu le-am gasit, dar m-am consolat cu ideea ca erau din cele ieftine, de la taraba si nu-i paguba mare, asa ca nu m-am intors dupa ele. Dupa ceva vreme, ajungand in mall si cautand portmoneul, am gasit si manusile. OK!

Dar ziua nu era incheiata, asa ca, ajunsa acasa am deschis cu mare nerabdare coletul… Surpriza! Din doua produse comandate si platite, aveam doar unul! Am scris un mail cat se poate de cu bun simt in conditiile date si acum astept raspunsul, daca se vor deranja sa mi-l dea.

O zi despre care nu pot sa spun ca a fost monotona, norocul meu ca nu sunt prea dese cele de acest fel. Iar vineri va fi 13!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Stari și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Miercuri, 11

  1. fosile zice:

    Da,descurcareata esti…
    Bine ca nu te-ai dus la patinaj ca cine stie ce mai pateai.
    Poate ca vineri,in 13 vei avea o zi norocoasa.

    • cafeauata zice:

      M-am descurcat intr-un final, asta este important. Ingerii n-au avut zi libera! Vineri 13 a si trecut, a fost o zi ca oricare alta. Fara noroc special, dar nici ghinion n-am avut.

  2. Diana Alzner zice:

    Ai ieşit din toate încurcăturile, Cafeluţo! 🙂
    La ziua de vineri, 13, nu vreau nici să mă gândesc! 🙂

    • cafeauata zice:

      Toate se rezolva, Diana. Cu stersul programului am avut emotii mari, dar bine ca a venit „SMURD-ul” meu…
      A trecut ziua de vineri 13, n-am patit nimic rau, asa ca sunt o norocoasa! Sper ca si la tine a fost OK.

  3. acuarele zice:

    Se mai intampla, cand ne-o iau gandurile pe dinainte si nu suntem atenti la ce facem. Dar de-acum vei fi mult mai atenta, stiu din experienta!… 🙂
    Se va rezolva si cu coletul, cineva uituc nu a pus in cutie tot ce trebuia. O fi fost vreo persoana indragostita!… 🙂
    Vineri 13? Au fost si zile mai rele inainte, n-avem de ce sa ne temem!
    Te sarut!

    • cafeauata zice:

      Intr-un final, discutand pe mail cu cea care mi-a trimis coletul, am gasit si ceea ce credeam eu ca lipseste. Eh, probabil varsta…
      Chiar nu avem de ce sa ne temem, lucrurile se „intampla” asa cum trebuie!

  4. Cita zice:

    francezii au o vorba : „jamais deux sans trois” 🙂
    Pana la urma… te-ai scos cum se zice! Bravo!

  5. cafeauata zice:

    Multumesc, Cituca (sper ca nu te supar daca iti spun asa)! Vorba francezilor ar fi ceva de genul: niciodata doua fara a treia? Daca asa spun ei, le dau dreptate.
    M-am scos pentru ca erau ingerasii prin zona, ca daca era doar dupa mintiuca mea, poate mai faceam o nefacuta!

  6. eumiealmeu zice:

    când stau cu computerul în braţe, mereu am senzaţia că o să sară în aer…
    culmea este că soţul meu observă asta: de câte ori sunt eu la aparat, al meu sau al lui, întorc toate programele, de nu se mai descurcă (vorba vine!) nici el şi e curios cum de-am reuşit aşa ceva, că el oricât s-ar strădui nu face vreo boacănă. după ce-i arăt cum am procedat, în cazul în care mai ştiu 🙂 , este mândru că măcar a rămas în viaţă computerul…
    dar spune şi tu dacă nu era normal să ştergi tocmai lucrul … de neşters…
    🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s