Dorinte…

Este primul inceput de an din ultimii cam 30, in care nu am avut nicio dorinta materiala. Asa am incheiat anul trecut si asa l-am inceput pe acesta: mi-am dorit si le-am dorit celor dragi mie, sanatate si o placuta liniste in suflet, o liniste care sa ne dea increderea in clipa care urmeaza. Ar fi extraordinar daca s-ar asterne acea pace interioara in fiecare dintre noi, acea stare care sa ne faca sa trecem cu bine peste orice va fi sa ni se intample. Mi-am dorit sa stiu sa vad doar frumosul in fiecare om pe care il voi intalni, sa stiu sa fiu intelegatoare, sa pot sa ajut acolo unde cuvintele sau zambetul sau lacrimile mele ar putea sa ajute.

Pentru cei mai dragi prieteni, inceputul acesta este invelit in ceata deasa, apasatoare, dureroasa. A inceput un bajbait printre spitale si analize dureroase… Am aflat de putin timp ce durere extrema le-a batut la usa in loc de „Plugusor”. Sunt coplesita de gandul ca printre noi, cineva moare in fiecare zi altfel decat o facem toti. Cineva se stinge fara ca noi sa putem face altceva decat sa ne rugam. Ce poti sa-L rogi? Sa faca o minune… O minune care porneste de la valoarea de 80.000 de euro pentru principala procedura, la care se adauga acele nenumarate plati pentru deplasarea in strainatate, analize specifice amanuntite, pentru fiecare zi de spitalizare, pentru tratamentul care ar urma. Ma ingrozeste realitatea pe care o vad: viata depinde de banii pe care ii ai sau nu. Si nu pot sa nu ma pun in situatia femeii de 30 de ani care incepe tratamentul cu citostatice, dar si in locul prietenei mele care trebuie sa o sustina. Cum as reactiona eu? Poate Dumnezeu mi-ar da putere sa sper, poate m-as lasa invinsa de boala fara sa lupt niciun moment, poate…

Mai mult ca orice, astazi doresc sa se intample minuni: sa inceapa sangele sa se curete singur, sa inceapa ganglionii sa se retraga fara chimioterapie, sa fim impreuna la vara, la iarba verde…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Stari și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Dorinte…

  1. Cita zice:

    Draga mea, uite ca eu stiu mult prea multe cazuri in care viata nu a putut fi salvata nici cu miliarde!
    Din nefericire nu stim, nu putem, nu intelegem DE CE!
    Totul trebuie insa sa aibe un rost si eu ii multumesc lui Dumnezeu ca din experienta mea si a altora am inteles ca boala, drumul prin tunelul mortii, are ceva maret in toata umilinta suferintei.
    Minuni… oare nu e o minune co-patimirea, oare nu e o minune lacrima de compasiune, iubirea pentru semeni? In marasmul de azi… si un zambeet devine o minune!
    Si faptul ca nu ti-ai dorit nimic material inseamna ca ai inteles, chiar daca nu esti pregatita sa crezi, ca si bogatii plang, si ei mor!
    Un an bun si sa iti fie Dumnezeu alaturi cand ai nevoie!

    • cafeauata zice:

      Ma bucur sa te vad pe aici, Cita! Am citit cateva postari la tine, dar m-au marcat prea tare pentru moment, asa ca am plecat fara sa comentez. Spun doar atat: te admir!
      Ca sa revin la povestea mea, in acest caz nu se pune problema de niciun fel de a fi bogati in bani. Atat noi (eu si sotul meu), cat si prietenii nostri, suntem salariati cu un salariu putin mai mare decat cel minim pe economie, asa ca nu cunoastem gustul bogatiei in acest sens. Dar suntem bogati pentru ca ne avem unii pe altii, ceea ce in multe case „mari” lipseste. Daca am fi avut cei 80.000 de euro, inca ar fi existat o sansa, asa insa…
      Multumesc pentru urare si eu, la randul meu, iti doresc toata puterea din lume!

      • cita zice:

        poate nu m-am exprimat clar! Am inteles perfect ce voiai sa spui in text!
        Eu insa cred ca ni se intampla minunile… fiecaruia dupa cum ne este dat!
        Dupa lectia pe care o avem de invatat!
        Prietena mea, una dintre ele, era miliardara la vremea cand s-a imbolnavit de carcinom! NIMIC nu a salvat-o! Asadar uneori ni se pare ca in bani sta sansa dar eu cred ca nu este asa! Sansa este in credinta ca putem invinge, in speranta si in iubire!
        Asta era de fapt mesajul meu!
        Iti multumesc daca ma citesti! Am vazut urmele … 🙂 Nu vreau sa tulbur pe nimeni ci doar sa incurajez! Viata intreaga e un teren de antrenament al spiritului! Ni se intampla tot felul de chestii… invatam – e ok, trecem mai departe! sau nu invatam si ni se readuce problema din nou ca un fel de examen restant!
        Sa fii sanatoasa si prietenei tale ii doresc putere si speranta!
        Doamne, ajuta!

        • cafeauata zice:

          Iti multumesc in primul rand pentru incurajare, stiu ca aceste cuvinte venite de la tine sunt speciale.
          Imi cer scuze ca nu am inteles cum trebuie. Ideea este aceea ca, avand suficienti bani, cel putin incercam sa credem ca facem tot ce se poate omeneste pentru cel bolnav. Ori, in lipsa banilor, este foarte probabil sa ramanem in urma celui drag invinovatindu-ne. Stiu ca daca soseste clipa in care trebuie sa plecam, nimeni si nimic nu poate opri acest lucru, doar Dumnezeu. Dar oameni suntem si ne este greu sa acceptam faptul ca toate se intampla asa cum trebuie, chiar daca este sfasietor ceea ce traim, toate isi au rostul lor.
          Te imbratisez cu drag!

  2. acuarele zice:

    E greu sa intelegem drama altuia atunci cand nu suntem (si multumim lui Dumnezeu pentru asta!) in situatia lui. Fiecare om isi duce singur necazul, chiar daca si cei din jur sufera si se roaga pentru el. Alinarea prietenilor si apropiatilor face mult pentru cel in cauza. Daca s-ar gasi si banii, ar fi extraordinar!…
    Imi pare rau cand aud de inca un om bolnav, astea sunt adevatarele necazuri!…

    Te sarut, suflet cald si bun!

    • cafeauata zice:

      Multumesc mult pentru piesa, este deosebita si „la fix”!
      Din pacate este a treia din „gasca” noastra care ne paraseste in acest fel. Ne este prea mult…
      Bani? S-au facut deja unele calcule, dar cu toate apartamentele vandute, familia nu ar putea sa faca fata cheltuielilor! Sfasietor!
      Te imbratisez!

  3. Diana Alzner zice:

    Este cumplit, dar asta e lumea în care trăim: o lume unde viaţa atârnă de o sumă de bani.
    Îmi pare foarte rău să aud astfel de veşti.
    Adevărul este că mă simt total nepregătită pentru aşa ceva. O suferinţă îndelungată cere putere sufletească. Dumnezeu să-i dea răbdare să îndure şi să se facă bine.

    • cafeauata zice:

      Multumesc pentru gandurile bune!
      Intr-adevar Diana, este cumplit sa-ti vezi copilul condamnat, fara sa poti sa-i oferi acea sansa de 1 la 100 de a se face bine, doar pentru ca nu ai stiut sa furi, sa minti, sa calci in picioare. Oamenii cinstiti nu au sanse prea mari in aceasta lume din ce in ce mai insuportabila, asa cum spuneai si tu, ei sunt tinte precise pentru nenorociri.
      Tare mi-ar place sa fie undeva, in acel corp ajuns atat de fragil, destula putere pentru ce va urma…

  4. convietuire zice:

    Sănătate să fie… pentru tine, ai tăi și toți cei apropiați…ori mai îndepărtați.
    Alergăm de multe ori și ne opresc parcă în loc veștile rele. De-am fi mai atenți…
    Te pup cu drag!

    • cafeauata zice:

      Multumim pentru urare, Oana!
      Din pacate, cel mai adesea ne gandim doar atunci cand cineva drag este in cauza; in rest, avem impresia ca ni se cuvin toate zilele fara griji si noptile linistite.
      Noapte frumoasa!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s