Poezie

Părinţi în alb-negru

de Adrian Paunescu

Fotografia lor alb-negru
Ca moştenire mi-a rămas,
Ca şi-n arhivă, o scrisoare,
Şi-n blândă, un fragment de glas.

Şi am aflat o veste bună,
Că-n lumea noastră, orice-ar fi,
Există proceduri moderne
De refăcut fotografii.

Şi pozele-şi găsesc deodată
Culorile ce le-au avut,
Recursul nostru tehnologic
Acţionează în trecut.

Aş vrea să-mi colorez părinţii,
Blocaţi în limitele reci,
Să nu rămână, prin uitare,
În alb şi negru pentru veci.

Îi duc la doctorul de poze,
Ca să le facă un consult,
Să vadă el dacă rezistă
Acestui înviaj ocult.

Şi, când începe colorarea
Eu lăcrimez şi mă închin
Şi-i smulg pe mama şi pe tata
Din cromatismu-acestui chin.

Şi poza lor din tinereţe
O rog, privind-o-n amănunt,
Să se întoarcă-n sine însăşi,
Cu ei mai bine morţi, cum sunt.

Şi, Doamne, cât erau de tineri,
Puternic – el, frumoasă – ea,
Se bălăceau în bucurie
Şi nu ştiau ce va urma.

„Zâmbiţi”, li s-a cerut probabil,
Şi ce distins e cuplul lor,
El – ofiţer, ea – elegantă,
Spre-a fi zdrobiţi, ulterior.

Războaie, puşcării, coşmaruri,
Destin de două ori nedrept,
O viaţă-ntreagă, alb şi negru,
S-o colorez n-am nici un drept.

Ca de o electrocutare,
De cromatism fugind mereu,
Trăiesc blocat, în alb şi negru,
Şi, vai, din poza lor alb-negru
Eu simt c-am fost născut şi eu.

Acest articol a fost publicat în Poezii (nu ale mele!) și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Poezie

  1. fosile spune:

    Doamne,frumoasa-i poezia asta.
    Si cum am crescut cu poze alb-negru si cum inca imi este dor de ele,va multumesc, tie si lui Adrian Paunescu ca mi-ati amintit!
    Si o luminare pentru Adrian Paunescu.

  2. acuarele spune:

    Plang.
    Atat de frumoase sunt aceste versuri!…
    Oltean de-al nostru, de la Birca, Adrian Paunescu a fost un roman autentic!
    Fie-i tarana usoara si sa-l ierte si odihneasca Dumnezeu!
    Un mare har!!

    • cafeauata spune:

      Cuvintele nu-si mai au rostul. Ma bucur ca suntem pe aceeasi lungime de unda, chiar daca te-am facut sa plangi. A fost si va ramane un roman autentic, asa cum rar ne este dat sa vedem.
      Sa se odihneasca in pace!

  3. O alta idee inaintata de chirurgul nostru sef a fost ca numele personajelor nu sunt alese intimplator, iar Maria si Juan Pablo sunt clar trimiteri religioase.

  4. cafeauata spune:

    Probabil ca asa este…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s