Alo? Zambesc!

Mereu am incercat sa-i vad pe cei cu care comunic altfel decat fata-n fata. Cand eram plecata de acasa si trimiteam o vedere sau o scrisoare, numaram zilele pana o primeau ai mei, stiam ora la care merge postasul si incercam sa „vad” fiecare gest, fiecare trasatura alor mei cand citeau randurile mele. Mai tarziu (pe vremea cand telefonul suna intr-un apartament din fotografie) imi imaginam locul, telefonul, sunetul si-apoi … pe mama vorbind cu mine, plangand sau razand la celalalt capat al firului. Dupa ce inchideam, ramaneam cu visul meu in continuare, incercand sa vad ce face dupa … Ma trezesc si acum, uneori, ca in momentul in care sun pe cineva imi imaginez cum ia telefonul, cum apasa pe tasta, iar dupa, incerc sa ghicesc ce „fata” are in urma discutiei, ce face in momentele imediat urmatoare. Sunt unii, pe care ii si „vad” cum se stramba cand vad ca ii sun, dar din diferite motive trebuie sa raspunda. Pe altii ii „vad” cum zambesc. Imi spunea cineva ca atunci cand vorbim la telefon cu zambetul pe buze, acest zambet se aude – si asa este!  Din pacate, uneori nu avem chef sau pur si simplu nu ne gandim sa-i facem pe cei apropiati noua sa se simta bine, chiar daca ne costa doar un zambet la celalalt capat… Cu siguranta ca multi stiu despre ce vorbesc aici, eu doar acum invat.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Stari și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

17 răspunsuri la Alo? Zambesc!

  1. Diana Alzner zice:

    Cafeluţo, şi eu procedez aşa. 🙂 Nu ştiu dacă „văd” cu adevărat sau e doar imaginaţia mea.
    Unele persoane din jur m-au certat pentru asta, au spus că nu e bine ce fac, altcineva mi-a spus chiar că sufăr de „scenarită”.
    Dar eu asta sunt şi nu mă pot dezvăţa. Nu cred că e ceva rău, dimpotrivă, e frumos, pot fi alături de cei de care mi-e dor.

  2. tetris zice:

    Si mie mi se intampla sa fac scenarii (cum zice Diana), dar eu renunt sa mai sun, daca „vad” ca celuilalt nu-i face placere (binenteles ca toate sunt in imaginatia mea, motiv pentru care deseori sunt certata)

  3. acuarele zice:

    Cand cunoastem bine un om, e normal sa-i intuim gesturile si atunci cand nu-i vedem fata, ci doar il auzim… Face parte din atmosfera cunoscuta, e un simt special!… 😉
    Chiar azi imi povestea o prietena despre cuvintele devenite formale, despre neraspuns, nemaiauzit si nemaivazut dinspre o fosta buna amica. I-am spus sa nu judece, caci sigur greseste. Nu stii niciodata, dupa o lunga absenta, ce a devenit omul respectiv. Iar sa te pui in locul celuilalt e cel mai corect lucru, dar si cel mai greu…

    • cafeauata zice:

      Asa este, Acuarelo!
      Cat despre schimbari, pot sa fie atat de ciudate incat nici cel in cauza sa nu creada. Viata este ciudata, tare ciudata si ar fi tare bine daca am stii sa fim mai maleabili, mai iertatori…

  4. Georgiana zice:

    da, da. înțeleg perfect. exact așa sunt și eu 😀

  5. convietuire zice:

    Așa este… se simte zâmbetul prin telefon… întotdeauna 🙂

  6. Ups!Am vrut sa te cadorisesc cu o poza faina….dar se pare ca ceva nu merge 😦

  7. eumiealmeu zice:

    eram la un curs pentru radio – cum (nu) se vorbeşte la microfon.
    primul lucru pe care ni l-au spus a fost:
    nu ţineţi mâna sub bărbie când vorbiţi.
    al doilea: microfonul, ca şi telefonul, îţi redă clar starea sufletească. puneţi mâna şi zâmbiţi când vorbiţi, chiar dacă sunteţi doar voi şi microfonul şi, dacă ar intra cineva ar crede că sunteţi nebuni de rânjiţi aşa, pentru că altfel e ca şi când ar vorbi un personaj negativ (se referea că e vocea răutăcioasă!).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s