Sunt un om fericit, voi merge Acasa!
In fiecare an, din 1998 incepand, cand se apropie prima zi a lui noiembrie, inima incepe sa-mi bata altfel, gandurile incep sa se inghesuie pe un singur fagas, dorinta ca o minune sa se intample revine obsesiv. Pentru ca in fiecare an, in jurul acestei zile, cu multe crizanteme frumoase, merg acolo unde au ramas ai mei parinti, sa vegheze la locurile unde s-au iubit, ne-au crescut si de unde noi, fetele, ne-am luat zborul. Asa este obiceiul,
sa mergem la mormantul celor dragi, sa punem flori si o lumanare. Si in acest an vor fi doua culori diferite de crizanteme: rosii-pentru mama mea si galbene-pentru tatal meu. Celorlalti dragi carora le vom pune flori ma gandesc ca acestea sa fie albe. Nu mai este un moment de tristete, a trecut acea durere pe care o simteam rupand din sufletul meu. Acum ma bucur ca merg Acasa, ma bucur ca voi respira aerul din Vale, ca voi umbla pe unde si mama a umblat, ca voi vedea locuri
dragi lor, ca voi simti ceea ce multi copii ajunsi oameni maturi nu vor, nu stiu sau nu pot sa simta.
Drum bun si sper sa aveti vreme frumoasa!
Sa aduceti poze!
Multumim si se pare ca da, va fi vreme frumoasa!
Multe poze!
Drum bun!
Multumim! Sper sa fie bune si drumurile…
Drum bun si sa te bucuri din plin de reveredea locurilor dragi ale copilariei!…
Imbratisari!
Multumim, Acuarelo!
Ma voi bucura cu fiecare respiratie…
Te imbratisez si eu!
Drum bun…offff, e a doua oara azi cand ma gandesc cum ar fara mama… si mi-audat lacrimile cand am vazut minunatiile de flori pe care le-ai luat… acum inteleg de ce mama ia mereu cele mai minunate flori atunci cand mergem la mormantul bunicii…
Sa te intorci cu bine!
Multumim, Dana!
Asa este, mereu cautam sa ducem cele mai frumoase flori. Este printre foarte putinele lucruri pe care le mai putem face (la un moment dat) pentru cei dragi…
de undeva de sus parintii te vegheaza si te iubesc!sa nu te indoiesti de asta!
Nu ma indoiesc nicio clipa! Multumesc!