Caut dovleac

Sursa: Google

Daca e toamna, e cura de dovleac (ludau, cum ii spun ardelenii)! Imi place sa mananc dovleac, de cand ma stiu. Se spune ca pentru a fi bun, dulce, el trebuie sa fie inca pe camp atunci cand da prima bruma. Nu stiu daca anul acesta a fost indeplinita aceasta conditie sau nu. Mama il facea doar fiert, abia cand am ajuns in Cluj am descoperit dovleacul copt in cuptor. Dupa ce taia bucati maricele din dovleacul curatat de miez (si de seminte), le aseza in oala cu presiune si le punea la fiert. Apoi, dupa nu stiu cate minute, deschidea oala si gusta: daca nu era dulce, punea zahar in apa din oala si mai lasa putin la fiert, asa minunea portocalie avea cel putin o vaga tenta de dulce. Si mancam cu asa o pofta…

De cativa ani m-am obisnuit sa fac cate o cura in fiecare toamna, observand cu bucurie ca are un efect laxativ binevenit pentru oricine. Asta am observat direct, pentru ca altfel, am vazut la TV un domn doctor spunand ca acest aliment contine antioxidanti si o multime de vitamine, ceea ce face ca el sa fie considerat unul din cele mai sanatoase. Ieri am incercat a doua oara in aceasta toamna sa nimeresc o bucata care sa fie si fainoasa si dulce. In zadar… Saptamana trecuta am cumparat din piata, de la o cunoscatoare in ale dovleacului, cu asigurarea ca este foarte dulce si fainos si cu invitatia de a mai merge pe acolo, pentru ca are o multime, pana la Craciun vom putea manca doar de la ea. Ajunsi acasa, taiat in felii, a ajuns rapid in cuptor, iar cand a inceput sa se simta miros de dovleac copt prin casa, am inceput sa salivez. Bucuria insa nu a tinut decat pana in clipa in care am luat prima bucata si am muscat. Nu avea niciun gust! Singurul adevar spus de cea care ni l-a vandut a fost acela ca este fainos, in rest, de dulce nu se punea problema, nu era deloc. Dar daca tot era copt, m-am gandit ca nu-l voi arunca, ci il voi manca asa, mai ales ca o aveam „comeseana” pe Cola. Cu toata bunavointa, am reusit sa consumam doar jumatate din kilogramul cumparat, jumatatea cealalta am dus-o la gunoi. Ghinion, mi-am zis. Ieri, venind de la servici, am vazut la un chiosc-aprozar din Cipariu, mai multe felii frumoase. Unele erau mai mari, altele mai mici, unele mai inchise la culoare, altele mai albinoase, dar apetisante toate. Nu m-am aruncat foarte tare, doar o felie de un kilogram am luat, cu gandul ca maine voi mai lua daca este bun. De data asta m-am gandit eu sa-l fac asa cum facea mama mea, adica fiert in oala cu presiune. Cand a inceput sa fasaie siguranta de la oala, asteptam sa mi se umple narile de mirosul dulce. Am asteptat degeaba, nu mirosea a nimic. Pana a fiert, am tras un somn, iar cand m-am trezit, am dat iama in bucatarie, am scos dovleacul si – tacticoasa – am luat o imbucatura. Toate simturile mi-au fost inselate. Din nou! Diferenta este ca acum am facut un piure si am adaugat zahar, sa fie macar dulce.  Oricum, antioxidantii si vitaminele sunt acolo, iar efectul de laxativ il voi resimti cu siguranta maine dimineata. Stiu ca se poate face supa-crema sau placinta cu dovleac, dar eu il vreau simplu, la cuptor. Sunt hotarata sa experimentez pana voi descoperi unul dulce si fainos, care sa-mi bucure papilele gustative.

Acest articol a fost publicat în Pentru mama, Solutii date de natura și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

28 de răspunsuri la Caut dovleac

  1. Eu spune:

    Se pare că ai o problemă cu dulcele. Dovleacul pe care îl cauţi îl vei găsi, probabil la ţară. La magazine se aduc şi de prin import. De aia nu sunt dulci şi nu au nici celealte calităţi. Dacă aş fi acolo, undeva pe drumul ce duce spre nimic, te-aş invita la o prăjitură. Ce poate fi mai dulce. Nu cu dovleac ci însiropată, dar nu siropoasă, cu frişcă dar din smântână, cu fructe adevărate din pădurile pe unde umblaţi. Ce prăjitură tare! Bună, adică! Dar cum nu mergem pe acelaşi drum ce duce nicăieri, nu vom mânca minunata prăjitură cu de toate de prin păduri adunate. Aşa că du-te la ţară şi cere ţăranilor un dovleac adevărat. Dovleacul fermecat există acolo pe câmp. Aşteaptă! Se poate transforma în caleaşcă sau în plăcintă, dar poate deveni o cină dulce cu antioxidanţă şi elemente laxative. Ce îşi poate dori un om într-o seară de iarnă fără zăpadă? Un astfel de dovleac. Bănuiesc că îti place şi lebeniţa. Dulce, zemoasă, dar nu făinoasă, de un roşu incredibil şi cu sământă neagră. Oltenii au, dacă mai au. Te invit la o îngheţată de pepene verde! O nebunie de îngheţată pe care as mânca-o pe drumul ce duce spre nimic.
    De asta e bine să circuli pe net. Nu e ca în întâlnirile reale, neaşteptate. Poţi veni, poţi pleca, poţi visa, mânca, dulce sau iute. Totul este după dorinţa celui care visează. Aş vrea să fiu caleaşca!

    • cafeauata spune:

      Oare chestia asta cu dulcele sa aiba legatura cu nivelul glicemiei? Sper ca nu.
      Tocmai am aflat din comentariile primite ca pot sa tin dovleacul pe balcon, sa-l „prinda” frigul si-apoi va fi bun, asa ca nu ma mai deranjez sa caut la tara, il voi lua din piata.
      Culmea este ca imi place lebenita, dar nu la fel ca in copilarie, vara aceasta n-am cumparat niciuna. Cu invitatia la prajitura ori la inghetata, eu stiu? Dintotdeauna am preferat prajiturile facute acasa (cu exceptia savarinei), plus ca la cofetarie fumatul este interzis. Inghetata? Poate la vara, cand voi scoate limba de prea cald.
      Ai grija ce vrei, intr-o zi s-ar putea sa se implineasca!

  2. tetris spune:

    Asta e problema mea cu fructele: nu-mi vine sa mai mananc, pentru ca nu au nici un gust. Le aduc de te miri pe unde si au gust de … apa. Probabil asa vor arata fructele si legumele viitorului.
    De dovleac nu stiam decat la cuptor.Si eu ii adaug zahar cand il coc (dar mie imi plac chestiile f dulci)

    • cafeauata spune:

      Nu sunt o mare mancatoare de fructe, doar uneori mi se pune pata pe te miri ce, imi fac plinul, apoi revin la stilul obisnuit. Pata mi se poate pune pe banane, pomelo, struguri si toamna – bineanteles – dovleac. Cam atat. Dar voi gasi eu dovleacul fermecat, dulce si fainos si-atunci sa vezi dezmat! Daca spui ca iti plac chestiile tare dulci, probabil ca printre ele este si baclavaoa, crema de zahar ars, laptele de pasare. Nici eu nu le refuz niciodata!

  3. tetris spune:

    Ooo, da! As fi in stare sa merg la turci doar ca sa le gust dulciurile.
    Dar cardul de salariu zice mereu: Nu! si iar NU! 🙂

  4. fosile spune:

    In spatele blocului vostru mai sint ,inca, citiva hostezeni.Mergi la ei ca poate au dovleci de vinzare si sigur stiu cum trebuie sa alegi dovleacul comestibil.
    Succes!

  5. digodana spune:

    Acuma mi-ai facut pofta de dovleac (in zona unde am crescut eu i se spune picitoc 🙂 )
    Iti dai seama ca nu ma duc azi acasa fara macar o felie… No, ii bine ? :))

  6. Diana Alzner spune:

    Cafeluţo, se zice că dovleacul este dulce dacă îl prinde bruma. De ce nu cumperi unul să-l ţii puţin pe balcon în caz că mai scad temperaturile? 🙂
    Noi coceam dovleacul în cuptor, tăiat în jumătate şi picurat cu miere, mai multă sau mai puţină, după gust. Mie îmi plăcea cu mai multă miere. 🙂

  7. acuarele spune:

    Nu mi-a placut ani de zile dovleacul. Aducea bunica mea in fiecare toamna unul mare de la tara, crescut prin fundul curtii, doar de ea stiut. Ai mei il savurau, se umplea casa de buna dispozitie datorita acestui dovleac. Savuram si eu… buna dispozitie!… Mai cumparau si de prin piata, si uneori se lasa si cu placinte. Mi-era necaz ca le confiundam uneori cu cele cu mere, si daca muscam dintr-o bucata, trebuia s-o si termin!… 🙂 Am inceput sa-l apreciez tarziu… E un desert rafinat. Dar tot ciocolata o prefer!… 🙂

    • cafeauata spune:

      Ce-ai zice de ciocolata cu dovleac? Luam o fantana pentru ciocolata, taiem soldatei de dovleac copt, ii punem in tepuse, apoi pe acestea le tinem sa se imbaieze cu ciocolata. Dar daca nu vei vrea, pentru tine va fi ciocolata, fara dovleac.

      • acuarele spune:

        Trebuie sa fie bun… Dar dovleacului tot cu miere ii sta bine!… Sau, pentru cine are, cu sirop de artar!… 😉 (e o idee a mea spontana)

        • cafeauata spune:

          Uite ca musai sa incerc si eu dovleacul cu miere, ca inca nu stiu cum este. Sirop de artar? De unde-ti veni, fata? Si pentru ca acest gen de sirop imi aminteste de tari straine, las’ ca punem un sirop autohton, ca tot bun va fi!

  8. georgiana spune:

    mie nu-mi place deloc dovleacul. îmi place doar cum arată! e frumușăl foc 😀

  9. BlueRiver spune:

    Am dovleac de la tara, din curte, este dulce, am facut placinta… as manca dovleac copt, dar nu-mi iese ca del copt de mamaia pe plita 😦

  10. Mihaela C.P. spune:

    Din cate vad eu , in 21 octombrie povestesti de pataniile cu dovleci. Dar atunci nu cazuse inca prima bruma, ca sa fie dovlecii dulci , cum spui ca te-a invatat mama ta. Poate cei culesi acum de pe camp, ar fi mai buni la gust .:)
    Si cred ca au si betacaroten dupa culoarea portocalie .

    • cafeauata spune:

      Bine ai venit la povesti despre dovleci (si nu numai!)!
      Ei, de atunci am devorat deja cativa tare gustosi, iar in seara asta urmeaza inca un rasfat. Au de toate bietii de ei, asa ca numai bine pot sa ne faca.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s