Amintiri dragi si multumiri

Se intampla in 1980, cu un an inainte sa termin liceul… Nici acum nu stiu cum de ai mei m-au lasat sa plec singura, sa fac atata drum, sa schimb trenuri, sa merg undeva unde n-am mai fost niciodata. Dar m-au lasat! Pe semne ca si lor le erau dragi cei la care mergeam. Am calatorit o zi si o noapte, iar dimineata am ajuns in Baia Mare, o destinatie la care am visat din ziua in care oameni tare dragi mie au plecat definitiv acolo. Emotiile revederii au fost mari, la mine, dar cred ca si la ei. M-au lasat o copila si acum aveau sa revada o domnisoara. Nu asteptam nimic, doar sa-i revad. Cel care candva ma tragea de par, apoi imi scria scrisori frumoase din armata, putea sau nu sa ma considere la fel de apropiata. Putea sa se bucure sau nu de reantalnire. Putea sa vada in mine o domnisoara sau aceeasi pustoaica pe care o lasase in Vale. Am trait un sentiment ciudat in momentul in care ne-am vazut fata in fata. Ei, nasii mei, erau aceiasi minunati oameni deschisi, bucurosi, fericiti ca sunt la ei. El, prietenul meu din copilarie, era altul… Trecusera zilele copilariei, era matur de-acum, iubea si (cu siguranta) era iubit. Parca se jena oarecum de situatie. Dar eu eram acolo, nu mai era cale de intors. Am inteles relativ repede ca nu voi avea parte de lungi si filozofice discutii, asa ca m-am adaptat situatiei si m-am bucurat de acele zile cu tot sufletul. Oricum, eram cu cei dragi, eram rasfatata ca in copilarie, aduceam zambete in casa si eram fericita, la fel ca si parintii mei spirituali. Din toata sederea mea atunci, acolo, am doar o fotografie, doua, facute in excursia pe lacul Firiza.

Firiza 1980

Ma intreb acum, oare unde sunt cei care ma inconjoara in poza, oare de cate ori isi amintesc ei de acea iesire? Eu mi-am amintit si zilele trecute, cand am fost in zona, dar fara sa ajung la Firiza, din pacate. Oamenii dragi mie sunt altfel acum, timpul i-a schimbat. Nasul meu a plecat in stele, draga mea nasa este putin altfel decat eram obisnuita, dar tot minunata, iar dragul meu prieten din copilarie este un om implinit, cu o familie frumoasa, si care sper ca isi aminteste cu placere de Valea care ne statea la picioare, o lume doar a celor care traiau acolo… Sunt amintiri pe care nu vreau sa le pierd, sunt oameni pe care ii voi purta in suflet pana ce acesta va exista, sunt vremuri pe care le-as retrai oricand, cu mare fericire.

Le doresc tot binele din lume oamenilor deosebiti care mi-au infrumusetat inceputul drumului in viata si care intotdeauna mi-au dat din preaplinul sufletelor lor. Si nu le voi putea niciodata multumi destul pentru zilele, anii in care mi-au fost aproape.

Acest articol a fost publicat în OAMENI tare dragi mie și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Amintiri dragi si multumiri

  1. acuarele spune:

    Sensibile si pline de incarcatura emotionala aceste ganduri!…
    Am si eu o multime, nu stiu cand le voi scoate de prin sertare… la aerisit… Dar te felicit pe tine ca o faci!… 😉
    O zi frumoasa sa ai, Cafeluta!

  2. Georgiana spune:

    vai ce-mi place fotografia asta! mama ei de adolescență! cât de frumoasă-i și cât de repede trece…

  3. Diana Alzner spune:

    Timpul îi schimbă pe cei din jur şi ne schimbă şi pe noi. Este minunat că ni-i putem aminti cum au fost şi putem vedea răsfrântă în ochii lor imaginea a ceea ce am fost. Este un dar că timpul nu ne ia şi amintirile, nu ne ia dragostea pentru cei apropiaţi.

    • cafeauata spune:

      Sunt bucuroasa ca un copil de fiecare data cand imi amintesc cate un fragment cu atata exactitate. Si ma rog sa o pot face mereu, sa imi pot incanta sufletul cu amintirile celor care mi-au fost in preajma si mi-au daruit atat de multa dragoste.
      Zile frumoase, Diana!

  4. convietuire spune:

    Sensibil simţi… iar amintirile sunt ceea ce definesc adevărat sufletul unui om.
    Faină poză 🙂

    • cafeauata spune:

      Uneori poate prea sensibil, dar imi este atat de bine inconjurata de amintiri, incat nu voi renunta niciodata la a le scrie. Poza reprezinta o gasca de adolescenti care aveau un singur gand: sa se simta bine. Si le reusea intotdeauna! Cat despre locul unde eram, este de poveste!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s