Cinci zile de fericire

Ca si cum toate cele care ma inconjoara s-au incapatanat sa-mi stearga din memorie zilele petrecute in Moldova! Foarte multe noutati la servici, la care trebuie sa ma adaptez din mers, tare putin timp liber petrecut cu ai mei. Dar ceea ce am trait atunci, acolo, nu poate sa-mi ia nimeni si nimic, ma voi stradui sa tin vie amintirea fiecarei clipe.

Am bajbait putin pe sosele, prin localitati si in afara lor si nu ma mir foarte tare. Stiu ca la capitolul orientare turistica sunt varza, iar soferul nu poate sa si conduca si sa si urmareasca harta. E drept ca daca am fi avut parte de indicatoare putin mai serioase, am fi ajuns mai repede, dar – in acelasi timp – am fi vazut mai putine locuri. In tot raul este si un bine! Mi-a placut tot ce am vazut, inclusiv chefliii de la un birt unde a incercat sotul meu sa ceara indicatii, fara prea mare noroc insa. Unul din ei ar fi vrut sa vina cu noi, dar cand a auzit latraturile dementiale ale Colei, s-a razgandit brusc. Mi-a placut Vatra Dornei, cu miile de casute, case si vile, toate pe post de pensiuni, rasfirate in special in partea stanga a muntelui, in directia Bistrita-Iasi.

Pensiuni Vatra Dornei

Mi-am dorit sa fac poze la Castelul Dracula, dar nu ne-am oprit, doar din mers am incercat sa surprind cladirea, fara sa-mi reuseasca. Sigur va fi o zi de duminica in care vom merge special pana acolo, sa fac milioane de poze. Dupa ce am ajuns in Iasi am aflat ca in Gura Humorului este un parc cu veverite care vin si mananca de la oameni. Daca am fi stiut inainte, poate ar fi avut parte de un pachet de alune, asa insa au trebuit sa se multumeasca cu ce au primit de la altii. Imi doresc sa ajung la manastirile din Moldova, dar de aceasta data am simtit ca nu se potriveste, starea mea de spirit nu avea nimic in comun cu reculegerea, cu piosenia, iar ca sa merg doar pentru a bifa o chestie, nu avea rost. Am ramas doar cu vederea indicatoarelor catre toate locurile pline de sfintenie. Sunt optimista: va veni si vremea lor! Inainte sa fi mers eu in Moldova, am tot auzit ca e nasol, ca e saracie, ca e mizerie. Probabil era vorba de alta zona, pentru ca eu peste tot am vazut case frumoase si gospodarii ingrijite. Asa ca, nu trebuie pus pret pe ce spun oamenii, fiecare vede in felul sau si sunt convinsa ca unii vorbesc chiar cu rautate. Cand am vazut pe o tabla rutiera directia Pascani, bineanteles ca mi-am amintit de perdelele care se faceau acolo. Nu stiu daca se mai fac si acum, cand toate gospodinele se dau in vant dupa amenajari in stil occidental, fara perdele, dar cu jaluzele verticale, ca si la servici. Am simtit o oarecare legatura intre mine si Pascani, poate si pentru ca prin anii 70 sora mea avea un prieten cunoscut prin revista „Femeia”, cu care a corespondat ani buni, dar nu s-au intalnit niciodata. Era un fel de Facebook, dar cu mult mai multa emotie. Inainte sa coboram spre oras, ne-am oprit intr-un loc numit „Codrii Pascanilor”, iar dupa flacoanele de toate felurile si gramezile de jar stins, am concluzionat ca este locul unde se recreeaza cei din zona. Ce sa spun? Oameni suntem… Am mai vazut in cateva orase moldave, balcoane, multe balcoane inchise cu geamuri „recuperate” de la autobuze sau troleibuze (fara a fi un aspect suparator!). Nimic nu se pierde, totul se transforma…

Balcoane

Intrarea in Iasi mi-a dat impresia de oras important, cu nu stiu cate benzi intre care ai de ales. Noi am ales-o pe cea care mergea inainte, am oprit imediat dupa ce a fost voie si am sunat dupa ajutoare, adica dupa fiica verisoarei mele. De acolo a fost floare la ureche, cu ghidul langa noi, sa iesim la celalalt capat al orasului (chiar daca intr-o intersectie am trecut pe rosu clar!). Am vazut fostul Tehnoton, de unde candva am avut un casetofon, la fel cum prin nu mai stiu care localitate am vazut fabrica Pakmaya de drojdie, fabrica de lactate Raraul, apoi (din nou in Iasi) fosta Nicolina. Locuri despre care am auzit, dar pe care le-am vazut prima data. Si se pare ca am ramas cu fixul fabricilor vizitate in copilarie, cu scoala. Mi-ar place si acum sa intru in locuri unde se produce ceva, sa vad materia prima intr-o parte si produsul finit dincolo, asa cum ni se arata pe Discovery cum se fabrica tot felul de chestii… Casa in care am avut marea bucurie sa ne rasfatam cinci zile, este una modesta ca dimensiuni, cu o bucatarie, un living (urias ce-i drept), doua dormitoare si o baie. Dar chiar daca nu are sute de metri patrati (sau poate tocmai din acest motiv), este calda si primitoare, ceea ce este mult mai important. De pe balconul dormitoarelor se vede un deal, undeva la cam cinci km, un deal care este in Republica Moldova, deci eram la un pas de strainatate. Din acest motiv, la un moment dat, am primit un SMS pe Vodafone, prin care mi se spunea „Bun venit in Moldova! Tarife Roaming (EUR cu TVA): Apel: 0.930; Romania:1.302; alte: tarif: 1.736; primit: 0.620; SMS: 0.360.” M-a umflat rasul, iar daca nu as fi fost pusa in garda, nu stiam ce sa fac. Cum adica in Moldova si taxe de roaming? A butonat fiul verisoarei mele ceva taste pe telefon, iar in urmatoarea zi am primit un alt mesaj, prin care eram anuntata ca serviciul respectiv a fost dezactivat. Ce bine! Sigur ca mi-ar fi placut sa trec in cealalta Moldova, dar nu aveam pasapoarte, ori fara ele nu se poate… In gradina dragilor nostri am vazut si am cules prima oara vinete de pe tufa lor, am vazut rosii cherry care se inghesuiau pe tufele personale, ardei kapia parca umflati, dar de fapt sunt cat se poate de bio, rosii din cinci soiuri, cu arome si infatisari deosebite, dar toate cu gust bestial.

Primul pas spre o salata de vinete adevarate

Am vazut cum arata o „padure” de ardei iuti, atat de iuti incat iti taie respiratia, alaturi de un strat de praz (prea putin consumat, din pacate, prin Ardeal), un rand de gulii (pe care in zona aia nu le consuma nimeni, le dau la animale), o tufa de dovlecei decorativi (unul mai ciudat decat altul), castraveti care trebuiau culesi zilnic (sa nu imbatraneasca prea tare).

Ardei kapia la mama lor acasa

Ce sa mai spun? O adevarata lectie de gradinarit, asta in conditiile in care cei din sat au refuzat sa-i dea sfaturi orasencei de varamea, despre cum se insamanteaza una-alta. Singura a realizat toata acea minunatie de gradinita, mica dar plina de rod! Iar animalutele… Opt iepuri, 40 de gaini, un cocos de rasa (infiorator de agresiv!), doi purcei care vor fi numai buni de Craciun si un catel (aduce a „lup”) dus acolo tocmai din Vale, pe vremea cand avea doar cinci saptamani.

Iepurasi

Chiar daca nu se vad toate, sunt 40!

 

Purcei si Alma

 

Cocosul agresiv

Cum as fi putut sa nu fiu fericita? Am fost! Iar daca imi amintesc de ciorba radauteana, de salata de vinete culese de mine din gradinita, de slanina de casa, de salata de rosii si toate cate au mai fost de mancat, imi vine sa militez pentru inchiderea marketurilor, ca sunt super, hiper sau megamarketuri, tot produse pline de „otrava” comercializeaza. Cola s-a comportat ca si cum de o viata ar fi alergat prin curte, printre staturi, la cotetul gainilor sau la gard, sa vada de iepurasi sau sa sape in jurul bradului adus si el din Vale sub forma de puiet. Iar acel brad ii va aminti intotdeauna verisoarei mele faptul ca radacinile ei sunt in Vale si ma bucur ca a ales sa nu uite si sa povesteasca cu mandrie despre originile lui si implicit ale ei.

Bradul din Vale

Acum m-au sunat iesenii: Radu a primit (in sfarsit!) decizia de pensionare si pentru toata munca lui in subteran, va primi o pensie de 2.300 lei (noi!). Ma bucur din suflet si ii doresc sa se bucure cel putin 40 de ani de ei !

Regret un singur lucru: ca viata mea are alt curs, deocamdata.

Acest articol a fost publicat în Concediu 2011 și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Cinci zile de fericire

  1. fosile spune:

    Imi inchipui ce Rai a fost pentru catel.
    Sa fie toata ziua libera,fara ham,fara lesa,sa faca ce vrea,sa alerge,sa latre,sa doarma..
    Cum s-a inteles cu Alma?

    • cafeauata spune:

      Pentru ca s-a simtit din primul moment ca fiind acasa, nu s-a inteles nicicum cu Alma, considerand ca ea este „sefa”, iar biata Alma este cea care trebuie sa cedeze. Ca urmare, Alma a stat inchisa la locul ei, pentru a evita incaierarile.

  2. BlueRiver spune:

    „Era un fel de Facebook, dar cu mult mai multa emotie.”… da, da, cu cata emotie asteptati raspunsul scrisorilor 🙂
    Auzisem si eu ca in Moldova este mizerie, dar am fost surprinsa, cand in urma cu vreo 4 ani, am fost la Agapia si am luat aproape toata Moldova la rand… mi s-a parut foarte curata, mai ales satele erau curate, case curate, curti si santuri curate…
    Ma bucur ca ai avut asa vacanta frumoasa! 🙂

    • cafeauata spune:

      Ma gandesc ca – poate – tinerii din ziua de astazi simt emotie la randul lor, chiar daca citesc pe Facebook ceea ce noi citeam de pe hartie. Nu cred ca vreodata le vom putea explica destul de convingator ca hartia are alt farmec…
      Chiar frumoasa si ingrijita zona Moldovei si cu siguranta ca vom mai reveni. Asa un concediu nu tin minte sa mai fi avut de pe vremea cand mergeam la mama acasa.

  3. isis spune:

    Amintiri de-astea imi place mie sa citesc – luminoase!

    • cafeauata spune:

      Ma bucur ca macar uneori scriu ce-ti place, doar ca avem parte si de altfel de amintiri. Si acelea sunt ale noastre, nu?

      • isis spune:

        Mie mereu imi place cum scrii, doar ca incerc sa dau un „ignore” mental lucrurilor care ma incarca negativ – ale mele ori ale altora – sau sa aleg din acestea doar partea frumoasa.
        Stiri triste, negative, apasatoare ne ofera si media. E motivul pentru care eu nu sunt interesata sub nicio forma de aceasta – nu pierd nimic neascultandu-le ori necitindu-le; oricum nu as putea schimba nimic – razboaie sau revolte, inflatie, criza, accidente, violuri etc. – si oricum au grija cei din jurul meu sa mi le aduca la cunostinta a doua zi, direct ori indirect, fara ca eu sa-i pot impiedica…

        Am si eu propriile-mi povesti si amintiri triste, dar evit sa ma gandesc si sa vorbesc despre ele, constienta fiind ca orice gand sau cuvant este initial o cararuie pe care, cu cat merg mai des, o largesc, facand-o autostrada. Iar de o autostrada a negativului chiar nu am nevoie in mintea mea!

        Cu alte cuvinte, incerc doar sa ma protejez. Daca eu n-o fac, atunci cine? 😉

  4. eumiealmeu spune:

    am să mă refer la un aspect amintit în treacăt… ai fi vrut să fotografiezi, să te opreşti undeva… şi n-ai putut… doar din treacăt.
    sincer, dacă ar fi după mine m-aş opri la fiecare colţ de stradă. i-am pus greu răbdarea la încercare soţului cu dorinţele mele de-a fotografia tot (până acum nu aveam aparat aşa de performant şi nu mă străduiam nici eu!), dar pe fiul meu l-am epuizat psihic… mă ridicam şi pe balustrada podului… şi el se uita… dacă o să cazi? mami, opreşte-te, pentru nişte poze, n-ar trebui să ne despărţim pentru totdeauna. 🙂

  5. cafeauata spune:

    Are dreptate pustiul… Doar ca adesea suntem furati de ceea ce ne inconjoara si ne dorim sa pastram momentele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s