Cei patru plecati

Astazi ma gandeam ca voi scrie despre unele impresii lasate de concediul pe care l-am devorat cu atata placere! Si despre prima zi de serviciu as fi putut spune cate ceva intr-o zi obisnuita. Dar… nu pot.

Duminica, 14 august, a avut loc un accident deosebit de grav, un carnagiu (asa cum au spus pe buna dreptate unii jurnalisti), pe soseaua care leaga orasul Turda de localitatea Unirea din judetul Alba. Am inregistrat stirea la rece, ca orice stire de acest fel, plangandu-l pe soferul nevinovat care a murit pe loc, doar pentru ca un altul  a pierdut controlul masinii pe care la randu-i o conducea. Au murit: soferul vinovat, toate cele trei persoane care se mai gaseau in aceeasi masina si soferul care n-avea nicio vina, doar aceea de a fi in locul nepotrivit, la momentul nepotrivit (sau, poate, El stie altfel). Ar fi ramas doar o stire, cu comentariile mele de rigoare referitoare la cum conduc unii, daca – dupa o zi – atunci cand am sunat o colega deosebita sa-i urez multa sanatate de Sfanta Marie nu as fi auzit aceeasi teribila stire redata chiar de ea.

Pana in momentul in care nu avem nimic in comun cu o astfel de tragedie aceasta trece pe la urechile noastre si ramane in urma, noi ne continuam viata de zi cu zi nestingheriti, uitam aproape instantaneu ce am auzit. Dar ce se intampla cu reactiile noastre atunci cand aflam ca cei morti au o oarecare legatura cu un cunoscut, vecin, prieten sau coleg de-al nostru? Eu – in astfel de situatii – sunt afectata ca si cum i-as fi cunoscut personal, vazand, simtind glasul cunostintei comune, stirea devine ceva palpabil.

Cei patru morti din masina care a produs dezastrul au fost (si vor ramane in vecie) frati. Au aceeasi MAMA, au fost leganati de aceleasi doua brate, cu aceeasi mare si unica dragoste, au auzit aceeasi voce blanda, au vazut aceeasi doi ochi frumosi care se uita  la ei ca la cea mai mare si mai frumoasa bogatie din lume. Aceasta MAMA a ramas cu doi copii acum, doi copii care nu stiu daca vor putea suplini lipsa celorlalti patru, pentru ca dragostea pe care o revarsa asupra acelora, va fi ingropata odata cu ei, aceea este doar a lor asa cum fiecare dintre ei ii dadeau o iubire aparte, un pic din sufletul, din zambetul si din fericirea pe care o aveau cand o vedeau. Cum este cand iti moare MAMA? Oarecum firesc, as spune dupa ce am trecut prin asta. Este normal, chiar daca intotdeauna prea devreme, chiar daca intotdeauna ne prinde nepregatiti. Este – totusi – in firea lucrurilor ca cei mai in varsta sa fie ingropati de copiii lor. Dar nu invers! Atunci cand o MAMA sta langa trupul copilului pe care l-a nascut, rugandu-L sa-l mai lase putin langa ea, nimic din ce stim nu mai are inteles, nicio durere nu poate egala sfarsirea din glasul acelei femei. Dar, cand acea MAMA va sta langa cele patru corpuri reci, care pana nu de mult o alintau, o strangeau in brate, o faceau sa se simta mandra ca i-a crescut frumos si ca sunt oameni mari, ii sarutau obrajii si ii spuneau „Sarut mana, mama”, cand acea MAMA va sta langa cele patru sicrie in care isi va vedea pentru ultima data copiii pe acest pamant, atunci totul in jur va incremeni, doar lacrimile isi vor urma drumul  pe obraz, pe sicrie, pe pamantul proaspat sapat. Ce va simti acea MAMA? Cata putere trebuie sa ii dea Dumnezeu pentru ca ea sa poata asculta ramasul bun al celor patru copii ai ei? Cata credinta trebuie sa salasluiasca in sufletul ei pentru a putea merge in urma copiilor care pleaca pentru totdeauna? Cat de tare trebuie sa Il iubeasca pe El pentru a fi in stare sa arunce primul bulgare de pamant pe cosciugurile celor de ea nascuti? Si dupa aceea? Ce si cine va putea umple cat de putin golul ramas? Cine va putea reda un zambet cat de timid pe acele buze care – parca – nu-si vor mai gasi rostul? Nu, nici tatal copiilor ei nu ii va putea alina dorul si durerea si neputinta, pentru ca el a plecat inainte, ca pentru a aseza unele lucruri in ordine pana la venirea copiilor.

Da-i Doamne acelei MAME toata dragostea Ta, pe copiii ei, odihneste-i in pace si in lumina si iarta-i pacatul celui care a gresit!

 

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Stari și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Cei patru plecati

  1. tuzdicoz zice:

    Două lucruri sunt mai rele decât moartea: pierderea speranței și moartea celui pe care îl iubești.

    • cafeauata zice:

      Moartea celor pe care o mama i-a nascut, i-a crescut si – mai ales – i-a iubit mai presus de ea insasi, cred eu ca este cea mai mare pierdere posibila.
      Speranta? In astfel de cazuri doar Dumnezeu o mai poate da. Noi, oamenii, ne predam in fata unei astfel de sfasietoare dureri, ne abandonam in mainile Lui, uneori chiar daca nu mai speram!

  2. eumiealmeu zice:

    postarea ta mă răscoleşte pentru că zilele acestea se face coaliţie masculină împotriva mea… şi fiul şi soţul mai vor un membru în familie. fiul zice: tu-l ţii până nu mai suge, după aceea nu vei mai şti de el, îl voi îngriji eu. soţul zice: n-ai să ştii că ai copil în casă, ne ducem noi trei în camera cealaltă şi tu stai şi scrii…
    prietenele mă bat la cap… mai fă unul pentru că dacă unul dispare… măcar rămâne celălalt…
    adevărul este că viaţa este ciudată şi stridentă, uneori… când moare un părinte, copilul suferă, dar e animat de imaginea părintelui şi se gândeşte… voi face totul pentru a fi mândru de mine… dar când moare copilul… care a fost sensul vieţii părintelui… ce sens mai are acum?
    am 15 prietene care şi-au pierdut copiii, de-a lungul timpului… reacţia fiecăreia a fost în funcţie şi de credinţa pe care-a avut-o…
    Dumnezeu să-i dea putere acelei femei să nu-şi piardă minţile şi să le vorbească celor rămaşi în viaţă cu delicateţe, despre cum să-şi mângâie mama…

    • cafeauata zice:

      Ce pot sa spun, eu care nu sunt mama? Tocmai pentru ca niciodata nu ne putem opune planurilor pe care El le are cu noi, nu dau sfaturi. Doar ma rog ca toate mamele sa fie iubite de pruncii lor, iar la mare necaz sa se agate de credinta pentru ajutor.

  3. convietuire zice:

    „Ce si cine va putea umple cat de putin golul ramas?” – numai Dumnezeu ştie. Şi poate.

  4. fosile zice:

    Ce vina sa poti avea incit sa fii astfel sfisiat?Caci acea mama a fost sfisiata.

    • cafeauata zice:

      Noi, muritorii, avem multe intrebari fara raspuns, intrebari pe care le si ni le punem in zadar; raspunsurile doar Dumnezeu le stie. Sarmana mama, probabil nu ii vor seca niciodata lacrimile, iar viata ei de acum inainte va fi un permanent doliu.

  5. acuarele zice:

    Din pacate, se intampla (si nu rar) astfel de nenorociri… Stiu doua cazuri de accidente urate aici, in urma carora niste parinti si-au pierdut copiii. Au supravietuit, dar viata lor s-a schimbat total apoi. Intr-unul din cazuri, parintii si-au pierdut unica fiica, un inger de copil, care tocmai intrase la liceu in urma examenului de capacitate. In cel de-al doilea caz, baiatul de 20 de ani, iubitor de viteza si de raliuri prin oras la miezul noptii, s-a ciocnit de un stalp exact in apropierea casei in care copilarise si din care fusesera obligati dupa revolutie sa se mute. L-am vazut mort, acasa. A fost tulburatoare privelistea, mi s-a facut frica. Chipul lui parea ca vorbeste, asa neinsufletit cum era. Mama lui s-a „vindecat” citind niste carti… Norocul ei ca mai avea o fata, si si-a gasit alinarea standu-i pe-aproape, crescandu-i copilul acesteia…:(

    • cafeauata zice:

      In cazul celor patru plecati le cunosc doar o matusa si totusi m-a rascolit. In alte cazuri cunosc parinti ramasi fara ai lor copii si – asa cum spui si tu – a caror viata nu a mai fost niciodata la fel ca inainte. Nu e de mirare…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s