Am ajuns acasa din Moldova!

Am ajuns acasa! Bine te-am gasit Cluj!

Sunt acasa, acasa la mine, in patul meu, cu TV-ul meu butonat deja in draci in cele doua zile de cand am venit, cu aragazul si cu vasele mele, cu masina de spalat pe care am pus-o la treaba deja cum am ajuns. Si cu raceala mea groaznica, de fapt asta este cel mai important aspect al regasirii cuibului. Am inceput deja de saptamana trecuta, pe cand ma bucuram de ospitalitatea verisoarei mele, sa stranut ca si cum cineva mi-ar fi pus piper in nas. Toti radeau de mine ca fac alergie la aerul moldovenesc, nici chiar eu nu mi-am inchipuit ca se va ajunge la o astfel de raceala care sa ma tina la pat. Se spune ca orice bolnav este programat sa lupte cu boala pana ajunge pe mainile medicilor, atunci se abandoneaza, stiind ca e in loc sigur. Cam asa am fost si eu programata, am stranutat cat am putut, iar cand m-am vazut in asternuturile mele, am inceput sa fac febra si sa simt cata carne am pe mine, adica sa ma doara fiecare centimetru pe care il posed. E naspa tare, mai ales ca am fi vrut sa mai plecam putin din oras, pe aici, prin Ardeal de data asta.

Dar… Am fost in Moldova! De pe locul din dreapta soferului totul este mult mai frumos, mai putin stresant (adica, deloc stresant), m-am simtit asa cum mi-am dorit: relaxata. Exceptand dementia de catel care a fost agitat aproape zece ore de drum, a latrat, s-a foit, cand in spate, cand in fata, cand pe geam, cu urechile fluturand, cand in masina, pe genunchii mei, exceptand aceasta latura, in rest, drumul a fost de vis.

Cu urechile in vant

Agitata

Da, de vis! Am trecut prin zone atat de frumoase, de grandioase, incat imi taiau respiratia. Nu stiam in ce directie sa fotografiez, nu stiam cum sa fac in asa fel incat amaratul de aparat sa cuprinda si casele si muntii si drumurile si oamenii si – daca s-ar fi putut – si senzatiile pe care le traiam.

Frumuseti

Este oarecum aiurea ca am fost atat de „pe spate” trecand din Ardeal in Moldova, dar am facut-o pentru prima data si am fost coplesita, acesta este cuvantul. Intai am crezut ca soseaua va fi rea, asa cum se tot aude, dar surpriza a fost mare de tot cand am simtit o sosea europeana perfecta, cu cate doua benzi pe fiecare sens, cu refugii cum doar in acea zona am vazut (banci din lemn, cu masa in mijloc si cu acoperis tot din lemn), refugii cam la zece metri de sosea. Asta a fost un aspect cu care m-au cucerit primariile din zona Vatra Dornei – Campulung Moldovenesc. In refugiile obisnuite de pe marginea soselei, acele parcari pe care le vedem la tot pasul, erau tomberoane mari (tot din lemn) cu capac pentru gunoaie, dar asta nu inseamna ca unii nu si-au facut treburile langa ele, cu hartia igienica cu tot lasata la vedere.

Tomberon pentru gunoi, iar langa...

Pacat, mare pacat ca ne civilizam atat de greu. E drept ca nu era WC in zona, dar daca tot a fost musai, puteau sa o faca in tufis, asa cum au facut si altii, ar fi fost mai putin scarbos. Chiar si asa, sunt fericita ca am fost in zona aceea de poveste!

Sa-mi amintesc putin cine a facut posibila aceasta evadare intr-un tinut despre care doar am auzit pana la venerabila mea varsta… Povestea incepe in vremuri de mult trecute, cand inca eram copil si stiam ca am un unchi, ca el are doi copii si ca sunt mai saraci decat noi. Asta a fost destinul lui, sa fie un familist convins, sa-si tina sotia acasa, sa munceasca doar el si sa fie bine oricum. Este fratele mai mic al mamei mele, mai mic, dar are 69 de ani. Din primii ani ai copilariei mele imi amintesc doar doua faze cu el: una cand il asteptam sa vina de la mina, fugeam la el si ma punea pe umeri si a doua cand tata era in spital (imediat dupa cumplitul accident cand eu aveam trei ani), stateam la usa spitalului si cand portarul nu era atent, ma lua sub bratul lui si fugea cu mine pe scari pana in salon la tata. Apoi, mi-l amintesc doar in treacat, venind la mama cu galeata de zmeura, afine sau mure culese de el, sa primeasca ceva banuti. Relatiile au fost unele normale, cred eu, la noi gasea intotdeauna putin ajutor (chiar daca nici ai mei nu aveau in exces), se intalneau mereu cu drag, din familie era doar el si mama in Vale, se aveau doar unul pe celalalt. Nu tin minte nici macar o singura ocazie cand mamei i-ar fi fost rusine ca sunt frati, nu stiu sa-mi fi spus vreodata ai mei ca familia unchiului meu este mai amarata si noi suntem mai cu mot. Dar tin minte ca orice hainute imi ramaneau mici, mama le dadea verisoarei mele, ca din tot ce aveam in camara mama ii dadea si unchiului meu, ca daca sora lor indraznea sa vorbeasca urat despre el, mama ii lua apararea. Asa am crescut, cu convingerea ca verisoara mea este la fel ca mine. Chiar daca nu ne-am jucat niciodata impreuna, chiar daca nu am fost niciodata prietene (locuiam la jumatate oras distanta si eu eram mai mare cu trei ani, nu ma uitam la „mucoasa”), am simtit mereu o legatura intre noi, o legatura care s-a exteriorizat dupa moartea mamei mele. Verisoara mea s-a casatorit cand avea 18 ani, iar doar peste cateva luni s-a nascut prima lor fetita, asta se intampla in 86. Apoi, au urmat ceilalti trei copii, doi baieti si „aia mica”. Sotul ei  avea 18 – 19 ani si trebuia sa faca armata dar a semnat un contract cu mina, astfel in loc de armata, a muncit in subteran. Este un moldovean de exceptie, toata viata lui a fost! I-a placut sa mearga „la sut” (sa coboare in abataj), i-a placut sa faca bine ceea ce trebuia sa faca, sa ajute ortacii care aveau nevoie de el (a fost si salvator la viata lui!), sa asigure familiei tot ce le era necesar (si nu a fost usor cu patru copii). Indiferent care au fost motivele care l-au determinat sa plece din Moldova si sa munceasca in tara, pe unde apuca, niciodata nu l-am auzit vorbind cu lipsa de respect despre ai lui, cei ramasi acolo, la Stanca. Mereu m-am rugat sa il ajute Dumnezeu si sa iasa la pensie intreg, sa se poata bucura de frumoasa lui familie. Dar nu m-am gandit ca vor pleca din Vale, asa ca am fost surprinsa anul trecut cand am aflat ca s-au mutat definitiv si cu totul in Moldova. Prima intrebare care mi-a venit atunci in minte a fost: pe cine voi mai avea eu in Vale? E drept, mai am o verisoara, o sora de-a mamei mele, pe fratele ei, dar la niciunul dintre acestia nu ma trage sufletul sa merg. In fine, nu este nicio problema, apartamentul a ramas acolo, impreuna cu unul dintre baieti. Si, uite asa, in Vale, cand mergem de 1 noiembrie stam tot in apartamentul verisoarei mele, iar acum, in acest concediu, am fost tot la verisoara mea, dar in casa ei de langa Iasi.

Cu oamenii frumosi la Palat

Nu pot decat sa Ii multumesc lui Dumnezeu ca in familia mea exista oameni frumosi care au facut „sa se intample” acest concediu, despre care voi scrie mai multe in zilele care urmeaza.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Concediu 2011 și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la Am ajuns acasa din Moldova!

  1. BlueRiver zice:

    Bine ai revenit acasa! 🙂
    Ma bucur ca ti-a priit concediul asta… te simt mult mai relaxata 🙂

    • cafeauata zice:

      Multumesc! Chiar sunt relaxata. E atat de bine sa nu auzi urlete si vorbarie de doi bani, sa nu ai in jur doar oameni stresati si rai si pupincuristi! Ma gandesc daca nu este cineva dispus sa-mi ofere o renta viagera?

  2. convietuire zice:

    Am citit atent… curgător, liniştit… o poveste de viaţă.
    Frumos! Bine ai revenit acasă!

  3. eumiealmeu zice:

    cred că şi eu mă bucuram dacă mă întorceam acasă şi casa era Cluj. bucură-te de oraşul tău şi pregăteşte-te sufleteşte pentru noua viaţă… 🙂
    bine că ai ajuns cu bine. îmi place cuţu… 🙂

    • cafeauata zice:

      Stii ceva ce nu stiu eu despre ce ma asteapta? Eu inca refuz sa ma gandesc ce si cum, la momentul respectiv voi vedea cum voi reactiona. Ma mai rasfat doua zile… Si catelul la fel, pentru ca urmeaza apoi sa stea singur de la 8 la 18.

  4. isis zice:

    De doua ori am inceput ieri sa citesc ce ai scris, de fiecare data m-a intrerupt ceva si am renuntat. Abia acum reusesc sa ma bucur de prima ta „aventura” in zona.

    Am si eu o dorinta legata de Moldova: Văratec. Exista in mine de cativa ani. Nu stiu cand i-o mai veni si ei randul, ca tooot infloresc altele. Pana ti-oi povesti-o… bine ca esti iar aici!

    • isis zice:

      “Omul frumos (…) tasneste, in aparenta, intr-un gest mic, iar gestul ala, pentru tine, este izbavitor si-ti persista in suflet toata viata, ca o icoana.” – Dan Puric

    • cafeauata zice:

      Toate la timpul lor…
      Eu (sau noi) am avut o problema la drumul asta cu manastirile, cu toate ca nu m-am gandit niciodata ca voi ajunge in acele locuri fantastice si nu voi merge sa le simt. Ei, dar asa a fost sa fie, cu siguranta le va veni randul, atunci cand va fi cel mai bine. Nu am nicio indoiala!
      De-acum gata, aici voi fi.

  5. Alexandra zice:

    Si acum gata, la munca! :D))

  6. tetris zice:

    „Insemnatul” locului cu „hartiute” e sport national. Nu vorbesc despre Bucuresti, unde risti enorm daca nu te uiti pe unde calci, dar de ex in Satu Mare – era renovat de curand turnul orasului, tot frumos, dar pe o latura era wc public … NU stiu de ce atata lipsa de civilizatie, ma depaseste

    Astept povestile, scrii foarte frumos, ti-am mai spus, dar nu ma pot abtine sa ma repet 🙂

    • cafeauata zice:

      Multumesc pentru apreciere!
      In urmatorul concediu vom avea cu siguranta traseul cu lux de amanunte (sate si comune) scris de manuta mea. Asa nu se mai poate, isi strica omul (mai ales cel de la volan) cheful de vacanta! Chiar si asa, fara indicatoare, eu am fost superincantata si raman la parerea mea ca avem o tara frumoasa tare si ca merita sa o vedem.

  7. Tetris zice:

    Acum 2 ani am fost in Apuseni, anul trecut prin Moldova, anul acesta in Banat si aceeasi concluzie am tras si eu: avem o tara foarte frumoasa! SI oamenii sunt Ok, mai ales in Ardeal
    Si ai dreptate: stiind neajunsurile (indicatoarele, de ex) trecuie sa ne documentam mai din timp si mai temeinic ca sa evitam enervarile inutile

    • cafeauata zice:

      Mi-ar place tare mult sa ajungem si in Delta (nu vara asta!), dar sansele nu prea sunt de partea noastra (asa spun deocamdata). Visez sa mananc peste sub toate formele, la orice ora si asta cred ca doar acolo s-ar putea intampla cel mai bine.

  8. acuarele zice:

    Ma bucur ca ti-a priit concediul si ca ti-ai revazut oameni dragi!…
    Sunt atat de importante aceste revederi, iti incarci bateriile pentru multa vreme de aici inainte!…

    • cafeauata zice:

      Or fi ele bateriile incarcate, dar deja imi este dor de duca! Mi-ar place sa pot trai inconjurata doar de cei dragi, dar nu se potriveste dorinta mea cu ce se poate…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s