Joi – un poem

CU FIECARE ZI MAI MULT

Cu fiecare zi mai mult

ne dam noi seama,

ca altceva nu suntem

decat doar niste insule pierdute

intr-o lume pustie.

Asta-seara ne-a spus “noapte buna” si ultimul soare

ne-a spus “noapte buna” si-apoi s-a ascuns in mari necunoscute.

De-as fi putut afla cuvantul in stare sa te miste,

cuvantul ce-ar fi stralucit in inima ta

as fi umblat pana-mi frangeam picioarele.

Cu fiecare zi mai mult

ne dam cu totii seama

ca altceva nu suntem

decat niste drumeti prin neaua

si negura singuratatii.

In seara asta, la raspantii, descalecat-au stelele inghetului

si cineva a incercat sa fluiere, dar n-a scos nici un sunet.

De-as fi putut afla cuvantul in stare sa te miste,

cuvantul ce-ar fi stralucit in inima ta,

as fi stat nemiscat pana ce mainile-mi cadeau.

Cu fiecare zi mai mult

ne dam mai bine seama

ca altceva nu suntem

decat niste goale hydrii

la o fantana amutita.

In seara asta Calea Lactee s-a strans

si s-a dus sa vegheze in alt firmament.

De-as fi putut afla cuvantul in stare sa te miste,

Acel cuvant ce-n inima ta ar fi stralucit

as fi vorbit pana ce buzele imi sangerau.

Cu fiecare zi mai mult

ne dam mai bine seama

ca altceva nimic nu suntem

decat niste secate rauri

intr-o campie moarta.

In seara asta si plantele inchis-au pleoape grele.

Pustiu. Nici moartea nu mai poate sa existe.

De-as fi putut afla cuvantul in stare sa te miste,

cuvantul ce-n inima ta ar fi stralucit,

te-as fi privit pana ce ochii mei se-ntunecau.

Poem de I.M. Panayotopoulos

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Pentru mama și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Joi – un poem

  1. acuarele zice:

    Daca-i macar un fir de iarba pe insula, nu suntem singuri.
    Ne reiventam, din fire de nisip, din cer, din mare, din scoici si alge…
    O zi frumoasa, te imbratisez!

    • cafeauata zice:

      Dar, sunt zile (sau doar clipe) in care chiar cu o padure intreaga in jur, tot singura ma simt! Sunt zile in care (parca) sunt prea obosita pentru a ma mai reinventa! Si-atunci ma intreb: cu ce am gresit, Doamne? Ce asteapta cei de langa mine si eu nu stiu sa dau?
      La fel cum sunt zilele (sau doar clipele) in care imi lipseste Mama, atunci cand imi doresc , doar pentru o clipa, sa o simt. Insa trecatoare sunt toate…
      Te imbratisez, la randu-mi!

  2. Diana Alzner zice:

    De-ai şti cum rezonează poemul acesta în inima mea!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s