Un catel

Acelasi catel, doua nume: Fetita si Mimoza

Ea este „Fetita” – cum ii spun eu sau „Mimoza” – cum ii spun fetele. Povestea incepe in urma cu cinci ani…

Deja cunosteam stilul de gandire al celor pentru care lucram cand, intr-o dimineata a aparut ea, catelusa. Era puiut, avea o lovitura la un picior si s-a luat dupa un coleg pana in curte. S-a retras sub scari si nici nu a simtit nimeni ca este acolo, dar dupa ce mi s-a spus am mers sa o vad. Am simtit un gol in stomac, am stiut ca daca voi spune ceva in favoarea ei, patronii o vor alunga, doar asa… ca sa nu fie cum spun eu. Daca taceam, poate un „binevoitor” le-ar fi insinuat sa o alunge. Deci? Am asteptat… Cand a venit momentul sa fie vazuta si s-a pus intrebarea „Ce facem cu ea?”, un inger pazitor mi-a soptit raspunsul pe care l-am dat cu voce tare: „Cateii stau doar acolo unde sunt oameni buni!”. Iar cum ei doresc in orice ocazie sa demonstreze cat de buni sunt, s-au aratat incantati. A urmat un lant, o cusca improvizata si cam trei ani in care nu a deranjat pe nimeni existenta ei. Cand eram libera mergeam sa o las sa zburde cateva minute, sa ii dau mancare, sa ii pun apa in vas, sa o mangai si sa povestesc cu ea. Cand eram la servici, asteptam pana pleca toata lumea, inchideam poarta si ne jucam. Pana acum doi ani, cand parca cineva ar fi facut exercitii de magie neagra si toate spiritele rele s-ar fi asezat la masa cu sefa: urla cat o tinea gura ca acest catel trebuie sa dispara, ca nu il mai poate suporta in curte, ca cineva trebuie sa il duca „undeva”. M-a luat cu ameteala, mi s-au uscat buzele, imi tremurau vocea si picioarele, incercam in zadar sa gasesc un argument inteligent pentru a opri aceasta furie pornita impotriva Fetitei. Incercam, dar nu-mi venea nimic destept in minte. Atunci… am mers in sala de sedinte, mi-am adunat toate resursele si am spus sa-mi dea timp, voi rezolva eu cumva, doar sa-mi dea timp. Ma asteptam sa ma dea afara cel putin din birou, daca nu chiar din firma, pentru simplul fapt ca am indraznit sa o intrerup din manifestarea dementiei. Din nou, ingerul pazitor a fost acolo si mi s-a  dat sansa de a gasi o solutie. Am castigat batalia, dar nu si razboiul! In aceeasi seara cusca era deja mutata dupa coltul cladirii, unde nu o vedea nimeni, erau scoase la imprimanta nenumarate afise cu „Caut curte pentru catel”, era dat anunt la mica publicitate, iar noaptea am umblat cu sotul meu pe stradutele din zona si am lipit afise. In ziua urmatoare am sunat medicul veterinar pentru programare la sterilizarea Fetitei, iar seara am si mers cu ea la cabinet. Am mai obtinut o amanare de la sefa, pana se va vindeca operatia, ma gandeam eu ca daca va ajunge pe strazi, cel putin sa nu faca pui. Nu a fost chiar usor sa o ducem apoi la „scos fire”, dar – cu mici peripetii – am trecut cu bine si acest hop, iar acum asteptam ca cineva sa ne sune si sa o primeasca in curte. Am asteptat degeaba… Din cate curti exista in cartier niciun proprietar nu a fost dispus sa primeasca un catel in gazda, chiar daca noi asiguram hrana, deparazitarile si vaccinarile periodice. Nimeni nu a vrut sa renunte la un colt de trei metri patrati de dragul unui catel metis. M-a durut si ma gandeam cu groaza la ziua in care voi fi chemata in sala de sedinte. Au trecut doi ani si – inca – Fetita este dupa colt, in aceeasi cusca improvizata, doar latratul la ciori ii face auzita prezenta peste zi. In fiecare seara raman cateva minute dupa ce pleaca lumea, inchid poarta si o las sa alerge. Nu duce lipsa de mancare, nici de acoperis, doar mai multa liberatate si mangaiere poate i-ar place. Este un catel de catel, umil si ascultator, asa cum Cola nu va fi niciodata. Este un catel pentru care de multe ori am renuntat la a-mi cauta alt loc de munca. Este un catel care imi este tare drag si de a carui tovarasie sper ca ma voi mai bucura cativa ani.

Ma atasez prea mult de prietenii necuvantatori? Unii vor spune ca da, dar asta face parte din mine si chiar daca atunci cand se imbolnavesc sau atunci cand pleaca in raiul lor imi provoaca tristete, ma bucur de fiecare clipa petrecuta cu ei. Si stiu ca mai am de invatat multe…

Ii multumesc Ei pentru ca mi-a amintit de Hachiko si, chiar daca nu iubiti cateii, cel putin ascultati muzica pe care v-o dedic:

Acest articol a fost publicat în Cola si alti catei și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la Un catel

  1. Georgiana spune:

    m-ai făcut să plâng. aşa-s şi eu. m-am regăsit total. 🙂 nu mai am cuvinte aşa că te pup pe suflet şi-ţi doresc o zi frumoasă!

    • cafeauata spune:

      Cine se aseamana…. Stiam eu ca si tu si mami al tau sunteti asa!
      Regret doar ca am puteri si posibilitati limitate in a darui cateilor ceea ce au nevoie. Dar in urmatoarea mea viata sigur voi putea mai mult!
      Te pup de noapte buna!

  2. BlueRiver spune:

    na ca am plans iar la revederea acestor secvente :(… ma emotionez foarte tare la filme din astea .
    zi frumoasa sa ai! 🙂

  3. fosile spune:

    Ce fata frumoasa are.Da nu e un pic cam grasa?
    Oare nu-si dau seama sefii tai,ca fiind firma nu vor veni „musafiri”daca este un ciine de talie mijlocie si care poate sa faca un scandal monstru cind intra straini in zona?
    Si mai ales ca nu trebuie sa-si rupa de la gura sa o hraneasca.
    Probabil ca-si au originea la tara si acolo nu se pune baza pe nimic.In special pe animalele care nu produc.Le dau de mincare cit sa nu moara de foame si ii alunga sau ii omoara cind imbatrinesc.
    Adica niste tarani imputiti.
    Scuze,m-am ambalat.
    Filmul de care spui a fost la TV imediat dupa Revolutie si a plins toata tara.
    Nu-s convins ca si acum mai sint tot atit de multi oameni sensibili si frumosi sufleteste.
    Multumesc ca mi-ai amintit!

    • cafeauata spune:

      E frumoasa Fetita si grasa, asa cum spui. Dar fiind libera doar pret de o tigara in fiecare zi, nu are cum sa faca miscare, asa ca se depune…
      Despre oamenii de felul celor pe care i-am amintit, nu vreau sa spun mai multe, ai spus tu totul.
      De coloana sonora a acestui film minunat, ce spui? Eu as asculta tot timpul aceasta muzica, imi mangaie sufletul.

  4. acuarele spune:

    Foarte mult m-a impresionat aceasta scriere a ta!…
    Sper din tot sufletul ca va fi bine Fetita, mereu, si poate isi va gasi si un stapan cumsecade, care sa aiba grija de ea si s-o rasfete asa cum merita!…

    • cafeauata spune:

      Ma bucur ca rezonezi cu mine si nu te plictisesc povestile pe care le redau! Eu sper ca voi ramane in firma asta cel putin pana exista Fetita, iar daca voi pleca, atunci sper sa ii pot oferi o curte, undeva aproape de noi, sa o pot vedea!

      • acuarele spune:

        Citesc cu mult interes tot ce scrii tu, fiidca stiu ca fiecare cuvintel e autentic, trait, redat cu acuratete din inima ta. Nu sunt multi oamenii ca tine, Cafeluto!… daca uneori lipsesc, e din motive obiective…
        Seara frumoasa!

        • cafeauata spune:

          Multumesc tare frumos pentru cuvintele tale! In inima mea, acolo unde-si au culcusul cuvintele, acolo ai si tu un loc, stii.
          Noapte racoroasa!

  5. tetris spune:

    Pana acum te-a avut pe tine, sper ca va avea acelasi noroc si mai departe. Nu-i inteleg pe oamenii de genul sefei tale, dar retin metoda folosita de tine, la inceput. Am observat si eu ca sunt foarte sensibili cand le spune cineva ca sunt buni. Are un aer foarte ingandurat in poza, parca ar sti ca viitorul ei acolo e nesigur …

    • cafeauata spune:

      La fel sper si eu! Nu stiu daca intelege sau nu ceea ce ii spun la ureche, dar i-am spus ca s-ar putea intampla unele lucruri…Oricum, ea nu poate schimba nimic, viata ei depinde de mine si sper sa pot face ceea ce e mai bine.
      Oamenilor le place sa fie mintiti, pentru ca si ei asta fac la randul lor, evident la un alt nivel!

  6. eumiealmeu spune:

    deci ştiai despre film… eu abia l-am văzut. important este că – observi! – m-am gândit la tine, pentru că n-am întâlnit până acum pe cineva care să iubească atât de mult căţeii. eu îi ador mici, dar sunt şi conştientă că în casa mea n-am unde să-i ţin…
    te sărut.

    • cafeauata spune:

      Mereu am spus ca daca am avea bani sa ne cumparam o casa, una mica doar cu 2 camere, dar cu putina curte, ar fi plin de catei si de pisici pe care nu-i doreste nimeni. Pana acum n-am putut aduna atata, dar inca speram intr-o minune.
      Mai trebuie sa spun ca sunt fericita pentru ca iti amintesti de mine? Sunt foarte fericita!!! Se pare ca ni se intersecteaza gandurile destul de des si asta ma bucura mult.
      Te imbratisez!

  7. ANA spune:

    Cine nu iubeste animalele , nu iubeste nici oamenii. Uneori animalele ne servesc adevarate lectii de viata.

  8. cafeauata spune:

    Ai dreptate! Tind sa cred ca in ultimul timp oamenii nu-i mai iubesc nici pe oameni si parca am fi programati sa ne dorim raul unul altuia, sa ne inchidem sufletele in fata celor de langa noi, sa fim doar noi importanti si sa calcam in picioare tot ce ne inconjoara… Sa fie asta inceputul sfarsitului?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s