Amintire

Am o jena, doar o jena, stomatologica. Suficient cat sa-mi amintesc…

In ’69 am refuzat sa mai merg la gradi, aveam doar 6 ani, nu stiam sa citesc, nu stiam sa numar mai mult de pana la 10, dar vroiam la scoala! Pe semne ca am stiut cum sa ma impun, pentru ca in 15 septembrie, cu ghiozdanul mai mare decat mine, MAMA ma ducea prima zi in clasa 1-a.

Fosta Scoala Generala Nr. 1 Lupeni

N-am avut nicio problema in a sta in clasa, nu mi-a fost greu sa ma integrez, nu refuzam nicio experienta noua, parca as fi vrut sa descopar totul in primul meu an de eleva. Si pentru ca in acele vremuri existau medici stomatologi care mergeau in scoli sa controleze starea de sanatate bucala a copiilor, a venit si randul meu. Eram curioasa tare, pana atunci nu mai vazusem dentist, inca aveam dinti de lapte perfect sanatosi. Cand a planificat medicul cativa colegi la cabinet, hop si eu! „Ai dintisori buni, nu trebuie sa vii la cabinet” – mi-a spus el. „Asa se vad, dar ma doare tare, tare o masea, si ieri m-a durut!” Cu aceste vorbe l-am facut sa ma creada pana la urma si am mers si eu! Ei, da! Ce frumos era acolo! Ce scaun mare! Ce lumina puternica! Am aratat la intamplare o maseluta, am primit anestezicul (primul in viata mea!), apoi am continuat sa traiesc fiecare clipa, sa incerc sa nu uit cum am simtit ca vreau sa spun ceva dar buzele parca nu mai erau ale mele, cum am stat cu ochii deschisi sa vad tot ce misca si cum misca, iar la sfarsit, sa vad maseluta! Mi-a dat-o sa o duc acasa, sa o arunc intr-un colt (pentru ca stateam la bloc nu puteam sa o arunc peste casa) si sa spun o poezie cu soricei, ceva care imi dadea siguranta ca voi primi alta in schimb.

Pe strada se vedea un ghiozdan mare cu un zambet si mai mare, de fericire, de bucurie ca am fost la dentist! MAMA nu a inteles nimic din ce tot ii povesteam despre nenea doctor, scoala, cabinet, pana am scos servetelul in care statea cuminte prima mea masea scoasa altfel decat cu ata. Nu i-a venit sa creada ca am fost in stare sa mint, doar pentru ca voiam sa vad cum este la dentist, sa vad daca si cat de tare doare, sa arat copiilor din clasa cat sunt eu de curajoasa. Cu atat mai putin putea sa inteleaga bucuria si fericirea de a face o extractie. Mult mai tarziu am inteles reactia ei si a tuturor oamenilor mari care aveau nevoie de stomatolog, dar teama ii tinea departe de cabinet.

Si asa, de fiecare data cand venea nenea doctor la noi in clasa (nu imi amintesc periodicitatea), eu mereu aveam o maseluta sau un dintisor de scos, de fiecare data aparand acasa radiind de bucurie si cautand inca un colt pentru noua victima.

A fost bine? A fost rau? Cert este ca niciodata nu m-am temut de dentist, chiar daca am avut un vag tremur in stomac, intotdeauna m-am asezat in scaunul acela (sau altul) mare cu convingerea ca asa este bine si cu totala incredere in domnul sau doamna doctor. In rest, nu m-au prea „avut” medicii de niciun fel, Dumnezeu mi-a daruit sanatate cat sa ma pot bucura de fiecare zi fara grija medicamentelor. Iar in mici probleme, asa cum este si actuala jena stomatologica, apelez la remedii homeopate care imi sunt prescrise telefonic, nefiind necesare investigatii amanuntite.

Da, din nou spun ca sunt un om fericit!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Pentru mama și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Amintire

  1. acuarele zice:

    Amintirile tale despre Mama, insirate cu grija si migala margea dupa margea, vor alcatui viu si frumos colier in amintirea dansei.
    Ai mult talent, Cafeluto, si vin aici cu mare drag sa te citesc, fiindca stiu ca inima ta vorbeste.

    Eu de cand ma stiu am avut mare frica de cabinetul stomatologic, si nu am fost deloc scutita de vizite la scaunul cel mare si fioros pentru marea majoritate a lumii. Abia de cateva luni am gasit in sfarsit un dentist care stie sa anuleze sentimentul de teama si crispare, inspira incredere si o merita.

    Zi frumoasa!

    • cafeauata zice:

      Voi incerca sa fac tot ce voi stii pentru ca amintirea mamei mele dragi sa-mi ramana cat mai vie. Din pacate, cu trecerea timpului, suntem predispusi spre a uita, ori eu nu vreau sa se intample acest lucru. Vreau sa gasesc mereu si mereu firul care ma leaga de ea.
      Ciudat este ca pe vremea cand ma ceream la dentist, in clasa a 1-a, nu erau nici desene cu personaje din povesti pe pereti si nici monitoare pe care sa urmareasca cei mici desene animate. Si totusi nu-mi era frica! Cred ca am invatat de la mama, ea isi rezolva mereu problemele stoma imediat ce apareau.
      Sa ai un sfarsit de saptamana frumos!

  2. mazgalica zice:

    Gestul tău spune multe despre tine. Ești o femeie care înfruntă greutățile și nu se ascunde de ele. Ești curajoasă și puternică. Ehe! Ce mi-aș dori să fiu și eu așa 🙂 Te apreciez pentru asta :*

    • cafeauata zice:

      Multumesc!
      Nu stiu daca tine de curaj sau de putere, stiu doar ca nu-mi place sa las o problema sa ma macine, sa ma tina in sah. Prefer sa „iau taurul de coarne”, chiar daca s-ar putea sa ma impunga. Consider ca viata este prea scurta pentru a o trai in confuzie…

  3. BlueRiver zice:

    Eu am scos toti dinti acasa, la dentist am merg deabia prin liceu 🙂

    • cafeauata zice:

      Cred ca eu sunt in avantaj, in liceu deja stiam sa dau lectii despre tratarea cariilor sau extractii. E drept ca nu mi-a ajutat la nimic, dar nici nu mi-a stricat, stiam multe lucruri pe care povestindu-le, toata gasca ma asculta cu invidie. Minte de copil…

  4. Georgiana zice:

    Nici eu n-am teamă de stomatolog! Si eu mergeam singura la cabinet, fara sa ma duca mama de mânuţă. Cu frate-miu în schimb era teroare! era nevoie de tot personalul medical din policlinică ca să-l ţină pe scaunul ăla! 😀 bine, la fel făcea şi când îl ducea la tuns: plângea în timp ce-l tundea şi striga în gura mare: mă doare păruuuuuuuuuuul :))
    Ştii, eu am lucrat ca asistentă medicală vreo câţiva ani la un cabinet stomatologic. Statistic vorbind, ăia care leşinau şi începeau să tremure erau bărbaţii (să nu se supere pe mine, dar aşa este!).
    Gata, că iote ce m-am întins la vorbă! Te pup, cafeluţă dragă şi scumpă!

    • cafeauata zice:

      Probabil ca nici tu n-ai gasit un doctor care sa te chinuie aiurea… Conteaza, cred eu, prima experienta in acel scaun. Chiar si acum, am aceeasi doctorita de 20 de ani, sper ca va trai mai mult decat mine, altfel nu stiu cum imi voi gasi un alt medic in care sa am incredere deplina.
      Chestia cu „ma doare parul” ne-a facut sa radem copios, asa ceva n-am mai auzit!
      Te pup si eu!

  5. Georgiana zice:

    P.S, vezi că widget-ul cu starea vremii ţi-e blocat pentru c-au schimbat ei ceva pe acolo. Intră la ei pe site şi ia-ţi widget-ul cel nou, care nu mai e pe fundal roşu ci este bleu. îl poţi vedea la mine pe blog 😉

  6. fosile zice:

    Imi inchipui cum te astepta mama ta.In fiecare zi puteai sa-i faci o surpriza…
    Poate ca ar fi fost bine sa te faci stomatoloaga,daca tot iti era drag cabinetul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s