Visul

Candva aici era macelaria

Inca este joi, asa ca voi scrie despre MAMA. Fotografia reprezinta fosta macelarie unde mergeam impreuna.

Povestea incepe cu multi ani inainte, pe vremea cand o vedeam in fiecare luna, cand toate conditiile ne erau parca anume create pentru a merge acasa.

Mereu am avut o frica dureroasa de faptul ca s-ar putea intampla un accident cu mine, ca s-ar putea intampla ca eu sa fiu cea care „pleaca” prima, lasand-o pe mama total dezorientata in fata imensei dureri de a ma pierde. La fel de mare si dureroasa frica simteam si la gandul ca intr-o zi , cineva imi va spune pe un alt ton, intr-un fel misterios, ca trebuie sa merg acasa. Poate acestea au fost motivele pentru care discutam des cu mama despre ce va fi dupa „plecare”, incercam sa o si sa ma conving de faptul ca Ceva va fi, ca nu se poate termina totul aici, ca trebuie sa existe o forma in care ne vom intalni „dupa” si ne vom iubi la fel de mult. Ea mereu imi spunea ca nu s-a intors nimeni sa ne povesteasca cum este „acolo”, ca n-are sens sa ma gandesc la astfel de lucruri pe care nu le-a putut lamuri nimeni. Si intotdeauna discutia ramanea neterminata.

Un vis care a urmat la cateva luni dupa „plecarea”ei mi-a dat raspunsul. Un raspuns care pentru mine valoreaza mai mult decat tot ce s-a scris vreodata despre viata de „dincolo”.

In ajunul acelei sarbatori de Paste, fara sa-mi fi indus eu vre-un gand (cel putin nu constient), am visat ca am mers acasa, cum am urcat scarile si am incercat sa deschid usa, dar am constatat ca era descuiata. M-am enervat ca sora mea a venit fara sa-mi spuna, stiind ca ai mei nu mai erau si ca apartamentul era incuiat de noi, la plecare. Apoi, am intrat, am revazut absolut toate amanuntele, incepand de la culoarea peretilor din hol, covorul, masina de spalat, usile care dadeau inspre camere si inspre camara, totul era atat de real incat simteam si mirosul de Acasa. Cand am ajuns in dreptul camerei in care dormeau parintii mei, in stanga, in bucatarie, l-am vazut pe tata, iar in dreapta am zarit-o pe mama, stand in picioare, langa dulapul cu vitrina si langa masa, cu mainile impreunate. Am grabit pasul, am imbratisat-o cu amandoua mainile. I-am simtit respiratia si ceafa lipita de bratele mele si am spus: „Ce bine ca esti aici, am atatea intrebari sa-ti pun, nici nu stiu cum sa incep!” Ea, linistita, impacata, mi-a spus: „Stii? Nu asa am vrut sa fie… Vezi? Suntem amandoi acasa, dar „dincolo” nu suntem impreuna. Poti sa crezi in continuare, exista „Ceva” si ne vom intalni.” Apoi, m-am trezit. Saptamani intregi (nu exagerez!) am simtit ceafa ei pe bratele mele, i-am auzit glasul si am revazut visul cu ochii deschisi.

De atunci, nimeni si nimic nu ma poate lamuri ca nu o voi regasi. Stiu ca singura conditie pentru a ne intalni este sa traiesc atat cat imi este dat, sa nu trec in tabara tatalui meu care a luat singur decizia cand „pleaca”. Stiu ca mama nu m-a mintit, stiu ca a venit atunci acasa doar pentru a putea sa-mi dea raspunsul la intrebarea pe care atat de des i-am pus-o.

A fost singurul vis oarecum constient in care am vazut-o si i-am auzit vocea, oricat mi-am dorit ca acesta sa se repete.

Sunt un om fericit! Cati oameni au mai avut aceasta sansa?

 

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fotografii, Pentru mama și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la Visul

  1. BlueRiver zice:

    l-am visat pe tata, inainte cu o saptamana de a face un an de cand a plecat… tinea in brate un baietel blond si era fericit… cand s-a implinit anul, am fost la mama si i-am povestit visul, iar mama mi-a zis, ca a facut un avort, la o sarcina marisora… era un baietel blond, dupa care, tata, a suferit foarte tare, iar acolo, pe lumea cealalta, il gasise si bucura de el :)… a fost prima si ultima data cand l-am visat pe tata 😦

    • cafeauata zice:

      Iata ca nu sunt singura careia i s-a intamplat ceva extraordinar! Ceea ce spui tu, imi confirma (inca odata) ca acel „dincolo” nu este doar o speranta.

  2. fosile zice:

    Am avut citeva „intimplari” care mi-au demonstrat ca aici nu este decit un popas din marea noastra calatorie,dar de fiecare data cind aud si alte experiente de acest fel,sint impresionat.

  3. A fost un cadou al Vietii, un lucru care se intampla doar celor ce cred, persoane care nu resping ideea de Dumnezeu. Pentru El orice lucru poate fi posibil…visul ti-a dat sperante, echilibru.

    • cafeauata zice:

      Asa este, El mi-a facut acest cadou, nu am nici o indoiala! Iar atunci cand Va stii ca mai am nevoie de o „gura de oxigen”, sper ca voi merita sa ma ajute din nou.

  4. In urma cu 6 ani, dupa 2 ani de suferinta, tatal meu a murit…
    Dupa o saptamana eram in M-tii Bucegi, plouase si se formase o ceata deasa…care s-a destramat pentru cateva secunde lasandu-ma sa vad un inger!
    Am reusit sa-i fac 3 fotografii, apoi ceata a invaluit totul.
    http://2centsaboutromania.blogspot.com/2011/01/inger-intre-nori.html
    Stiu ca era doat o pata de zapada pe versantul alaturat, insa m-am gandit ca e modul lui de a-mi spune ca a ajuns cu bine….

  5. Georgiana zice:

    De fiecare data, dupa ce-ti citesc scrierile asa frumoase despre mama, pun mana pe telefon si-o sun pe-a mea. Parca mai mult ca niciodata constientizez ca trebuie sa ma bucur de ea acum, cat este cu mine 🙂
    Te pup, cafeluto.

  6. Diana Alzner zice:

    Eu nu am avut șansa ta. Îți mulțumesc pentru că mi-ai împărtășit-o și mie.
    Crezi și bucură-te, va fi așa cum sperăm.

    • cafeauata zice:

      Timpul nu-i trecut, Diana! Ni se poate „intampla” oricand, oriunde.
      Cred si ma bucur si sper sa mai am cel putin odata bucuria de a o auzi, simti, vedea, ca si cum ar fi aievea…

  7. acuarele zice:

    Ai o pace si o lumina impletite in suflet, si asa de frumos povestesti, ca as sta la nesfarsit sa iti ascult gandurile.
    O relatie speciala intre mama si fiica, o fericire predestinata, constientizata. Clipe de gratie, pretioase, suspendate in Timp.

    • cafeauata zice:

      Multumesc, atat de frumos imi spui…
      Poate atunci nu am stiut sa ne explicam aceasta legatura, dar cand Cerul a devenit casa ei, totul s-a limpezit…Pentru amandoua!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s