Cu dragoste despre nasii mei

Am avut noroc sa fiu botezata de doua perechi de nasi. De fapt, nu stiu daca amandoua perechile au fost cu mine la biserica, dar stiu sigur ca am crescut spunandu-le „nasi” la toti patru.

Mama mea in mijloc (era insarcinata cu mine!), in stanga ei nasa din Baia Mare, in dreapta nasa cu farfurii pictate

Erau nasii care locuiau la acelasi etaj cu noi si care aveau doi baieti mai mari decat mine. Erau maghiari, la fel ca si ai mei, nasul era coleg de mina cu tata, iar nasa era casnica. La ei fugeam mereu cand ma supara mama, la ei ma ascundeam cand credeam ca voi fi trasa de par (adica atunci era clar ca am comis ceva). Cand imi punea nasa sa mananc, trebuia sa golesc farfuria pentru ca pe fundul ei era pictata o pasare si eu voiam sa o vad, asa ma facea sa mananc tot. Un perete din bucatarie era plin cu astfel de farfurii autentice, pictate manual, frumos colorate. Ce bucurie pentru un copil! Obisnuiam sa spun ca mancarea este mai buna decat din farfuriile de portelan de acasa. In final toti erau fericiti ca eu mananc tot, asa ca nu se facea caz de spusele mele. Cand eu aveam trei ani, nasul fiind coleg cu tata, avand motocicleta si venind impreuna de la servici, in drumul spre casa au avut un accident in urma caruia tata a ramas invalid pe viata, iar nasul a ramas cu o problema minora la un picior, putand sa lucreze in continuare. Nu am deschis niciodata subiectul, dar cred ca acela a fost momentul in care relatiile s-au stricat putin, ei au plecat din blocul nostru si vizitele mele au fost din ce in ce mai rare. Tarziu, dupa ce am plecat din oras, am aflat ca nasul a murit. Obisnuiam sa-i fac cate o vizita nasei de cate ori eram acasa, dar mereu gasea modalitatea sa-mi reproseze cate ceva, sa o barfeasca pe mama si pe toti cunoscutii, asa ca am renuntat la a o mai cauta. De cand nu mai este mama, nu stiu nimic despre ea si nici despre fiii ei.

Ceilalti nasi stateau la etajul unu, in aceeasi scara cu noi. La ei doar nasa vorbea ungureste cu mine, dar ma simteam foarte bine si cand auzeam vorbindu-se limba romana, am prins repede si usor copil fiind, iar mai tarziu am avut doar de castigat la scoala. Aici, la ei, ma simteam ca o printesa! Intotdeauna primeam numai bunataturi, eram rasfatata si iubita peste poate, primeam hainute frumoase (tin minte rochia din catifea visinie, un vis!), chiar si cerceii tot de la ei i-am primit (ii pastrez si acum, amintindu-mi cu dragoste  de ziua in care mi-au fost gaurite urechile, mi-au fost pusi cerceii si mandra tare am defilat printre copii). I-am simtit ca pe a doua mea familie, iar pe fiul lor (caruia ii placea sa ma traga de par) il consideram un frate mai mare. La un moment dat s-au mutat in blocul vecin, mergeam si acolo cu la fel de mare bucurie, dar totusi imi lipsea oprirea de la etajul unu! Apoi, intr-o zi, mi-a spus mama ca nasii pleaca in Baia Mare, daca vreau sa-mi iau ramas bun sa merg acum pentru ca deja se incarca mobila. Am privit pe geam si am vazut forfota din jurul camionului, apoi lacrimile m-au oprit de la a mai vedea ceva. Au plecat! A fost prima despartire care m-a marcat, a fost prima realitate cenusie pe care trebuia sa o infrunt. Multi ani inca imi venea sa merg la ei, inca asteptam sa o vad pe nasa la „Nivelt” (alimentara din cartier unde a fost vanzatoare) strigandu-ma sa-mi dea ceva, inca asteptam sa ma traga „fratele mai mare” de par. Dar nu s-a mai intamplat nimic din toate astea… Pana cand, in vacanta dintre anul trei si patru de liceu, am avut ocazia nesperata sa merg la ei, in Baia Mare. Au fost cele mai intense emotii pe care mi-a fost dat sa le traiesc pana atunci, dar si cea mai mare bucurie atunci cand i-am strans si m-au strans cu dragoste la piept! Au fost cele mai frumoase zile de vacanta, zile in care nu am simtit dorul de mama, imi era atat de bine! Evident ca „fratele” mi-a tinut teorie referitor la importanta scolii, la faptul ca trebuie sa dau la facultate. Oricum, in acele zile important a fost ca eram acolo, cu ei, ca mi se implinise un vis! Dupa ce am venit in Cluj am fost la ei, i-am revazut cu aceeasi mare iubire si ei mi-au transmis aceleasi emotii, cu aceleasi voci calde si cu acelasi alint din partea nasei: „Baba” (papusa in limba maghiara). Erau tot ei, dragii mei, ca si cum doar eu m-am maturizat, lor doar putin li s-a ridat fata. Aveau aceeasi lumina in ochi, aceleasi intrebari despre cum imi este, aceleasi cuvinte de rasfat, erau tot ei, cei de care ma despartisem doar privind pe geam, printre lacrimi. Oameni deosebiti, pe care i-am simtit aproape chiar si atunci cand distanta ne-a despartit, oameni care mi-au modelat personalitatea si pentru care nu voi inceta sa fiu recunoscatoare. Pentru nasul meu, mereu o lumanare si speranta ca ne vom reantalni in stele; pentru minunata mea nasa, mereu speranta ca ii este bine si dorul de a o revedea; iar pentru cel care ma tragea de par, mereu recunostinta pentru tot ce m-a invatat.

Acum, cand din ce in ce mai des caut in sertarele cu amintiri, ma gandesc cat de minunata viata am avut alaturi de ei. Bucuria se amesteca cu durerea faptului ca a trecut si cu dorinta sa fii fost impreuna pe tot parcursul ciudat al vietii. Dar, sunt un om puternic pentru ca m-au invatat si ei sa fiu si sunt un om fericit pentru ca i-am avut si (intr-o oarecare masura) inca ii mai am!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în OAMENI tare dragi mie, Pentru mama și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Cu dragoste despre nasii mei

  1. acuarele zice:

    Ei ti-au intregit bogatia sufletului, acesti oameni frumosi, pretiosi!…

  2. fosile zice:

    Sa tii legatura cu ei,cu nasii tai ,daca mai sint inca.
    Sint si ei niste legaturi cu cei care au fost ai tai.

  3. Iasi zice:

    Buna ziua
    Va scriu in speranta unui schimb de linkuri – 3 way link exchange – in sensul ca eu voi pune linkul dumneavoastra pe site-ul http://iasi-city.com iar dumneavoastra imi adaugati un link catre http://iasi365.com cu titlul Iasi (fara diacritice)
    Astept raspuns de la dumneavoastra indiferent daca acesta este pozitiv sau negativ
    Va multumesc anticipat si va doresc multa sanatate si toate cele bune.

  4. eumiealmeu zice:

    ce bine este să poţi să te lauzi cu oameni buni. eu mă laud doar cu ideea de naşi, dar nimeni n-a făcut nimic pentru mine… păcat că oamenii nu se pot gândi şi la responsabilităţi când devin naşi, ci doar la cât tre să le dea finii…

    • cafeauata zice:

      Din pacate ma pot doar gandi la ei cu dragoste si cu un dor nemarginit. Doar nasa din Baia Mare mai este si la varsta ei probabil ca nu multe isi mai aminteste…
      Apropo de nasi: unul din nasii nostri de cununie a fost oltean. A crezut ca va primi curcani, tuici, vinuri de la finii din Cluj. Ghinion! In Ardeal nasii isi ajuta finii, fara conditii de reciprocitate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s