Painea copilariei mele

In copilaria mea, fiecare zi de vineri insemna paine calda. Joi mergeam sa cumparam 5 kilograme de faina. La alimentara, faina era tinuta in lazi mari, din lemn. Era o lada cu faina alba, una cu faina neagra, iar alta cu faina de malai. Mai era si un cantar mare, pe care ma puteam urca sa ma cantaresc, acolo se cantareau sacii de faina. Intotdeauna eram vrajita de acea incapere in care intram doar odata pe saptamana, pentru ca acolo se vindea doar faina. Apoi, acasa, fierbeau cartofii in coaja in acea zi. Seara, dupa ce rupeam doua colturi de ziar pe care scriam numele nostru, fetele mergeam la culcare, iar mama dadea cartofii fierti prin masina de tocat carne si incepea sa framante aluatul de paine. Mai ieseam uneori de sub plapuma si mergeam in bucatarie sa vad cum faina, cartofii, drojdia se amestecau cu apa si sub mainile mamei deveneau un aluat cu basici, care nu se mai lipea de maini. Atunci era gata si era lasat in ligheanul mare, acoperit cu un prosop, pana dimineata.

Foarte devreme, la ora 5 (dupa ce punea separat putin din aluat), auzeam cum mama ducea ligheanul la brutaria din cartier. Mereu ma intrebam daca nu ii este frica sa mearga la acea ora pe strada, printre blocuri…Nu s-a plans niciodata, dar eu cred ca ii era teama. Inainte sa plece la servici, din aluatul lasat acasa, ne facea cateva placinte, pe care le devoram cand ne trezeam, cu o cana de ceai rusesc. Si nu tin minte sa fi fost altfel vreodata..

La ora 9.30 painea framantata acasa, era scoasa din cuptorul cu vatra al brutariei si pusa pe rafturi, cu etichetele scrise de noi seara, pentru a stii care sunt ale noastre (erau doua). Dupa ce am fost destul de mare, mergeam impreuna cu sora mea, cu un cos mare din nuiele, si ne distram cautandu-le printre alte zeci, cu alte nume. Acel miros nu poate fi uitat niciodata! Pana acasa mereu mancam un colt, iar daca ne intalneam cu vre-un pofticios, ii dadeam si lui.

Aceea era adevarata paine de casa, in care era framantata toata dragostea mamei, paine care era buna de mancat pana in urmatoarea saptamana, cand joi incepea din nou ritualul.

“O stea mi-atinge faţa
Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, bătrîn aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.”

Grigore VieruMi-e dor de tine, mama

Acest articol a fost publicat în Pentru mama și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la Painea copilariei mele

  1. oanaclara spune:

    Mmmmm! Parfumate amintiri! Stiu ca mamei ii era greu sa framante noaptea paine si sa faca placinte,apoi sa mearga si la serviciu, dar uite ce frumos a fost perceputa de copiii ei aceasta indeletnicire! 🙂

    • cafeauata spune:

      Doar acum, la maturitate, imi dau seama ca nu ii era usor, pentru ca atunci, toate pareau joaca de copii pentru ea, parca totul se facea prin vraja. Niciodata nu am vazut-o bolnava, niciodata nu s-a plans ca i-ar fi greu. Si chiar daca nu s-a legat si de mine nimic din ce stia ea sa faca, ma rasfat cu amintirile…

  2. tetris spune:

    Frumos povestesti!

  3. Diana Alzner spune:

    Nimic nu mai poate fi cum a fost cândva. De ce?
    De ce pâinea nu mai are gustul de atunci orice i-am face?

    • cafeauata spune:

      Intotdeauna a fost asa, diferenta este ca acum este randul nostru sa realizam ca totul este trecator, ca nimic nu este vesnic si ca doar amintirile raman vii, raman ca o atingere a celor ce au fost.
      Lipsa celor doua maini care puneau (pe langa ingredientele stiute) si suflet face ca orice paine (facuta chiar si manual), sa nu aiba gustul de atunci. Si – probabil – asa simte fiecare dintre noi…
      Important este ca inca imi amintesc si – poate – mai trezesc si alte amintiri celor care trec pe aici!

  4. redsky2010 spune:

    n-am vazut decat la fabrica de paine cum se face insa parca simt parfumul povestirii tale. mi-ai dat o idee de post, multumesc !

    • cafeauata spune:

      La noi era un amestec de traditie si modernism. La tara, fiecare casa isi are cuptorul propriu, la noi era un cuptor pentru tot cartierul, cu brutarul inclus. Nu am mai auzit de sistemul asta prin alte locuri, asa ca sunt cu atat mai mandra…
      Daca ti-am fost de folos, cu multa placere!

  5. acuarele spune:

    Oh, mi-ai trezit amintiri vechi si dragi cu bunica mea, dumnezeu s-o ierte, ea ne facea zilnic la tzest paine, intr-o vatra din curte, si ii lacrimau de fiecare data ochisorii de fum, draga de ea!… Mi-o amintesc cum rascolea cenusa, cum aseza binisor painea pe un carpator…. si cum venea cu ea agale pe alee. Aceasta paine era intr-adevar deliciul zilei, nu degeaba e vorba aceea „omul bun ca painea calda”.
    Ar trebui sa scriu si eu despre asta, candva, intr-o colectie de ganduri dedicate omului deosebit care a fost Ea.

    • cafeauata spune:

      Sunt intr-o perioada in care imi place sa-mi amintesc, nu pentru ca acum mi-ar fi rau, dar simt ca se umple golul ramas povestind. Cred ca si lor, celor care ne zambesc din stele, le place sa ne vada cu amintirile dragi in jurul nostru…Merita sa le facem cate o bucurie, nu?

  6. BlueRiver spune:

    Mi s-a facut pofta de paine, facuta de mamaia, pe vatra 🙂

  7. fosile spune:

    Ai aici caldura mamei tale,aroma ei,bucuria sufletului ei cind framinta aluatul si cind toata familia ei era in piinea aceea.
    Voi erati aluatul ei,ea este piinea voastra calda si-o sa fie mereu…

    • cafeauata spune:

      Ai dreptate… Toate astea nu se vor pierde niciodata, pentru ca in fiecare paine facuta de ea era iubirea pe care ne-a lasat-o mostenire. Abia acum imi dau seama cat este de important cum anume faci lucrurile banale, cat de multa iubire poti transmite chiar si prin simplul framantat sau gatit sau orice altceva. Sunt sentimente care vor ramane chiar si cand noi nu vom mai fi…

  8. iulia spune:

    De ce nu faci si tu paine de casa? Ce poate fi mai frumos decat sa ducem mai departe ceea ce mamele noastre ne-au invatat? Poate ca nu mai e faina de pe vremuri, poate ca nu mai e brutaria pe vatra, dar nimic nu ne impiedica sa ducem mai departe, in stilul nostru, o traditie.
    Eu fac paine in casa in mod curent, si fara aparat de paine electric ci, asa, traditional, cu framantat, cu batut, cu crescut pe marginea aragazului… Acum, se pare ca au prins microbul si copiii mei. Baiatului meu cel mare, in special, ii place sa faca paine el singur. Mi se pare minunat mirosul de paine calda si senzatia de CAMIN, de FAMILIE, pe care ti-o da…

    • cafeauata spune:

      De ce? Cu siguranta doar din comoditate. Din obisnuinta de a cumpara painea gata facuta, cu toate ca deseori ma gandesc la conditiile in care a fost framantata. Poate, cand voi fi pensionara, voi gandi altfel, dar acum, cand si in timpul liber imi suna telefonul de serviciu, este mai comod sa cumpar si sa imi amintesc… Incerc totusi (in conditiile actuale) sa nu lipseasca sentimentul de ACASA si de FAMILIE celui drag mie, altfel decat era in copilarie, dar la fel de adanc.

  9. eumiealmeu spune:

    am fost şi eu pe-acolo, cred că eram ascunsă sub pat şi urmăream totul. 🙂
    am şi eu o întrebare – mă rog, în ceea ce priveşte tipul acesta de pâine, că în rest am alte milioane de întrebări! – de ce se face pâinea cu cartof? care e raţionamentul, raţiunea de-a fi a acestui tip de pâine. noi avem la toate magazinele astfel de pâine, dar poate că este doar de formă numită astfel … pentru că eu nu simt nicio diferenţă între ea şi cealaltă.
    cât despre pâine… îmi amintesc ce trudă era să găseşti pâine în epocă… după ce a fost revoluţia, a apărut pâinea turcească… moale şi pufoasă, dar crudă şi nesănătoasă, dar gustoasă şi cumpărată rapid… ce interesant ar fi să citesc un istoric al tipurilor de pâine şi de ce turcii fac pâinea ca un burete… 🙂

    • cafeauata spune:

      Oare de acolo, de sub pat, ai vazut cum tineam mortis sa scriu eu etichetele, (eram tare mandra ca toata lumea va vedea literele frumoase scrise de mine)?
      Pai, daca se pun cartofi in paine, in primul rand este mai buna la gust, in al doilea rand se pastreaza mai mult timp proaspata (mama facea 2 paini din 5 kg de faina pentru o saptamana). Si daca intr-adevar este paine cu cartofi, simti diferenta!
      In Cluj nu stiu daca mai este paine turceasca asa cum era prin ’90, in schimb este paine precongelata la Mall-uri si mie mi se pare groaznica. Pe cat posibil cumpar doar de la „Velpitar”, neagra sau alba cu cartofi si atunci succesul este asigurat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s