Supararea unui copil

Ca si cum s-a intamplat ieri…

Doar eu nu aveam centura

Toti fusesera dati la scoala la 7 ani, doar eu am vrut deja la 6 ani sa am uniforma de eleva, ghiozdan pe spate, caiete si carti. Am primit si eu cravata de pionier, doar cand cei mai mari ca mine deja o aveau de ceva vreme. Bine sau rau, eram toti mandri sa o purtam! Simteam ca ceea ce facem si modul in care facem lucrurile sunt importante pentru toti cei din jurul nostru. Ne simteam oameni mari!

Ceremonialul era printre primele evenimente importante din viata mea, asa ca ma asteptam ca si mama sa simta la fel. Abia acum cred ca stiu ce a simtit. Atunci am stiut doar  ca din obligatii de servici ea nu a putut sa fie langa mine, si ca (din lipsa banilor) eu nu am putut avea in acea zi centura de pionier. A fost poate prima mea suparare.

Mult mai tarziu am inteles cat de importanti erau pentru noi putinii bani castigati de mama in acea zi. Iar centura de pionier mi-am cumparat-o eu, dupa ce am vandut sticlele de lapte. Cu o fericire pe care inca o simt si acum.

Mami! Eram un copil suparat si stiu ca m-ai iertat pentru ca n-am putut sa inteleg atunci si pentru ca nici nu ti-am povestit cum am depus juramantul.

Abia acum

Îmi despic anii maturităţii
pe-aceleaşi cîmpii nesăbuite
ale copilăriei,
unde – abia acum – descopăr
durerea şi sfîşierea
din firul de păr alb al mamei.

Poem in limba maghiara

Traducere de Viorela Codreanu Tiron

Acest articol a fost publicat în Pentru mama și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

25 de răspunsuri la Supararea unui copil

  1. BlueRiver spune:

    si eu am mers la 6 ani la scoala… puneam ghiozdanul sub fund ca sa ajung cum trebuie pe banca… am fost prima generatie de „soimi ai patriei”, fara uniforma din aia de soim, care a aparut in urmatorul an, cand eu deja deveneam pioniera… am avut noroc de accesorii(curea inele de cravata) deoarece am o sora mai mare si le luam de la ea cand era cazul(doar de 23 august ne nimeream amandoua in „pionier”)… ce-ar fi viata noastra fara amintiri? 🙂

    • cafeauata spune:

      Asa este. Amintirile sunt cele care uneori ma ajuta sa vad viata mai frumoasa, sa pastrez legatura cu cei pe care nu-i mai pot intalni, sa – mi reamintesc senzatii, gusturi si trairi dupa care tanjesc.

  2. fosile spune:

    Erai si mindra si suparata.
    Da,tu stiai ca trebuie si centura ca sa te incadrezi,desi cu sufletul erai „pioniera”si nu te interesa cum.Cit trebuie sa fi suferit mama ta ca nu-ti poate oferi plinatatea bucuriei de copil?
    Dar ti-a trecut si ati fost fericite amindoua si doar un fir s-a mai adunat printre cele care erau,care mai urmau sa vina.

    • fosile spune:

      Oricum,acum ai propriile fire albe cu intelegerea durerilor si sfisierilor.
      Poate ca atunci,in copilarie nu te prea uitai in oglinda si nu stiai cit esti de frumoasa cind zimbesti?!

      • fosile spune:

        Tot ce am citit la tine scris de tipa asta -Tiron-,mi-a aburit ochii.Nu stiu unde ai gasit-o,dar este … deosebita!

        • cafeauata spune:

          Acum a fost momentul sa o gasesc, cu toate ca scrie de multi ani. Este extraordinar tot ceea ce scrie si ma bucur ca iti place si tie!

      • cafeauata spune:

        Asa este dat in viata: cand ajungem sa intelegem, pentru cei care ne-au dat viata este prea tarziu.
        Si sa stii ca nu am fost un copil prea zambaret si pana acum nu mi-a spus nimeni ca sunt frumoasa cand zambesc, multumesc! La mama ma uitam cu toata dragostea, dar nu am observat cand au aparut primii „ghiocei” la tamplele ei, asa cum nu am observat nici ca inima ei a inceput sa oboseasca.

    • cafeauata spune:

      Da! Inca de atunci tineam la respectarea uniformei, pentru ca niciodata nu mi-a placut (nici chiar in ultimele clase de liceu) sa-mi lipseasca nimic pentru a arata ca o eleva model.
      Saraca mama, degeaba mi-a explicat ca nu are bani si pentru centura, eu nu puteam intelege. M-am suparat si gata!
      Dar legatura noastra speciala a crescut inclusiv prin aceste suparari de copil si acum sunt fericita pentru norocul pe care l-am avut avand o astfel de mama. Si stiu ca si ea, in stele, este fericita…

  3. tetris spune:

    Multe lucruri le intelegem tarziu, de obicei cand ajungem si noi sa traim experiente similare

  4. Diana Alzner spune:

    Şi eu eram supărată pe mama şi pe tata că nu puteau veni la mine la serbări, la începutul anului şcolar sau la sfârşit. Erau şi ei profesori. Atunci nu-i înţelegeam.

    • cafeauata spune:

      Eu am ramas si acum, asa cum eram atunci: daca se intampla ceva mai special in viata mea, trebuie sa-l am alaturi pe cel drag, pentru ca singura nu stiu sa ma bucur. Dar, inteleg ceva mai multe decat intelegeam atunci…

  5. acuarele spune:

    Interesant ca iti doreai centura aia, mie nu mi-a placut niciodata, si de altfel nici uniforma, nici cravata cu inel nu imi placeau, iar numarul si bentita ma iritau la culme… Mai ales cand nu le aveam si ma trimiteau inapoi acasa dupa ele, din poarta scolii!…
    Oricum, daca frate-meu era cu 4 ani mai mare decat mine, puteam imprumuta centura de la el in caz de necesitate, dar numai fiindca „asa trebuia”!
    Eu imi doream uneori jucarii pe care le vedeam in vitrine dar nu primeam, spre deosebire de fiica-mea, decat la Craciun. Si de obicei altceva decat imi dorisem. Ma bucuram oricum de orice primeam, fara nazuri. Dar acum, din perspectiva de parinte… uneori as vrea sa-i ofer tot Universul, daca mi-ar sta in putinta. Nu cred ca ai mei luau prea mult in serios plansetul meu in fata vreunei vitrine. M-au invatat sa nu-mi doresc prea multe, sa fiu modesta, sa nu cer, sa nu visez la mai mult. Sa nu ies in evidenta cu nimic. Si asta zic eu ca nu a fost prea bine. Si acum am ramas cu unele sechele de pe vremea aceea, cu care inca lupt.

    • cafeauata spune:

      Culmea este faptul ca nu pentru a ma lauda am vrut mereu sa am tot ce aveau ceilalti, ci pentru ca daca asa trebuia, asa era oarecum impus, nu imi placea sa fac nota discordanta. Mama a incercat mereu sa faca in asa fel incat sa nu simt prea tare diferenta dintre mine si ceilalti copii, care aveau o situatie materiala mai buna. De cele mai multe ori a reusit, dar au fost si situatii in care a trebuit sa se declare invinsa, iar eu ma imbufnam si faceam greva foamei. Imi dau seama acum cat a suferit …
      Sa stii ca nici pe mine nu m-au invatat sa vreau mai mult. Eu am crescut cu vorba „Intinde-te cat iti ajunge plapuma” si acum stiu ca nu intotdeauna este bine asa. Este adevarat ca astfel am evitat riscurile, dar (pe de alta parte) nici realizarile nu au fost extraordinare. Spre deosebire de tine, eu nici nu mai incerc sa schimb ceva in a gandi astfel…Acum parca sunt mai prevazatoare decat oricand.

  6. Alexandra spune:

    Mie mereu imi lipsea cate ceva, ba centura, ba cravata, ba bentita… Eram dezordonata rau si teribil de indisciplinata! Ce de amintiri imi trezesti tu Cafeluto! 🙂

    • cafeauata spune:

      In urma cu trei minute ii spuneam sotului meu ca nu stiu cu ce te-am suparat de nu mai vii pe la mine. Si ce sa vezi? A aparut trandafirul! Clar a fost telepatie, deci normal ca iti trezesc amintirile, sa iasa putin la aer si ele, ca doar a inflorit Minunata!

  7. isis spune:

    M-ai provocat sa caut poeziile Viorelei Codreanu Tiron. Si iaca ce intrebare am gasit: „Unde-aş putea găsi drumul copilăriei,
    leagănul mamei
    sau jocul desculţ al prunciei?”

    Mi-a placut mult acest scurt remember al tau, inclusiv amanuntul cu sticlele de lapte, dovada clara a faptului ca orice situatie are cel putin o solutie! Cat de putin ne trebuie, de fapt, ca sa fim fericiti!

    • cafeauata spune:

      Am sperat ca o vei cauta pe cea care atat de bine si de frumos pune toate intrebarile pe care le avem si noi, dar nu le dam cale libera. Nici ea nu are raspunsuri, dar este fantastica!
      Pentru tine, din anii copilariei mele, cu mult drag:

      • isis spune:

        Pai eu am citit mai multe azi, pentru prima oara. Nu stiu la care te referi, dar mi-au placut mai toate.

        • cafeauata spune:

          M-am gandit eu ca daca ai cautat-o, ai citit mai multe, nu puteai sa o lasi asa… Chiar la toate m-am referit, cred ca fiecareia ii va veni ziua in care se va potrivi cel mai bine sufletului meu.

  8. eumiealmeu spune:

    sticlele de lapte cu gura rotunda? of, ce amintiri provoaca acele sticle: pentru tine, posibilitatea de-a-ti lua curea, pentru mine modul cum puteam sa aduc si eu acasa de la munca voluntar obligatorie (:-) ) struguri sau mere: infasuram cu pulovarul sticla si paznicul care ne cauta prin geanta nu se uita la sticla, asa ca in ea aveam ori mere taiate bucatele ori boabe de struguri, desprinse cu grija de pe ciorchini…
    unde sunt sticlele de altadata?

    • cafeauata spune:

      BINE AI REVENIT!
      Zilele trecute imi spunea un domn tare in varsta: „Doamna, atunci au fost vremuri grele dar nu si urate, iar acum sunt si grele si urate!” Inclusiv inocentele amintiri ii dau dreptate. Parca totul s-a intors cu 180 de grade. La ce ne ajuta pungile cu lapte, cand se spune ca sunt total nesanatoase? Pe langa faptul ca nu poate niciun copil sa le vanda si sa-si realizeze un vis?

  9. acuarele spune:

    Aveai o invatatoare foarte draguta!… 😉 (ai pus poza mai tarizu…)

  10. mario spune:

    Cumpar CAMASA DE PIONIER in orice stare ,Cordeluta si Basca de Pionier.
    Reviste „Cutezatorii” 1972-1988

    contact; lehelhirth@yahoo.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s