MĂ ÎNTREBI CINE SÎNT ?
poezie de Viorela Codreanu Tiron
Sînt labirintul strigatului zidit
la hotarul iluzoriu al plînsului.
Sînt piatra presata în munte
si fulgerul ce spinteca
muntele în doua.
Sînt parfumul crud al zapezii
ce cauta fulgul cu forma perfecta.
Sînt vîntul ce-ti soarbe tristetile
cioplindu-ti briza pe fata!
Sînt viitorul-prezent
din zvonul luminii
ce-ti împlinesc dimineata
de vrei!
DAR… MAI POT FI…
Si somnul pamîntului adormit în tine,
si creanga stinghera ce-ti biciuie ochii,
si piatra aruncata-n drum
de care mereu sa te împiedici!
Pot fi vîntul aprig al iernii
în umbra din noapte
ce-ti frîng dimineata!
Si mai pot fi…o, da…mai pot fi
drumul ce duce la marginea eternitatii
fara a-ti arata abisul înnemuririi
de dincolo de ea!
Pot fi… si sînt
blestemul
sau binecuvîntarea ta (?).
cafeaua ta 
Acum inteleg la ce ti-a trebuit poza si se potriveste.
E tare faina poezia.Sper ca domnu apreciaza?!
Cum altfel? La o astfel de fotografie era musai sa fie si poezia pe masura! Mi s-a parut sugestiva piatra cu insertiunea de carneol, parca ar fi o inima…Si blestemul si binecuvantarea isi are radacinile acolo…
Felicitarile mele atat autoarei cat si colectionarului de pietre! 🙂
Multumim!!!!