Duminica mirosind a acasa

Imi amintesc cum, in duminicile copilariei, ma trezeau – invariabil – aceleasi mirosuri de supa de carne (pui sau vita) cu taitei sau cu galuste din gris. Eram o lenesa si dormeam pana tarziu, cand apaream in bucatarie puiul din oala deja era aproape fiert, ii vedeam varfurile copanelor iesind deasupra supei. Era o colectie intreaga de radacinoase acolo, care dadeau adevaratul gust licorii, spre deosebire de concentratele din supermarketuri. Daca supa era cu taitei, mama facea patura si, inainte sa o taie fidelute, taia cateva bucati mai mari si le punea pe plita sobei. Priveam fascinata cum le cresteau ochi, apoi mama le intorcea si pe cealalta parte, iar dupa putin timp imi dadea voie sa le iau si sa le mananc. Daca erau galuste din gris, marea mea bucurie era cand le nimerea mai tari, pentru ca atunci le mancam eu pe toate, pentru supa facea altele, pufoase, pufoase, de ni se topeau in gura. Parca au trecut 2 sau 3 ani? La fel simt mirosul, aud zgomotele facute in bucatarie, vad tot ritualul de pregatire a pranzului de duminica, zi care era singura cand eram toti, in acelasi timp, la masa.

Cu putin timp inainte sa ma casatoresc, a trebuit sa fac de mancare pentru mama sotului meu, care se intorcea din Bucuresti. Eu sa fac de mancare! Eu, care nu stiam sa fac nici cartofi prajiti! Dar m-am adunat putin si am revazut filmul unei zile de duminica de acasa, am incercat sa mi-o imaginez pe mama mea in bucatarie. Ideea este ca mi-a iesit destul de bine: am gatit supa de pui cu taitei (din comert, pentru ca nici acum nu stiu sa fac patura), iar ca fel 2 am facut cartofi rantaliti cu sote din carnea de pui. A fost primul meu succes in bucatarie. Era 1983…

Acest articol a fost publicat în Pentru mama și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Duminica mirosind a acasa

  1. Alexandra spune:

    Si eu nostalgii duminicale, tot legat de bucataria mamei!
    Ca sa vezi… Tot in ’83, eram lacatus mecanic la o fabrica bucuresteana si era sambata dinainea Pastelui. Lucram in schimbul doi si ne-au dus javrele, tocmai pe noi, femeile, sa descarcam cartofi in gara la Progresul. Sa descarcam saci cu cartofi din trenuri. Aveam 19 ani si 45 de kile si-mi aduc aminte ca am ajuns acasa rupta de oboseala, de foame si plina de umilinta indurata. Acasa insa, de cum am intrat am gasit-o pe mama zambitoare in prag, iar in casa o aroma ametitoare de cozonac cald, bun, cum numai ea stia sa faca.
    Mi-a trecut si oboseala si nervi pe loc!
    Iar in vara am intrat la facultate! 😀

    • cafeauata spune:

      Miros de cozonac proaspat! Asta sa! Cred ca suntem tare norocoase pentru ca avem aceste amintiri (inclusiv) olfactive! Multi spun ca nu este bine sa ne uitam in urma. Eu cred ca daca n-as gasi nimic privind inspre anii copilariei mele, deseori as ramane cu bateriile goale in fata prezentului.

  2. tetris spune:

    Nu-mi plac ciorbele si cu atat mai putin supele, dar mi-ai facut o pofta … de anii copilariei cu mirosurile acelea imbietoare …

    • cafeauata spune:

      Bine ai venit pe la mine!
      Adevarul este ca nimic din ce vedem si mancam astazi nu seamana cu „atunci”!
      Duminica mi-am amintit de supa de pui, dar cu 2 zile inainte am simtit un miros clar, de lapte de pasare! Se intampla ceva? Supa am facut-o, mai urmeaza laptele acela cu nori de albus, mirosind a vanilie…

  3. tetris spune:

    Bine (ca) te-am gasit! (via Acuarele 🙂 )
    Dar de rosiile de prin gradina bunicii ce zici? Cele cu miros autentic. Si fructele … Mda, alte vremuri

    • cafeauata spune:

      Era cate o rosie de jumatate de kilogram, fara sa fie umflata! Mai tarziu, cand am devenit „om matur”, am inceput sa fac criza de ficat de la smantana de bivolita in amestec cu rosiile respective. Dar m-as risca!
      Vreau o masina a timpului, ca stiu exact in ce loc si in ce timp as vrea sa parchez…

  4. fosile spune:

    Cind acel „acasa” intr-un fel sau altul nu mai este,cind nici la rude nu mai regasesti ce ai stiut ca era specific acelui „acasa”,apar senzatii,mirosuri,chiar gustul revine pe niste cai nestiute pentru a-ti readuce senzatiile,trairile de atunci cind erati toti,impreuna.
    Este forma manifesta a Dorului.Si trebuie lasat sa se manifeste,caci asa reinvie cite ceva din traditia specifica fiecarei familii.
    Acuma,daca tot veni vorba,parca mi-ar place niste crema de zahar ars…

    • cafeauata spune:

      Ai dreptate! Majoritatea bunatatilor nu le mai face nimeni din familie.
      Ma bucur – totusi- cand simt in nari cate un miros al copilariei si incerc sa-l fac real, la mine acasa.
      Crema de zahar stiu sa fac, hai sa te rasfeti la sfarsitul saptamanii…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s