A fost 26 februarie

Aici o gasesc

Imi amintesc cum imi lega fularul la gat, ma lua de mana si plecam la scoala…

Imi amintesc cum o asteptam sa deschida usa si sa ii aud respiratia…

Imi amintesc pasii pe care ii facea cu grija sa nu ma trezeasca…

Imi amintesc cum mana ei mica statea pe fruntea mea arzanda, dorind parca sa-mi ia tot raul de atunci si din totdeauna…

Imi amintesc – uneori – vocea ei…

Nu imi amintesc primele ei cuvinte cand m-a vazut pentru intaia oara…, dar le stiu pe cele care au fost ultimele…

Imi amintesc un 26 februarie, cand am spart ceasca de cafea si am spus, cu voce tare „MAMI”. De ce? Peste cateva ore aflam… Atunci, in acele clipe, s-a gandit la mine pentru ultima data…

Sunt gesturi, cuvinte, mangaieri, dojeneli, lacrimi si zambete pe care inca mi le amintesc. Dar sunt atatea lucruri minunate care incep sa se piarda!

Am avut cea mai buna, frumoasa, iubitoare, minunata mama! Am avut o mama asa cum nu are nimeni. Si vreau sa stie ca imi este dor de ea, astazi, intr-o zi de 26 februarie… Odihneste-te in pace, mami…

Acest articol a fost publicat în Pentru mama și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la A fost 26 februarie

  1. acuarele spune:

    Te imbratisez…
    O floare pentru voi doua.
    M-au emotionat tare randurile tale!

  2. fosile spune:

    Am aprins si eu o luminare.
    Iti sint alaturi,atita cit pot pentru ca nimeni si nimic nu o poate inlocui sau copia.

  3. cammely spune:

    Dumnezeu să o ierte şi să o odihnească unde cei drepţi se odihnesc!

  4. Georgiana spune:

    O primăvară frumoasă şi un pupic legat cu şnuruleţ roşu-alb în loc de mărţişor! :*

  5. iulia spune:

    Nu inteleg. Esti atat de nemultumita de viata ta actuala incat trebuie sa te refugiezi in trecut in modul asta? E nesanatos. Iti spun tie, asa cum i-am spus si Oanei Pellea dupa ce i-am citit cartea aia trista in care povestea cum isi evoca toti mortii din familie cu orice ocazie, la orice pas. Nu te inteleg deloc. Si m-ai mai si deprimat… Ce m-o fi gasit si pe mine sa intru pe blogul tau?… Si de ce simt nevoia sa comentez? Habar n-am. Ar trebui sa ma opresc, pentru ca nu doresc sa te supar.

    • cafeauata spune:

      Nu ma superi si esti binevenita si in nici un caz nu doresc sa induc depresie. Stiu ca fiecare om are problemele lui si nu am nici cea mai mica asteptare ca cineva sa-mi cante in struna. Sunt sentimentele mele, pot sa fie citite sau nu, pot sa fie comentate sau nu. Faptul ca imi amintesc si ca doresc sa ramana undeva, in eter ceea ce am simtit si simt in diferite momente ale vietii mele, nu are nimic in comun cu viata implinita pe care o am. Si sa stii ca este implinita! Dar, ca fiecare om, am un pitic, un pitic pe care il cheama „dor de mama” si nu imi este rusine sa-l prezint lumii.
      Te mai astept si poate vei gasi ceva vesel, intr-o alta zi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s