Suntem singuri

Pentru orice situatie mai putin placuta in care ne aflam, gasim nenumarate sfaturi, zicale, citate, cuvinte mari puse pe muzica si cu imagini minunate. Dar cine poate sa ne scoata cu adevarat din starile pe care le traim? Sau cui ii pasa cu adevarat de ce si cum simtim noi? Cine isi va face timp sa ne acorde ajutorul? Cui ne putem spune toate trairile, fara sa devenim plictisitori sau enervanti? Cati sunt in stare sa aplice in practica toata teoria cu care – atat de plini de sine – ne dau peste nas?

Sa spui cuvinte nu este greu si este la indemana, dar acea caldura pe care o asteptam in astfel de momente este putin probabil sa o gasim. Inclusiv pe bloguri se folosesc aceleasi cuvinte de convenienta, aceleasi imbarbatari (unde este cazul), aceleasi exprimari in care simtim ca doar au fost scrise, apoi oamenii si-au vazut de viata lor, fara nimic mai mult. Se simte recele si nepasarea, chiar daca bine cosmetizate.

In fond si la urma urmei, adevarul este ca nu putem cere unui om care se simte bine in pielea lui, a carui viata este frumoasa pentru moment, care vede doar roz (sau asa s-a obisnuit sa se minta) sa ne dea din rozul lui si sa ia din griul nostru.

Si ne ramane doar o varianta: sa ne adunam cum stim mai bine toate gandurile, zilele si noptile in care ne-a fost bine, sa le revedem de sute, de mii de ori, pana ce subconstientul nostru se trezeste si devine asa cum se pare ca este normal in lumea care ne inconjoara. Sa ridicam fruntea, sa zambim, sa ne pese de cei din jur exact doar cat le pasa si lor de noi, nimic mai mult. Si atunci, poate, nu vom fi deranjati de atotstiutorii in ale vietii.

Daca as putea, as pleca in lumea paralela pentru o vreme, apoi as reveni. Dar nu pot.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în intrebari și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

20 de răspunsuri la Suntem singuri

  1. acuarele zice:

    Exercitiul singuratatii l-am trait de multe ori pe viu, in diferite circumstante. De mica am cunoscut singuratatea. Nu voi detalia aici, sunt amintiri personale si nu toate insorite… Am depasit munti de insingurare si pot indrazni sa spun ca am ajuns azi la un fel de echilibru cu mine insami. Si eu simt adesea raceala de care vorbesti. Suntem aproape dar totodata departe, si totusi zic eu ca e ceva sa ai cui sa-i scrii doua vorbe, cum facem noi aici. Nu toti oamenii rezoneaza la fel, sunt nuante si nuante, dar imi place sa cred ca ceva exista, o samanta de dumnezeire in comunicarea interumana, asa deficitara cum e ea. Nimeni nu ne poate lua durerile cu mana, dar cand stii ca un anume cineva se gandeste la tine, parca ti-e putin mai usor. Macar pe moment nu-ti mai este atat de frig.

    • cafeauata zice:

      Chiar imi pare rau sa aud asta, dar iti multumesc pentru faptul ca mi-ai impartasit farama din singuratatea ta.
      Eu am fost mereu inconjurata de oameni dragi, am fost un om deschis, extrem de sociabil. Inca nu stiu toate motivele, dar ceva s-a intamplat in ultimele sase luni, simt ca m-am schimbat total. In rau pentru mine. Dar ii voi da eu de capat sau (in cel mai rau caz) ma voi obisnui si voi cauta solutii si voi trece peste aceasta perioada. Trebuie sa-mi gasesc din nou calea, alta varianta nu accept de la mine.
      Te imbratisez!

  2. fosile zice:

    Suparata trebuie sa fi fost…
    Parca te vad cum tisnesc, pe tastatura,cuvintele.Se descarca intr-un vint de suparare in speranta ca se vor duce,ca vei scapa si ca se va elibera fruntea de riduri.
    E mult mai usor sa spui ceva in scris.Nu esti in sfera de influenta a celui cu supararea in ochi,in cuvinte.Nu te simti vinovat de supararea lui,nu te simti vinovat ca tu nu esti suparat,ca nu te doare timpul trecut poate prea repede pentru a putea sa vezi,sa simti,sa te manifesti.
    Hai pe la mine sa asculti Chi-Lites si poate caldura,melancolia,armonia lor muzicala iti readuce zimbetul in priviri si glumele pe buze.
    Saru’mina,

    • cafeauata zice:

      Adavarat ca am fost tare suparata, dar a inceput sa-mi treaca (sau cel putin asa imi place sa cred). Stii cum e cand ai impresia ca numai tu lucrezi foarte mult, ca numai tu nu ai timp de calculator acasa, ca numai tu trebuie sa le faci pe toate…. Dar mi-a revenit zambetul, am fost pe la tine! Multumesc!

  3. fosile zice:

    Grigore Vieru
    Singuratate

    Afara ploua ca si toamna si-i urat,
    Ma uit pe geam ca dupa tine, si atat.
    In mine toate amintirile te-asteapta
    De-aceea mi-i privirea stranie si dreapta.
    Ca-ntr-un copil ce-a adormit plangand
    In mine nu mai este nici un gand.
    Vreau sa citesc si-mi cad din mana cartile;
    Ma impresoara chipul tau din toate partile.
    Mana ce mi-a-mprastiat parul si gandurile
    Imi amesteca pe carte toate randurile.
    Raman uitandu-ma pe geam ca dupa tine

  4. acuarele zice:

    Frumosi mai sunteti amandoi!
    Suparati sau nu… 🙂

  5. fosile zice:

    Octavian Paler
    Singuratate

    Voi care vă întoarceţi acasă
    şi după ce-aţi închis uşa
    spuneţi “bună seara”
    voi nu ştiţi ce-nseamnă
    să intri pe uşă tăcînd.

  6. fosile zice:

    Teodor Dume
    Singuratatea pietrelor

    în locul în care am copilărit
    nu mai locuieşte nimeni
    mama s-a dus într-o dimineaţă la biserică
    şi nu s-a mai întors
    iar tata
    nu prea s-a înţeles cu Dumnezeu
    şi întâmplător sau nu
    s-a dus să o caute
    şi uite aşa am plecat
    din copilul care eram şi
    am lăsat o amintire
    deschisă
    ca o rană se întinde pe dinăuntru

    uneori ne mai intersectăm
    la marginea privirii
    şi am impresia că-mi duc viaţa
    în acelaşi loc unde uitările
    cresc printre pietre…

    singurătatea devoră fiecare clipă
    şi parcă se amplifică
    în mine
    simt o furnicătură un fel de amorţeală
    închid ochii şi mă privesc pe dinăuntru

    văd un apus roşiatic
    deşi pare neatins
    respiră din mine

    afară încă mai plouă
    plouă mărunt şi e din ce în ce mai frig…

  7. cammely zice:

    Uneori avem astfel de momente, dar ne zicem:” lasa…, timpul vindeca tot.”
    Merge o glumă pentru alungarea singurătăţii?

    Un ţăran aflat într-o căruţă plină ochi, la care trăgea un singur măgar amărât, cu ochelari de cal, care nu se urnea deloc, striga frenetic:
    – Diiii, Murgule! Diiiii, Surule! Diiiii, Florica! Diiiii, Maricica!
    Întrebat dacă a uitat cum se numeste măgarul, ţăranul răspunde serios:
    – Habar n-am cum îl cheamă, dar vreau să-i dau impresia că lucrează în echipă…

    Te pup dulce.

    • cafeauata zice:

      Si intr-adevar timpul vindeca totul, intr-un fel sau altul.
      Gluma cu echipa sa stii ca functioneaza perfect. Patroana mea procedeaza asa cand ni se adreseaza.
      Cand sunt suparata as prefera sa nu fie nimeni in jurul meu, pana imi trece. Ar fi mai simplu.
      Lectiile sunt clar pentru americani, nu cred ca noua ar trebui sa ne tina cineva prelegeri pe tema asta, suntem un popor sociabil, totusi…
      Imbratisari.

  8. futilitati zice:

    Cred ca avem cu totii astfel de momente, difera doar modul in care le depasim. Eu obisnuiam sa ma afund in singuratate si tristete pentru ca odata atins fundul sa-mi iau avant si sa ajung mai sus decat eram inainte. Acum familia ma tine pe o linie oarecum dreapta, undeva sub nivelul 0, dar dreapta. Si-ti spun drept ca-mi lipsesc suisurile si coborasurile mele, era un mod de-a evolua pentru mine.

    • cafeauata zice:

      Intr-adevar, viata are si astfel de zile, important este sa avem rabdarea necesara pana trece si sa ramanem cu fruntea sus. Spre deosebire de tine, pe mine cel pe care il am alaturi ma ajuta, problema este doar la mine. Incearca sa treci de nivelul zero, incearca sa o intelegi si pe ea de la nivelul ei. Undeva, in mod sigur aveti ceva in comun…Iar daca nu, gaseste o alta cale de a-ti trai viata fericit. Nu se stie cat timp avem.

  9. fosile zice:

    Daca faci cum zice nenea ala din clip…
    Priveste-ti patroana in ochi,zimbeste-i si…atinge-o!
    Si-apoi …

    • cammely zice:

      😆 Alexandru, ce să facem, fiecare popor are cultura lui şi americanii sunt frustraţi de tot felul de ameninţări(hărţuire sexuală, de ex.), ei nu îndrăznesc să privească mai mult de 3 secunde la cineva pentru că asta înseamnă la ei că ai flirtat cu cineva. Au şi ei teme de conferinţe măcar, că tot nu reuşesc să schimbe pe cineva doar să-i amuze. 😉

    • cafeauata zice:

      Alexandru,
      de privit, o privesc tot timpul cand mi se adreseaza.
      De zambit, ii zambesc (uneori).
      De atins, mi-e frica sa nu ma molipsesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s