Curcanul si jobul din America

Ni s-a intamplat in urma cu multi ani sa fim invitati la nasii de cununie, invitatie care suna asa: „Va asteptam, ca avem un curcan de cateva luni in congelator”. Si n-am mers. Nici atunci si nici dupa aceea!

Ca si cum nu era deajuns ca era luni dimineata si nu aveam chef nici sa ma ridic din fotoliul in care imi sorbeam cafeaua si imi savuram tigara, daramite sa merg la slujba, imi baga o televiziune o stire bomba: o retea de socializare angajeaza studenti romani pentru lucru in America! Ei si, ce-i cu asta? Pana aici e ok, merge tineretul la americani sa le faca in ciuda ca ei raman someri, le scoate tara din recesiune, ii uimeste cu geniile lor, se fac milionari in dolari, apoi mai vedem daca se intorc sau nu. Foarte bine!

Moment in care apare idiotul (de origine romana) angajat al respectivei companii, care incepe sa ne lamureasca de nenumaratele facilitati oferite de firma pentru cei care aleg si sunt alesi pentru acest job. Problema mea a aparut subit si dintr-odata atunci cand a inceput cu: „Compania ofera trei mese gratuite pe zi”. Adica ce? Chiar suntem muritori de foame? Chiar trebuie sa fim pe spate de incantare in primul rand pentru ca ne dau sa mancam de trei ori pe zi, gratis? Oare nu era mai elegant sa inceapa cu ceva de genul: „Compania noastra este una foarte importanta, cu posibilitati de avansare, iar cei cu un job la noi, pe viitor vor avea un punct in plus in CV-ul lor”? Sau, ma rog, mai stiintific, mai elaborat, dar ideea sa fie asta. Nu! El ne-a bagat mancarea in fata! Rusine roman din America! Nu ai invatat diplomatie pe unde ai umblat, eu personal m-am simtit jignita.

 

Acest articol a fost publicat în Rautati de fiecare zi și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Curcanul si jobul din America

  1. fosile spune:

    Cum am mai spus si inainte,americanii sin mai spalati pe creier decit a reusit „securitatea” sa-i spele pe romani si probabil acelor romani care ajung acolo le e mai simplu sa se lase spalati si ei,decit sa se ridice peste nivelul lor sau macar sa se mentina la nivelul de la care au plecat de aici.Aberantul ala de reprezentatn roman al firmei respective a devenit mai american ca americanii.

    • cafeauata spune:

      Ma deranjeaza foarte tare cand suntem considerati flamanzi, cand cineva are impresia ca pentru o farfurie cu mancare am face orice. Probabil ca multi dintre romani da, eu insa cu siguranta nu. Din pacate multi tineri nu sesizeaza nuantele venite de dincolo de ocean.

  2. redsky2010 spune:

    sau era pur si simplu prost! atata l-a dus pe el mintea!
    ar mai fi o varianta: mana de lucru cautata sa fie la nivel intelectual mediocru.

  3. cafeauata spune:

    Parerea mea, in general, despre cei din SUA este una care nu-mi face cinste. Cat despre forta de munca, evident ca nu au nevoie de oameni cu personalitate si cu simtul apartenentei la un popor!

  4. acuarele spune:

    Am citit de mult acest post insa n-am putut lasa nici o parere atunci…
    Invitatia nasilor vostri a fost intr-adevar una nepotrivita, nu asa ar fi trebuit sa sune o invitatie intre oameni apropiati, cu afinitati si amintiri frumoase in comun.
    In ceea ce priveste „invitatia” de pe reteaua de socializare, pentru emigrarea in S.U.A, eu simt ca se schimba cumva datele problemei. Nu mai e acelasi lucru, cand vezi lucrurile din unghiul celui care si-a propus sa atinga un scop bine determinat. Nici nu ma astept la respect, menajamente, flori si bomboane. Oamenii isi fac reclama si atat… „Take it or leave it”… Ca si tot ceea ce vine de acolo, cu bune sau rele.
    Realitatea e ca sloganul e bine ticluit, trei mese pe zi inseamna foarte mult pentru romanii acestei Romanii, indiferent ca ne place sau nu sa acceptam asta.
    Am ramas cu o imagine in minte, de la pomana bunicii mele, acum 5 saptamani, la inmormantare. O multime de oameni sarmani, hamesiti, cam o suta la numar, umplusera curtea si asteptau cu nerabdare mancarea aburinda. M-a miscat tare mult scena. Acestia sunt romanii adevarati. Saracii, pierdutii, flamanzii. Care se tocmesc cu ziua pentru o portie de mancare pentru ei si copiii lor pe la cei cu stare, care n-au bani de haine si incaltaminte pentru copii ci accepta straie de mana a doua si a treia, care se bucura pentru laptele si cornul gratuit de la gradi sau scoala, ca ei nu-si permit sa scoata banul ca sa le cumpere de la magazin… Sunt multe, multe de spus aici.
    Cine suntem? Asta e intrebarea…

    • cafeauata spune:

      Daca acel individ ar fi fost intr-o localitate unde lipsesc locurile de munca, daca si-ar fi tinut speach-ul in fata unor oameni care sunt nevoiti sa faca sluji oricui le da ceva pe gratis, poate nu eram atat de suparata. Dar el se adresa unor tineri care se presupune ca ar avea ceva pregatire, tineri care sunt constienti ca este normal ca pentru munca intelectuala pe care o fac sa primeasca o plata pe masura. Pe acesti tineri cred ca nu atat cele trei mese pe zi ii determina sa plece, cat posibilitatile pe care le au odata ajunsi „afara”. Si asa este normal.
      Stiu cat sunt de saraci romanii, stiu ca sunt printre ei si din aceia care se umilesc zilnic pentru o paine, dar mai stiu si ca cei avuti nu rateaza nici o ocazie de a-i umili pe cei care isi ofera forta de munca. Asta este o alta poveste, o poveste care daca n-ar exista, toti romanii ar putea avea din ce sa traiasca, pe munca cinstita. Pentru ca – in fond – ce-l opreste pe patronul roman sa-l plateasca pe tanarul iesit din facultate, atat cat este firesc sa-l plateasca? Nu-l opreste nimeni si nimic in afara de marea lui dorinta de a avea, de a strange fara a da altora, de a se simtii proprietar de oameni si nu angajator. Patronul roman procedeaza ca si cum afacerea lui ar putea aduce bani fara munca celor angajati, profita de orice ocazie pentru a cere mai mult fara a da nimic in schimb. Dar, daca-l intreaba cineva, el este un bun crestin. Pentru mine intrebarea este: cine sunt ei, cei care ne umilesc? Si cu ce drept o fac?

  5. acuarele spune:

    Ei sunt ceea ce li se permite sa fie. Si daca nu noi le permitem, cu siguranta se gasesc altii s-o faca. De aceea prospera in actiunile lor. Un business, atata tot…
    Tanarul student, de ce nu, ia in calcul cand emigreaza, pentru inceput, si cele trei mese pe zi. Orice ajutor conteaza, e o grija in minus. Ca pe urma cei capabili si muncitori depasesc faza asta si se scutura cu o injuratura (poate) de vechea „umilinta”… ajungand mult mai sus… e un revers al medaliei.
    Din cate stiu si eu si am mai auzit… a emigra nu e deloc lucru usor. Emigrantul se asteapta si la diferite umilinte, din start… Mie si obligativitatea de a ma exprima intr-o limba strina, de a fi privita stramb daca dovedesc accent strain, tot umilinta mi se pare.

    • cafeauata spune:

      Eu ma mir ca inca sunt acceptata in firma, dupa cate carcoteli am la activ. Poate le convine pentru ca niciodata nu am cerut marire de salar, niciodata in zece ani nu mi-am facut intreg concediul. Din gura pot sa dau linistita, oricum nu ma baga in seama. Pe de alta parte probabil ca inca nu au gasit o persoana careia ii place sa „ia scamele” in locul meu.
      Plecarea definitiva din tara este o varianta exclusa si la noi. Din toate motivele pe care le-ai enumerat tu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s