Invatatorul meu

L-am intalnit cu 20 de ani in urma, firesc, fara sa fiu pregatita in mod special, fara ca cineva sau ceva sa-mi fi dat de banuit ca anii care vor urma nu vor mai fi la fel. Cand pentru intaia oara i-am auzit vocea, lacrimile au inceput sa coboare cuminti, ca si cum asta asteptau de mult timp, ca si cum ar fi dorit sa spele tot ce am pierdut eu ca om, pana atunci. Nu le-am ascuns, nici macar nu le-am sters, le-am lasat in voia lor, simteam binefacerea lor si stiam ca imi este bine. O buna bucata de vreme am ramas sub acea impresie coplesitoare, cu impresia ca sunt mai aproape de cer.

Anii au trecut, iar intalnirile mele cu el s-au rezumat la doar odata in fiecare an; gandindu-ma mai bine, au fost de toate 18. La un moment dat al vietii mele, am intalnit oameni care ii erau apropiati, asa, auzind cuvinte frumoase, niciodata de alt fel, despre el. Ma incerca invidia cand vedeam cat le este acestor oameni de usor sa vorbeasca despre cel pe care il admiram atat si caruia nu indrazneam sa sper ca voi putea vreodata sa-i adresez macar un cuvant. Mai aproape de azi, in urma cu doar 3 ani, mi s-a propus sa am o intalnire la el in birou, sa-l vad, sa-l intreb, sa-l ascult vorbindu-mi doar mie. Provocarea a fost uriasa! Am intors-o pe toate fetele, am incercat sa-mi pregatesc cateva cuvinte cu care as fi putut sa incep discutia, am incercat sa gasesc cele mai potrivite formule de salut, am incercat sa-mi fac curaj pentru a-l intalni. N-am reusit! Am cedat fricii de a nu ma face de rusine. Daca regret? Enorm! Mi-a lipsit curajul de a ma prezenta in fata unui om care le stia atat de bine pe toate, in fata unui om pe care il respectam cu toata fiinta mea, in fata unui om pe care l-as fi dorit bunic sau tata. Cu toate acestea, n-am incetat sa visez ca intr-o zi, intr-un anume fel, il voi putea privi, stand in fata lui.

In toti cei 20 de ani, i-am ascultat cuvintele si simteam ca sunt facuta din aceeasi tarana cu el, simteam ca-i seman in unele privinte si imi era atat de bine! Sunt multi asemeni lui, pe unii i-am ascultat, dar niciunul nu a ajuns prin cuvintele rostite, prin tonurile folosite, prin iubirea daruita, la sufletul meu. El era singurul care putea sa-mi mangaie inima cand vorbea despre bolnavii care zac pe patul de spital, despre copiii plecati din cuibul parintesc, despre parintii care nu mai sunt. Si il ascultam fara sa fac din asta o obsesie, o faceam daca imi permitea serviciul, daca eram acasa duminica sau daca nu era prea frig si mergeam (odata pe an) acolo, unde statea in fata tuturor si avea cate o invatatura pentru fiecare in parte. In ultimii doi ani el nu a mai stat in fata tuturor, doar sporadic. Vocea lui insa mai putea fi auzita la radio, o voce atat de draga mie…

A inceput noul an cu planuri si sperante care nu-l includeau, pentru ca stiam ca este acolo, stiam ca se va face bine si totul va fi asa cum a fost mereu. Dar totul a inceput sa fie incetosat, zvonuri urate circulau peste tot, pana in ziua in care acestea au devenit certitudine: a plecat in Viena! Era inceputul unui sfarsit pe care nu-l luasem niciodata in calcul. Iar lucrurile s-au precipitat mult prea tare, in mai putin de o luna auzind ca a plecat definitiv, ca a facut marele pas catre dincolo, acolo unde isi va putea trai viata asa cum aici nu a putut.

Am simtit atunci, ca am pierdut un tata si un bunic, dar si un invatator de mare valoare, singurul ale carui cuvinte de invatatura si-au gasit loc in sufletul meu. Am simtit atunci, cu fiecare celula a fiintei mele, ca acolo ii va fi mai bine, ca a fost pregatit sa plece si ca am invatat de la el ca nu exista moarte. Si pentru ca nu am avut curaj sa-i vorbesc, sa-i sarut mana si sa-i multumesc pana acum, am dorit sa o fac macar in ultimul ceas. De aceea am mers sa-l intalnesc pentru ultima data aici, chiar daca nu mai spunea nimic; am mers sa-i sarut mana si sa-i spun ca am fost lasa; am mers sa-mi iau ramas bun si sa-i cer ajutor pentru cate zile voi mai avea; am mers sa-l mai vad odata inainte ca ingerii sa-l conduca acolo unde ii este de acum locul. De data aceasta nu mai puteam sa  fiu slaba, trebuia sa-i spun ca l-am iubit ca pe un tata, ca pe un bunic, ca pe cel care mi-a predat multe din lectiile vietii. Si i-am spus toate astea si inca multe altele, in doar 2 – 3 minute, poate chiar mai putin, pentru ca si altii (la fel ca mine) aveau sa-i multumeasca.

Si – ca si intaia data cand l-am vazut si l-am auzit –  lacrimile au inceput sa-mi scalde ochii, apoi sa mi se prelinga pe obraji, pana au ajuns sa cada pe marmura rece, intr-o noapte geroasa de ianuarie. A fost ultima lui noapte printre noi, in fata celor nenumarati care au vrut sa-l mai vada, doar un pic. M-am simtit acolo, langa el, ca un copil caruia ii pleaca parintele, dar -in acelasi timp- m-am simtit mai puternica, mai pregatita pentru orice imi va da viata de-acum inainte. Sunt un om fericit si pentru ca Dumnezeu mi-a dat voie sa fiu contemporana cu el.

Sa-i fie sufletul scaldat in lumina vesnica si fie ca in alt timp si in alte imprejurari sa-l mai pot avea odata ca tata, bunic si invatator.

Acest articol a fost publicat în OAMENI tare dragi mie, Uncategorized și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Invatatorul meu

  1. fosile spune:

    Am citit ceva scris de el in copilarie.Era o povestire SF.
    Mult mai tirziu l-am vazut si ascultat la Catedrala,la Inviere.Si de atunci in fiecare an tot acolo,doar acolo.Uneori la radio cind nu accepta sa fie sau sa fim calcati in picioare,umiliti.
    A fost mereu in picioare si asa vreu sa-mi ramina in memorie.
    N-am mers sa-l vad.Dar stiu ca va fi mereu acolo,in Catedrala cu noi,pentru noi.
    Dumnezeu sa-l odihneasca!

    • cafeauata spune:

      Nu am citit inca nimic, dar sper ca in viitorul cat mai apropiat sa ma pot bucura de „Memoriile” lui.
      Intr-adevar, acolo il vom simti mereu, veghind asupra noastra.

  2. isis spune:

    Emotionant! Ma regasesc in cuvintele tale. A fost si invatatorul meu.
    Multa liniste…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s