Cine suntem? Incotro ne indreptam?

Pentru ca IPS Bartolomeu se afla in momente grele, pentru ca de cand l-am auzit intaia data in Catedrala Ortodoxa din Cluj l-am iubit, las aici doar unele din cuvintele  rostite de dansul si preluate de pe Blogul Pro Ortodoxia)

Portretul lui Iuda cel modern

Iubitii mei fii sufletesti,

judaDin nefericire, Iuda nu e doar personajul unui anume moment istoric, ci si un personaj al istoriei de dupa el, multiplicat peste tot, la scara planetara, in ipostaza sarutarii care acopera tradarea.

Printre noi, cei ce beneficiem de civilizatie, de cultura, de progres stiintific, de libertate, de bunurile pamantului si de harurile cerului, printre noi se instaureaza, incetul cu incetul, un duh perfid care rastoarna valorile si perverteste limbajul. Anormalul devine normal, viciul devine virtute, minciuna devine adevar, furtul inteligent devine profesie onorabila, sodomia se cheama orientare comportamentala, cuvinte nobile precum prietenie, prieten, prietena se degradeaza in conotatii dubioase, pervertirea tineretului se intituleaza program de sanatate antiSIDA, destramarea familiei se numeste planificare familiala, crimele ingineriei genetice se fac in numele vindecarilor miraculoase, prostitutia se legitimeaza prin libertatea femeii de a face ce vrea cu propriul ei trup, proxenetismul se reclama de meditatia transcendentala, saracirea spiritului devine globalizare, invadarea unei tari se cheama razboi preventiv, terorismul isi reclama valente divine, infeudarea economica se numeste credit bancar, pomana politica devine act de caritate. Si multe altele.

Iuda se plimba nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar si prin crestinatate. Isprava lui cea mai mare este aceea ca, dintr’o singura Biserica, a facut mai multe. Din mai multe a facut o puzderie. Si continua s’o faca, prin ceea ce ii este propriu: lacomie, invidie, orgoliu. Se adapteaza usor, si-a rafinat metodele. Lucreaza la lumina noptii si comunica prin unde hertiene. E un iscusit importator de religie, oferind-o concurential pe piata bunurilor de consum. Altfel, e un ecumenist convins. Cand nu lucreaza pe furis, te invita la dialog fratesc. Daca-l refuzi sau daca te aperi, te pomenesti intolerant, conservator, fundamentalist, retrograd.

Cunoaste bine Biblia, are studii universitare, vorbeste cateva limbi straine. El stie ca Iscarioteanul era unul din cei doisprezece care au ascultat si memorat invatatura lui Iisus. Daca ar fi avut curatie si talent, putea sa scrie o Evanghelie tot atat de bogata ca a lui Matei.

A scris-o postum, in cheia sarutarii perverse. Iuda e un excelent teolog, asa cum este si patronul sau din Qarantania, care Ii oferea lui Iisus citate din Scriptura.

Iuda e tot atat de zelos printre ai sai, de vreme ce instinctul dezbinarii il mobilizeaza peste tot, oriunde s’ar afla. Partenerul trebuie mai intai sedus, dominat si numai dupa aceea nimicit. Iuda isi abordeaza semenul cu gratia cobrei care, intalnind o vipera in jungla, o invita la un dans aerian, fascinant, ametitor, pe durata caruia isi calculeaza cu precizie secunda muscaturii mortale. Iuda e un maestru al crimei perfecte.

(IPS Bartolomeu Anania, preluat de pe Blogul Pro Ortodoxia)


Acest articol a fost publicat în intrebari și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Cine suntem? Incotro ne indreptam?

  1. acuarele spune:

    Interesant articol!
    O saptamana buna pentru tine si cei dragi tie!

  2. cafeauata spune:

    Referitor la societatea in care traim, mereu am simtit la fel cu IPS. Faptul ca eu nu sunt de religie ortodoxa, cred ca demonstreaza inca odata faptul ca putem avea multe in comun, indiferent de biserica in care am fost botezati.
    O saptamana buna si tie.

  3. Georgiana spune:

    Iubita, ti-am trimis pe adresa de mail cu care te inregistrezi pe bloguri, numarul meu de telefon!
    Pupaciuni!

  4. fosile spune:

    N-ai mai fost de mult pe aici.
    Te-ai dus in ceva Austrie la sanius si sa-ti bei cafeaua?
    Hai acasa ca de azi dimineata este zapada buna si-n Cluj.Iar Feleacul e mai aproape.

  5. cafeauata spune:

    Esti un dragut, ca de obicei. Sunt aici, doar ca planetele sunt aliniate nefavorabil. A nins super astazi in Cluj, Am vazut si eu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s