Amintiri

Cola

Se intampla exact acum 28 de ani, de Mikulas (Mos Nicolae din Ardeal)…

Nu din intamplare ne-am cunoscut cu 1 an inainte, apoi, uneori mai rar, alteori  poate prea des, ne scriam. Ne scriam scrisori adevarate, pe care le puneam apoi in plic, le lipeam timbrul, le puneam in cutia postala si asteptam… Pana acolo, 3 zile, pana imi scrie, pana ajunge raspunsul alte 3, una peste alta cam 1 saptamana.

Eram un copil mai mare, fara a avea 20 de ani, cand, intr-una din minunatele lui scrisori mi-a scris ca ar vrea sa merg la el, sa vad cat e de frumos acolo, pe malul Somesului, sa ascult muzica asa cum nu am mai facut-o, sa ies din Vale. Cu vocea sugrumata de emotie, de frica, am deschis subiectul acasa, fara a avea nici o speranta ca ai mei ma vor lasa sa merg in lume. Si nu m-am inselat. Nici nu se putea pune problema ca eu sa merg acasa la un barbat, adica departe de ei, fara sa stiu nimic despre ce ma asteapta acolo. Daca este un “vagabond” si cine stie ce ti se intampla? Ce vor spune parintii lui despre tine, despre familia noastra? In fine, zeci de intrebari prin care ma lamureau ai mei ca nu este bine sa merg la el in vizita. M-am resemnat cu ideea, am luat un bilet (de la sindicat!) si ma pregateam sa plec pe litoral. Dar, cum e bine ca omul sa stie ca nu-i rost de asteptat, i-am trimis un aviz telefonic (daca ar fi fost mobile sau interneturi era mai usor, dar nici telefon fix nu aveam toti). Asteptand sa vorbim, usa de la intrarea in cladirea telefoanelor s-a deschis, iar eu l-am vazut intrand pe el! Era o poveste? Da, era o poveste devenita realitate!

Ca sa nu mai lungesc foarte tare povestea, el fusese deja acasa la ai mei  si nu i s-a parut ca ar fi reticenti la plecarea mea. Ajunsi impreuna acasa, m-a luat de mana si le-a spus ca vrea sa ma duca la el acasa pentru cateva zile. Tata, bine inmuiat de cuvintele frumoase din acea seara, a fost de acord cu o singura conditie: “sa o aduci inapoi asa cum o duci”.  Iar noi doi, in mai putin de 2 ore eram in trenul care avea sa schimbe viata mea, a lui si a celor dragi noua.

Se intampla exact acum 28 de ani…

A fost ca o evadare pentru mine, pana in momentul in care am coborat din tren la destinatie. Atunci m-am trezit ca sunt intr-un loc necunoscut, intre oameni pe care nu i-am vazut niciodata, la sute de kilometri de tot ce compunea universal meu.  Si mai mare mi-a fost mirarea cand soferului nu i-a s-a spus adresa pe care ii trimiteam eu scrisori. Spaima nu m-a lasat sa pun intrebari. Mi-am revenit cand, ajunsi in fata blocului, am vazut scrisa adresa binecunoscuta.

A urmat apoi, alta frontiera:”dormi cu mine sau cu el?” – a intrebat mama lui. Grea intrebare! Daca spun ca dorm cu el, ce va crede despre mine? Dar cum sa dorm cu ea, care-mi era total straina, acum o vedeam prima data?! Am raspuns: “cu el”.

Si au fost zile minunate… Atunci am invatat sa ma las iubita si rasfatata de un barbat, sa fumez mult, sa pierd nopti jucand biliard la prieteni acasa, sa beau cafea multa, sa iubesc ceata si chiciura, sa-mi doresc ca acest minunat joc sa nu se termine niciodata.

M-a dus inapoi, asa cum ii promisese tatalui meu, gest cu care l-a cucerit pentru totdeauna.

Si jocul nostru nu s-a terminat. Suntem impreuna, de atunci si nu mi-as putea dori nimic altceva decat sa ramanem la fel pana cand mainile noastre inca se pot cauta si ochii nostrii inca se deschid dimineata in cautarea celuilalt.

Acum este cu noi si Cola.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Amintiri

  1. eumiealmeu spune:

    ce amintiri frumoase. mulţumim pentru împărtăşire.

  2. Georgiana spune:

    La mulţi ani fericiţi, dragii mei! Ce frumoasă poveste aveţi!! Ce frumoase-s începuturile!!
    Acum, că tot am terminat cu urările, daţi şi voi o palincă adevărată de la voi de acolo, din Ardeal? ha? 😀 Păi hai să sărbătorim, zic! 🙂
    P.S. 1. Pupă Cola de o mie de ori din partea mea şi-a lui Gipsy!!
    P.S. 2. Petrecere frumoasă, copilaşi!

  3. cafeauata spune:

    Hai la noi; palinca avem, tigari = un cartus intreg, Cola asteapta sa-l traga pe Gipsy de urechile lui frumoase, deci toate conditiile sunt indeplinite.
    Pe Cola am vrea noi sa o pupam, dar a’ dracu pielea pe ea, numai cand doarme o putem pupaci.
    Frumos a fost atunci Georgiana, frumusete de copii care nu stiu mai nimic; acum este frumusete matura, asezata. Sa va vedem si pe voi peste j-de ani la fel.

  4. fosile spune:

    Da,dar era fain cum te invirteai in jurul cutiei postale pe la ora cind trebuia sa vina postasul,itil luai scrisoarea sau scrisorle si fugeai in casa sa citesti,sa traiesti,sa visezi.
    Apoi,imi inchipui ce calatorie a fost cu trenul.Citeva ore au trecut repede cu povesti,distractie.
    Presupun ca era frig pe vremea aia in trenuri,dar voi n-ati simtit.
    Se pare ca ti-a placut si omul,daca a devenit „al tau”,si oamenii din jur si orasul.
    Sa va gasiti mereu miinile si de cite ori deschideti ochii sa va vedeti unul pe celalalt.

    • cafeauata spune:

      Erau zile cand primeam 2-3 scrisori de la el si mama mea mi le dadea pe rand sau le ascundea in camera si imi spunea sa mai caut. Ma jucam impreuna cu ea la faza asta, doar ca ea nu putea intelege ce se poate scrie atata de mult. Uneori ii mai citeam si ei cateva pasaje, ca sa o linistesc.
      In tren am avut noroc ca pe vremea aceea fumatul era permis, asa ca ieseam pe culoar la tigara, la povesti. Conditiile nu sunt nici acum mai bune, atat doar ca este interzis fumatul si este mult mai scump biletul. Cand nu mai puteam de frig, ma descaltam si imi varam picioarele in manusile lui care erau cu un deget si imblanite. Era perfect!

      Eu merg mereu pe principiul ca nimic nu este intamplator, deci asa a trebuit sa ne gasim si sa ramanem. Ce va fi maine? Nu-mi ramane sa sper decat ca vom fi tot noi. Multumesc pentru comentariu si pentru urari. Sa se intoarca si la tine!

  5. futilitati spune:

    Superba povestea voastra. Buna de povestit copiilor, nepotilor si stranepotilor care va vor intreba ce este aceea o scrisoare adevarata.

    • cafeauata spune:

      Multumim!
      Noi am pastrat toate acele scrisori, sunt in loc sigur si vreau sa scriu cate un fragment din ele si aici, poate se vor mai inspira si tinerii (sau poate vor rade). Intrebarea este: vor mai avea ei curiozitati de acest fel?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s