“Informatii”

Vazand cat este de important sa aratam bine, am inceput sa fiu nemultumita de riduri, de cele patru etaje pe care trebuie sa le urc de cateva ori pe zi, de marimea M care ia locul S-ului printre haine, de picioarele usor mai groase decat inainte, de anii care ma schimba. Sambata libera…, emisiuni pe care in alte sambete nu le vad. Intamplator, la una din ele se vorbea despre celulita, piele ferma, aspect de coaja de portocala. Eram linistita pentru ca sunt printre cele care fac abdomene zilnic, miscare in timpul zilei cat pentru o saptamana, mananc putin, dorm in medie cinci ore pe noapte, stresul este la ordinea fiecarei zile la servici. Teoretic, nu am motive sa ma ingras. Dar…! Spun cei de la TV ca doar facand sport ( se refereau la fetele care au abonament la sala!) nu rezolvam problemele. Neaparat trebuie sa bem apa purificata, imbuteliata (Borsec nu este destul de buna). Daca bem altfel de apa, aceea contine nitriti care se transforma in altceva, care favorizeaza formarea radicalilor liberi si acestia, la randul lor, se depun sub forma de grasime, dand aspectul de coaja de portocala. Si mai trebuie sa mancam in aer liber, chiar si in timpul serviciului sa iesim cu colegii la iarba verde, sa mancam biscuiti cu icre sau branza albastra. Iar daca deja avem pielea compromisa, negresit sa mergem la saloane de masaj, unde contra unor sume piperate bine, vom avea parte de masaj anticelulitic, de tratamente cu infrarosii si vom arata ca acum 20 de ani. Oamenii sunt tentati sa creada toate tampeniile spuse la TV, chiar si pe aceea ca trebuie sa bem apa inainte de a ne fi sete, doar asa ne hidratam corect. Cum sa beau apa daca nu imi e sete? Si se mai spune ca daca bem mai multa apa, sangele va circula mai bine, va fi mai fluid si va iriga mai bine organismul. Pai, daca nu beau apa sapte zile, am ocazia sa mor din cauza deshidratarii, nu pentru ca mi se ingroasa sangele! Sunt bolnavi care au voie doar sa-si umezeasca buzele cu apa, asta nu inseamna ca sangele se transforma in sirop!

Ideea este ca suntem considerati tampiti, suntem invatati sa facem ceea ce nu neaparat ne ajuta, suntem convinsi pe toate caile ca este bine sa consumam un produs anume, sa avem un anume stil de viata, sa facem abstractie de ce ne cere organismul si sa-i dam ce vor altii, cei care castiga bani pe seama asta. Ei nu, eu nu beau apa niciodata, beau Coca Cola de 20 de ani si nu am patit nimic. Eu fumez tigari adevarate, nu tigara electronica, de aproape 30 de ani si inca nu am murit. Eu beau cata cafea pot zilnic, important este sa fie tare si cu zahar (nu in exces!), iar tensiunea mea imi permite sa ma simt un om sanatos. Am avut nenumarate capuse pe mine si le-am scos singura, fara sa merg la UPU si nu am patit nimic. La ce ajuta toate povestile lor? De ce nu se gasesc solutii la adevaratele probleme ale oamenilor, ale celor care mor cu zile prin spitalele de oncologie (si nu numai)? Tot mai des apar si altfel de informatii, iata un documentar care ne poate pune pe ganduri (este titrat in romana):

fc4e051a-1709-4e63-8a2c-912b09486c9f

Oboseala

Am venit acasa de la servici dupa 13 ore. Ma dureau infiorator picioarele si nu prea aveam chef de povesti. Ce puteam face altceva decat sa ma fac foarte comoda si sa beau o bere “Ursus” neagra? Am considerat ca este cea mai buna optiune. Piesa asta imi gadila urechile inainte de culcare:

 

Carabusi de mai

Ce ma deranjeaza in aceste zile? Dimineata este prea rece pentru a putea pleca spre servici fara ciorapi, iar peste zi se incalzeste suficient cat sa ma deranjeze ca ii port.

Duminica am vazut primii carabusi! Cum era firesc, am incercat sa ii imortalizez.

Stiu ca sunt daunatori, ca mananca frunzele copacilor si ca larvele distrug radacinile plantelor, dar toate astea nu ma fac sa nu-mi fie dragi. Poate pentru ca nu am nici gradina si nici livada. Eu doar imi amintesc cu drag de cand eram copil si incepeau sa zboare in jurul neonului din fata blocului. La fiecare prima intalnire cu ei, imi era frica. Copiii de la bloc stiau asta si imi puneau pe ceafa cate unul sau numai se faceau, oricum urlam ca din gura de sarpe. Apoi, dupa ce imi luam toata inima in dinti, inchideam ochii si luam un carabus in palma. O inchideam si il lasam sa miste din labe, gadilindu-ma placut. Cand imi intindeam degetele, isi lua zborul fericit. Dar alti copii se distrau legandu-le piciorusele cu ata si facand morisca din ei. Nu am putut intelege niciodata, ce era distractiv in a chinui un amarat de carabus? La fel cum nu am inteles rostul unui insectar, adica o cutie in care sa infig ace cu gamalie in sarmane fiinte carora chiar si eu le eram superioara. Am avut ierbar, dar insectar nu. Ma intreb cati copii mai tin in palme un carabus pentru senzatia aceea pe care au avut-o (probabil) si parintii lor? Cati copii mai stau fascinati in fata blocului, sub neon, uitandu-se la dansul carabusilor? Iata unul dintre copiii speciali pentru care carabusul are alta semnificatie. Interpreteaza “Zborul carabusului” de Rimsky-Korsakov:

Evadare

Dupa o lunga zi de munca in care mi-au lipsit cei dragi, cred ca cea mai buna modalitate de a ma relaxa a fost evadarea din oras impreuna cu ei. In lipsa de idei fiind, sotul a inceput investigatiile pe net. Aveam nevoie de un loc pana la care sa consumam putina benzina, sa fie inedit si sa fie “ceva” de vazut. Si cum Google-ul are raspuns la aproape orice, ne-a salvat aratandu-ne exact ceea ce cautam. Pentru toate fotografiile ii multumesc lui  Alexandru.

Cu adidasii in mana, primul contact cu paraul rece si ud si plin de pietre. Adevarat masaj pentru talpi!

Gasca, cu Cola buna inotatoare, la trecerea peste apa.

Un versant care m-a cucerit imediat ce l-am vazut si care adaposteste defileul.

Cola, dupa cateva ture de inotat, sta la soare sa se usuce. Peste putin timp avea sa-i treaca statul, pentru ca a aparut o catea din rasa ciobanesc german pe care ar fi vrut sa o manance, nu alta. Norocul nostru a fost ca era un caine dresat, cuminte si ascultator, dar asta nu a reusit sa-l fereasca pe sotul meu de emotii si de nervi. Cola latra cu atat mai tare, cu cat ii spunea mai mult sa taca. Ghinionul de a avea un caine cu prea multa personalitate!

Am crezut ca pot merge pana foarte aproape de caderea de apa, dar mi-am dat seama ca este mult prea adanca si rece, asa ca… m-am oprit.

Dupa udatura asta, m-am suit pe stancile calde si am stat sa ma usuc, ca o soparla. O zi pentru care sunt recunoscatoare celor cu care am impartit-o si care sper ca a fost cel putin la fel de frumoasa si pentru ei, ca pentru mine.

Fie ca aceasta vara sa va ofere tuturor, cat mai multe zile de adevarata relaxare, departe de gandurile zilnice, dar aproape de oameni dragi!

Si (ca sa nu raman datoare) sambata, cand WP-ul nu m-a lasat si Luna a fost deosebita, mi-am dorit sa postez :

Inlocuitor

Pentru ca am vrut sa postez muzica pe care o ascult astazi si WordPress-ul s-a incapatanat sa nu imi dea voie, nu-mi ramane decat sa las cateva fotografii haioase, cu care incerc acum sa ma binedispun.

Va doresc sa aveti o duminica mai buna decat a mea!

Poezie

Octavian Paler – Definiţia Lacrimei

Lacatele de piatra
Se deschid cu râuri
Lacatele de apa
Se deschid cu stele
Lacatele din noi
Se deschid cu o lacrima.

Dincolo de Cluj

Sambata libera, cumparaturi, leneveala. Dar duminica… La drum!

Nu a mai fost la fel ca altadata. O prezenta nevazuta mi-a umbrit veselia de altadata cand veneam aici. Aceasta ma va urmari de-acum mereu. Totusi, ramane “Coltul de rai”. A venit ziua de luni, program normal la servici. Apoi… Un alt loc de poveste, cu oameni dragi.

Si daca noi ne-am simtit bine tot timpul, Cola a fost “pusa la punct” la un moment dat. Necaz mare!

Ne-am umplut bateriile si, fara sa stim ca drumul spre acasa va fi mai lung decat de obicei, am plecat. Ghinionul a fost ca si altii se indreptau tot spre Cluj.

In ansamblu, ne-am bucurat de “minivacanta” si am ajuns la concluzia ca daca as avea program de o zi lucru si o zi liber, mi-ar fi mai bine. Gata! Incepe sezonul de “distractie maxima”! Multumesc verdelui care a fost minunat in aceste zile, naturii intregi care mi-a aratat inca o data ca are solutii.